Zeci de mii de catedrale, bazilici şi altare îi sunt închinate. Artiştii au venerat-o în icoanele, frescele, mozaicurile, picturile şi sculpturile lor. Milioane de pelerini doritori a fi mărturisitori ai speranţei, purced cu devotament spre Lourdes, Fatima, Medjugorje, Guadalupe sau Aparecida, nădăjduind a găsi alinare în locurile consacrate celei ce mijloceşte neîncetat pentru mântuirea lor: Fecioara Maria.
Una dintre cele mai vechi întruchipări ale sale, cu pruncul Iisus în braţe, o regăsim în Roma secolelor II-III, în Catacombele Priscilla. O bazilică dedicată ei, Santa Maria Maggiore, a fost ridicată la cererea Papei Liberius, la jumătatea secolului al IV-lea, după ce i-a apărut în vis Fecioara, care i-a cerut să-i construiască un lăcaş de închinăciune. Complet restaurată în secolul al XVIII-lea, bazilica păstrează o galerie de preţioase mozaicuri de secol V, cu scene biblice. Tradiţional, Suveranul Pontif împărtăşeşte bucuria unui praznic aici, pe 15 august, marea sărbătoare a Maicii Domnului. Între primele bisericii din Cetatea Eternă dedicate ei se numără, din prima jumătate a secolului al V-lea, şi Bazilica Santa Maria Antiqua, cel mai vechi monument creştin din Forumul Roman, care adăposteşte cea mai timpurie descriere din Roma a Fecioarei, „Santa Maria Regina”, din secolul al VI-lea.
În apariţiile sale, Maica Domnului avertizează asupra unor primejdii, aduce speranţă de vindecare şi îndeamnă la credinţă, iar locurile unde ea a fost văzută s-au transformat în oaze de pelerinaj, spre care credincioşii se îndreaptă cu întărita convingere că Fecioara le va lumina calea şi le va însenina viaţa. Pelerinii străbat anevoioasele trasee spre sanctuarele dedicate Fecioarei Maria, pentru a-şi implora iertarea şi a se ruga pentru vindecare, îndrumare, binecuvântare şi protecţie.
Considerată prima biserică dedicată Fecioarei Maria, la începuturile creştinismului în Spania, odată cu sosirea aici a Sfântului Iacob cel Mare, Catedrala Nuestra Señora del Pilar din Zaragoza a atras pelerini de vază, ca Sfântul Ioan al Crucii, Sfânta Teresa de Ávila, Sfântul Ignaţiu de Loyola, regi ai Spaniei şi alţi conducători de ţări, sosiţi pentru a se închina la statueta Fecioarei, adăpostită în capela ale cărei fresce sunt semnate de pictorul spaniol Francisco de Goya. Sacralitatea locului e adâncită de o istorisire rămasă din timpul Războiului Civil spaniol (1936–1939), despre protecţia divină asupra edificiul actual, predominant construit între 1681-1872; deşi atins la acea vreme de trei bombe, niciuna nu a explodat, iar două dintre ele sunt în prezent expuse pentru vizitatori. La festivităţile dedicate Fecioarei, la altar sunt aduse flori şi fructe, iar străzile sunt invadate de procesiuni, muzică şi spectacole.
Ajuns în aproape 160 de ani cel mai vizitat loc de pelerinaj catolic din lume, al doilea cel mai vizitat din Europa, după Roma, şi cel mai căutat din Franţa, peste sanctuarul de la Lourdes, unde a avut loc, în secolul al XIX-lea, o apariţie a Fecioarei, s-a pogorât harul vindecărilor miraculoase. Între 11 februarie şi 16 iulie 1858, de-a lungul malurilor râului Gave de Pau, în mica grotă Massabiele, Bernadette Sobirous, o copilă de 14 ani, venerată ulterior ca sfântă în Biserica Catolică, a avut o viziune cu o „doamnă în alb” (asemenea celei ce avea să apară, mai târziu, la Fatima), viziune ce s-a repetat de 18 ori. „Doamna” din viziuni o îndemna pe fată să scurme în pământul grotei, ca să scoată la suprafaţă un izvor tămăduitor; de asemenea, a îndrumat-o să îi ceară preotului din sat să ridice aici o capelă, prezicând că „mulţimi de oameni” aveau să vină la ea. Deasupra grotei a fost ridicat un lăcaş dominat de o turlă ce a devenit, în timp, un reper al oraşului. La Lourdes, o procesiune a torţelor are loc zilnic, începând lângă grotă şi continuând în jurul esplanadei, pentru a se încheia în piaţa Rozariului, în răsunetul versetelor în mai multe limbi, urmate de o binecuvântare finală în latină. Tot aici, în semn de pace şi reconciliere, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, soldaţi francezi şi germani s-au întâlnit să înalţe rugăciuni spre vindecarea rănilor deschise de război.
