Premierul Mihai Tudose nu exclude posibilitatea de a face publice date despre anumite bănci care îşi externalizează profiturile şi nu şi-au plătit impozitul în România. Într-un interviu la Antena 3, şeful guvernului a precizat că ministrul de finanţe, Ionut Mișa, a avut deja o discuție cu reprezentanți ai băncilor care activează în România privind profiturile realizate și că acestea au câteva săptămâni să-şi regândeasca strategia. Băncile “au profitat natural” până acum de reticenţele statului român de a cerceta mai îndeaproape situațiile lor financiare, însă situaţia nu mai poate continua – a mai spus premierul. Amintim că ministrul finanţelor, Ionut Mişa, a declarat, săptămâna trecută, că 70% din băncile din România nu au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani./aburtica/lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august