Consiliul Director al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a decis suspendarea jurnalistului Doru Dinu Glăvan din funcţia de preşedinte, precum şi din calitatea de membru. Măsura a fost luată la propunerea Comisiei de Onoare, Disciplină şi Arbitraj, pentru „abateri foarte grave”, a anunţat Uniunea Ziariştilor Profesionişti într-un comunicat de presă. Consiliul Director i-a dat mandat secretarului general al Uniunii să se ocupe de organizarea unei adunări generale, cu o ordine de zi stabilită de conducerea colectivă a organizaţiei./dursache/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 august)