Între cele mai mari locuri de pelerinaj din lume, Sanctuarul Fecioarei de la Fátima, „locaşul sfânt al Portugaliei”, cum îl numea regele Carol al II-lea al României, a sărbătorit la 13 mai, în acest an, o sută de ani de existenţă. După o serie de apariţii, în 1915 şi 1916, ale unui Înger al Păcii, sau Înger al Portulgaliei, cum a mai fost numit, în 1917, trei copii păstori de lângă localitatea Fátima, Jacinta şi Francisco Marto, şi Lucia dos Santos au avut viziuni cu Fecioara Maria. „Doamna din lumina” mai strălucitoare decât soarele, cum a numit-o Lucia, le-a vorbit copiilor, în mai multe rânduri, într-una dintre dăţi producându-se aşa-numitul miracol al soarelui, în prezenţa a peste 70.000 de curioşi veniţi aici din toată ţara şi din întreaga Europă. În apariţiile sale, Fecioara Maria a îndemnat la penitenţă pentru salvarea păcătoşilor şi la ridicarea unui sanctuar, totodată dezvăluind câteva mari secrete – o viziune despre infern, sfârşitul Primului Război Mondial şi începutul celui de-al Doilea, sfârşitul comunismului şi o tentativă de asasinat asupra Papei. Locul exact al apariţiei este semnalat printr-o coloană de marmură, deasupra căreia se află aşezată statuia Fecioarei, cu o coroană din aur, cu 313 perle şi 2679 de pietre preţioase. Adevărata inimă a sancturarului este Capela Apariţiilor (Capelinha das Aparições), în jurul căreia pelerinii se târăsc în genunchi.
Unul dintre cele mai însemnate sanctuare mariane din Italia, şi din lume, este cel de la Loreto, unde se află casa Maicii Domnului de la Nazaret, în care s-a petrecut Bunavestire. La finele secolului al XIII-lea, când cruciaţii au fost nevoiţi să părăsească Palestina, casa Maicii Domnului se afla în pericol; ca urmare, ea a fost transportată mai întâi în Iliria, apoi lângă Loreto, mai târziu fiind aşezată pe colina de aici; în Renaştere a fost adăpostită într-un edificiu din marmură, vizitat necontenit de şiruri neobosite de pelerini. Un alt altar al Maicii Domnului, Nostra Signora della Guardia, de la Genova, a atras numeroşi credincioşi dupa ce, în jur de 1490, un ţăran, Benedetto Pareto, a povestit că Fecioara Maria i-a cerut să ridice o capelă pe munte. Italianul a construit o mică încăpere din lemn, care a fost de-a lungul timpului transformată în altar.
În Austria, la altarul Bazilicii Naşterea Sfintei Fecioare Maria din Mariazell, cea mai importantă destinaţie de pelerinaj din ţară, se află o venerată statuetă a Fecioarei, adusă aici la începutul secolului al XII-lea, de un călugăr, Magnus, chiar de el sculptată. Se spune că Magnus, blocat fiind în drumul său spre Mariazell de o stâncă, a lasat jos statueta Fecioarei, iar atunci stânca s-a spart şi i-a eliberat drumul. Impresionat de această întâmplare, el a ridicat o construcţie din lemn, pe post de capelă şi de chilie. Apoi, în jurul anului 1200, un un nobil german şi soţia sa, după o vindecare neaşteptată cu ajutorul Sfintei Fecioare, au făcut un pelerinaj la Mariazell, unde au construit prima biserică de piatră, pe locul vechii capele din lemn. Capela este legată şi de o victorie a regelui maghiar Ludovic I asupra turcilor, după care, în semn de mulţumire, monarhul a construit o noua biserică şi i-a dăruit o pictură care i s-a arătat în vis.
