Mihai Leu, primul campion mondial României în boxul profesionist, a trăit clipe inedite la volan. În prefața Raliului Sibiului Unicredit Leasing, a condus mașina de raliu alături de… o ciobăniță! „Cursa” a avut loc într-un decor de vis, pe Transalpina, și a fost plină de peripeții.
„A fost ceva extraordinar! E prima dată când urc într-o mașină de curse”, s-a bucurat băcița Mărioara. „S-a descurcat foarte bine! Noi organizăm Raliul Sibiului în luna octombrie și am luat o pauză. Am venit aici să îi invităm pe fani și turiști la eveniment, a spus Leu, care a primit împrumut mașina unuia dintre piloții din Campionatul Național.
Pilotul Gigi Badea a jucat rol de… badea la stână, înainte să fie și el copilotul lui Leu: „Este o plăcere deosebită să stai lângă dânsul, dapă-i să stai cu el într-o mașină!. Sper să îmi poarte noroc și după Raliul Sibiului să termin campionatul pe podium la clasa12”. „Mersi, dau de băut”, i-a replicat fostul campion mondial la box. Acesta a cucerit și titlul național la raliuri, iar acum este șef de echipă și organizator de curse.
În octombrie, Leu organizeaza Raliului Sibiului Unicredit Leasing, ultima etapă a sezonului din competiția internă. „În ultima perioadă, tot mai des sunt la volan, mă și simt foarte bine, îmi place și… cine știe?!”, a declarat Leu despre o posibilă revenire în sportul profesionist.
De fani oricum nu duce lipsă. A stat minute bune ca sa facă poze cu turiștii de la Stâna Ștefanu. Apoi un cor a cântat special pentru el. „De câte ori trec cu soția ne oprim aici. Primim mâncare bună, hehe! Primim și pentru acasă provizii!”, spune Leu, care s-a împrietenit și cu măgărușul gazdelor.
Doamna Mărioara se mândrește că sute de persoane îi trec pragul zilnic la stâna de pe Transalpina, devenită atracție turistică. „Au trecut mulți, a trecut și domnul Ion Țiriac. Și dumnealui se simte bine aici, la stână, dar pentru mine domnul Mihai Leu este ceva extraordinar. Ne-ar ajuta să ne livreze produsele un pilot de raliu ca el!„, a dezvăluit glumind ciobănița.
Stefan Gavan – PR Manager