Cântăreața americană Pink a anunțat miercuri, prin intermediul unui mesaj publicat pe rețeaua de socializare Instagram, că următorul album de studio al ei se va intitula „Beautiful Trauma” și va fi lansat pe 13 octombrie, informează contactmusic.com.
Artista americană, în vârstă de 37 de ani, a publicat pe contul ei de Instagram o fotografie ce prezintă coperta celui de-al șaptelea album de studio al ei. „Sunt extrem de mândră de acest disc”, a spus vedeta pop într-un mesaj care însoțește imaginea de pe Instagram. Primul single extras de pe noul album are titlul „What About Us” și a fost lansat miercuri. Precedentul material discografic lansat de Pink, al cărei nume real este Alecia Moore, s-a intitulat „The Truth About Love” și a apărut pe piață în 2012.
Cântăreața Pink și soțul ei, Carey Hart, au împreună doi copii – o fiică, Willow, în vârstă de șase ani, și un fiu, Jameson, născut în decembrie 2016./aionescu
www.independent.md – 10 august