De mai bine de 500 de ani, oraşul bavarez Altötting, cel mai însemnat loc de pelerinaj dedicat Fecioarei Maria, din Germania, e învăluit într-o veche legendă, din 1489, când un copil de trei ani s-a înecat în râu, iar mama sa, disperată, i-a dus trupul la altarul decorat cu faimoasa statuetă din lemn de tei a Fecioarei, numită „Madona Neagră”, adăpostită aici de prin anul 1330. Copilul a revenit în mod miraculos la viaţă, iar după această minune, Capela Harurilor (Gnadenkapelle), unde a fost botezat în credinţa catolică, în jurul anului 700, primul duce bavarez, a devenit un căutat loc de devoţiune.
În Polonia, o altă Madonă Neagră, de la Częstochowa, cel mai vizitat loc de pelerinaj din Europa Centrală şi de Est, este găzduită la Mânăstirea Jasna Góra (Dealul Luminos). Icoana este venerată şi de ortodocşi, fiind populară în Rusia, Belarus şi Ucraina, unde este adesea menţionată în melodiile folclorice din secolele XVI – XVII. Se spune că icoana a fost pictată de Sfântul Evanghelist Luca, pe o bucată de lemn de chiparos provenită din casa copilăriei lui Iisus; apoi, ajunsă la Ierusalim, a poposit aici pentru circa trei sute de ani, după care a fost dusă la Constantinopol, împreună cu lemnul Sfintei Cruci. De la Constantinopol a ajuns la Kiev, pentru alţi 600 de ani, apoi la mânăstirea poloneză Jasna Gora, care a rezistat miraculos în faţa invadatorilor suedezi şi turci. Fecioara Maria de la Częstochowa a fost declarată, la începutul secolului al XVIII-lea, Ocrotitoarea Poloniei.
În Ungaria, o icoană a Maicii Domnului Înlăcrimate, adăpostită în biserica greco-catolică unde, în 1729, a fost hirotonit preot Inocenţiu Micu-Klein, pictată în 1675 de fratele parohului bisericii, a transformat localitatea Máriapócs într-un dorit loc de pelerinaj când, peste 20 de ani, în timpul Sfintei Liturghii, în mod inexplicabil, a lăcrimat. A doua zi, a adus vindecare unui copil. Auzind de această minune, împăratul Leopold I al Sfântului Imperiu Roman a cerut aducerea icoanei la Viena, unde a şi rămas, în Catedrala Sfântul Ştefan. Dintre numeroasele copii ale sale, una se află la Máriapócs; şi aceasta lăcrimează, la fel ca originalul.
Sanctuarul marian de la Siluva, Lituania, care marchează una dintre cele mai timpurii apariţii ale Fecioarei în Europa, a devenit un simbol al credinţei graţie icoanei făcătoare de minuni a Fecioarei cu Pruncul, adusă în dar aici, în 1457, de la Roma. Numită cea mai de preţ comoară a Lituaniei, icoana Fecioarei de la Siluva este adăpostită în bazilica desăvârşită spre finele secolului al XVIII-lea. În capitală, la Vilnius, la Capela Binecuvântatei Fecioare Maria de la Porţile Zorilor, de fapt, singura rămasă intactă dintre cele nouă porţi originale construite la începutul secolului al XVI-lea, este venerată o icoană din lemn de stejar a Fecioarei Maria, Maica Milei, pictată în stilul Renaşterii nordice. Spre adăpostirea icoanei, numită şi Madona din Vilnius, despre care se ştia că are puteri miraculoase, măicuţele carmelite de la Sfânta Treime, din apropiere, au construit o capelă. Mai târziu, în 1702, când oraşul Vilnius a fost capturat de armata suedeză, în Marele Război al Nordului, se crede că Fecioara a mijlocit pentru salvarea locuitorilor. În zori, porţile de fier ale oraşului s-au prăbuşit doborând patru soldaţi suedezi, după care armata lituaniană a devenit victorioasă. Aici, pelerinii se înghesuie murmurându-şi rugăciunile, în timp ce îşi dovedesc stăruinţa stând la imense cozi.
Anul 1981 marchează prima apariţie a Fecioarei Maria la Medugorje, un sat din Bosnia-Herţegovina, unde şase copii au avut viziuni în timp ce se jucau pe dealurile din jur. Şi pelerinii au văzut aici imagini cu inimi sau cruci, mulţi descriind imaginea unui soare care se roteşte. În timpul războaielor, Medugorje a fost ocolit de ravagiile conflictelor, iar apariţiile Fecioarei Maria nu contenesc aici, îndemnând la credinţă, post, penitenţă şi pace.
După descoperirea Lumii Noi, milioane de adepţi au îndrăgit-o pe Fecioara Maria în America Latină şi, mai recent, în Africa. Bazilica Fecioarei din Guadalupe, una dintre cele mai mari din lume, unde au loc neîntrerupt pelerinaje, încă de la jumătatea secolului al XVI-lea, poate găzdui 40.000 de credincioşi. Bazilica este inspirată de o viziune a unui aztec convertit la catolicism, în 1531, Juan Diego Cuauhtlatoatzin, canonizat în 2002. Fecioara i s-a arătat spunându-i să ridice o biserică. Într-o a doua apariţie, Fecioara i-a cerut indigenului să culeagă flori, deşi era iarnă, şi, în mod miraculos, la picioarele lui au răsărit trandafiri, pe care acesta i-a dus episcopului spaniol al locului. Florile i-au căzut din mantia în care le purtase, iar pe ţesătură s-a întipărit chipul Fecioarei. Episcopul a ordonat imediat ridicarea unei biserici aici. Din 1737, Fecioara de Guadalupe a devenit sfânta protectoare a Mexicului. În 1921, un angajat în administraţia ţării a plasat o bombă într-un buchet de flori, care a distrus altarul, dar ţesătura cu imaginea Fecioarei a rămas neatinsă.
În Costa Rica, la Bazilica Nuestra Señora de los Ángeles, din Catargo, construită în 1639, refăcută în stil colonial şi neobizantin, actualul edificiu datând din 1939, costaricani din toate colţurile ţării vin în timpul sărbătorii numite Romería, în semn de pietate, străbătând zeci de kilometri pe coate şi pe genunchi. Pe 2 august 1635, o tânără umilă, Juana, a găsit în pădure o piatră cu imaginea unei femei cu un prunc în braţe. A dus-o acasă, a dispărut de acolo, a găsit apoi o imagine identică în pădure, trei zile la rând. Fata a dus piatra unui preot, dar căutând-o mai apoi, aceasta dispăruse din nou. Preotul, convins că acesta era un mesaj al Fecioarei, care dorea să fie lăsată imaginea sa în pădure, a decis construirea unui mic templu în cinstea ei, iar bazilica a primit numele Nuestra Señora de los Ángeles.
Cel mai mare altar dedicat Fecioarei, cel al Doamnei Noastre de Aparecida (Nossa Senhora Aparecida), din Aparecida, Sao Paulo, proclamată Regina Braziliei şi principala sa sfântă protectoare, este găzduit în prezent de una dintre cele mai mari bazilici din lume, Bazilica Altarului Naţional Nossa Senhora Aparecida, construită în a doua jumătate a secolului XX, depăşită ca mărime numai de Sfântul Petru de la Vatican. Papa Benedict al XVI-lea a dăruit altarului de aici, cel mai important loc de pelerinaj catolic din America Latină, un al doilea Trandafir de Aur, unul dintre cele mai vechi şi mai nobile daruri pe care pontifii romani le fac marilor sanctuare ale lumii. Primul fusese dăruit de Papa Paul al VI-lea, în 1967, cu ocazia sărbătoririi a 250 de ani de la apariţia Fecioarei aici, în 1717, când o statuetă a sa a fost pescuită din râu de trei localnici. Statueta a rămas o vreme în casa unuia dintre cei trei pescari, locul devenind un mic altar de rugaciune. Apoi, în apropiere a fost ridicată o capelă şi, mai târziu, vechea bazilică. În acest an se împlinesc 300 de ani de la primele manifestări de devoţiune pentru Fecioara de Aparecida.
La Kibeho, în Rwanda, în anii 1980, trei fete au avut viziuni cu Fecioara Maria, ea avertizând în acest fel cu privire la vărsarea de sânge ce avea să vină, asimilată cu genocidul din 1994. Numit un „Lourdes al Africii”, sanctuarul de la Kibeho a fost închinat „Fecioarei Îndurerate”, în 1992, când prima piatră a fost aşezată aici.(Cristina Zaharia)
