Niciunul dintre cei doi suspecţi arestaţi pentru atacul din Barcelona nu se afla la volanul dubei implicate în atac
RADOR (18 august) – Potrivit ultimelor informaţii, niciunul din cei doi suspecţi arestaţi joi pentru implicare în atacul terorist din Barcelona nu se aflau la volanul dubei cu care s-a comis atacul, a declarat poliţia catalană. Cel puţin 13 persoane au fost ucise, iar alte peste 100 au fost rănite după ce o dubă a intrat joi seară în pietonii de pe bulevardul La Rambla, informează corespondenţii Reuters./mbaciu/sdm2
(REUTERS – 18 august)
Poliţia din Barcelona confirmă că l-a împuşcat mortal pe şoferul care a lovit doi poliţişti la un punct de control
RADOR (18 august) – Poliţia catalană din Barcelona a anunţat că şoferul care a lovit cu un Ford Focus doi poliţişti la un punct de control din Barcelona a fost împuşcat mortal de poliţişti. Cei doi poliţişti au fost răniţi uşor în atac. Nu există încă dovezi care să lege acest atac de atacul anterior de ope bulevardul La Rambla, unde o dubă a intrat în plină viteză în pietoni, ucigând cel puţin 13 persoane şi rănind alte peste 100 de persoane./mbaciu/sdm2
(REUTERS – 18 august)
Cei doi suspecţi arestaţi în legătură cu atacul din Barcelona sunt unul de origine marocană şi unul originar din enclava Melilla
RADOR (18 august) – Un oficial al poliţiei din Catalonia, în Spania, a declarat că au fost arestate două persoane, suspectate de implicare în atacul terorist de pe bulevardul La Rambla din Barcelona, unde o dubă a intrat în viteză în pietoni, ucigând cel puţin 13 persoane şi rănind peste 100 de persoane. Poliţia catalană a precizat că unul dintre suspecţi este de origine marocană, iar al doilea este originar din enclava spaniol a Melilla, informează corespondenţii Reuters./mbaciu/sdm2
(REUTERS – 18 august)
Preşedintele României Klaus Johannis a condamnat atacul terorist din Barcelona
RADOR (18 august) – Preşedintele României Klaus Johannis a condamnat, pe Twitter, atacul terorist din Barcelona şi şi-a exprimat solidaritatea cu familiile victimelor. Tot pe o reţea de socializare, a publicat şi premierul Mihai Tudose un mesaj în care şi-a exprimat regretul faţă de tragedia de la Barcelona. Într-un comunicat, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a transmis condoleanţe membrilor familiilor victimelor. Comunitatea internaţională, după ce a condamnat atentatele de la Barcelona, continuă să se mobilizeze contra terorismului: premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a lansat un apel lumii civilizate să lupte împotriva terorismului, iar ministrul de interne italian, Marco Minniti, a convocat, în această dimineaţă, o reuniune extraordinară antiteroristă, precizează France Presse. /lalexandrescu/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 august)
Primarul oraşului Barcelona, în Spania, a anunţat că vineri se va ţine un moment de reculegere pentru victimele atacului de pe La Rambla
RADOR (17 august) – Primarul oraşului spaniol Barcelona a anunţat că se va ţine un moment de reculegere pentru victimele atacului terorist de joi de pe bulevardul La Rambla, soldat cu moartea a 13 persoane şi rănirea altor 80 de persoane. Momentul de reculegere se va ţine vineri la ora 12 ora locală (ora 13 ora României), în Piața Cataluña, precizează corespondenţii CNN./mbaciu/sdm2
(CNN INTERNATIONAL, 17 august, ora 23:00)
Un bărbat din Ripoll, în Spania, susţine că el este Driss Oukabir şi că i s-au furat actele de identitate
RADOR (17 august) – Un bărbat care susţine că se numeşte Driss Oukabir Soprano s-a prezentat joi seară la postul de poliţie din oraşul catalan Ripoll, unde locuieşte, şi a raportat că i s-au furat documentele de indentitate, informează ziarul spaniol „La Vanguardia”. Anterior, forţele catalne de poliţie au difuzat presei imagini cu presupusul autor al atacului terorist de pe bulevardul La Rambla din Barcelona, atac soldat cu moartea a 13 persoane şi rănirea altor 80 de persoane. Băbatul care s-a identificat ca fiind adevăratul Driss Oukabir a explicat poliţiştilor că şi-a văzut propria fotografie în presă şi imediat a plecat spre poliţie pentru a rectifica eroarea şi pentru a raporta că i-au fost furate actele. De asemenea, bărbatul a incistat că în timpul atacului se afla în oraşul Ripoll, situat la aproximativ 100 de km distanţă de Barcelona. Primarul oraşului Ripoll, Jordi Munell, a precizat că Driss Oukabir este binecunoscut comunităţii oraşului, relevă „La Vanguardia”, care precizează că poliţia din Ripoll încearcă acum să stabilească dacă nu cumva fratele mai mic al lui Driss Oukabir, Moussa, ar fi furat actele de indentitate ale acestuia./mbaciu/sdm2
(www.lavanguardia.com – 17 august)
Poliţiştii răniţi în al doilea atac de la Barcelona, din Spania, sunt în afara oricărui pericol
RADOR (17 august) – Potrivit ultimelor informaţii, doi poliţişti au fost loviţi joi seară de o maşină la un punct de control din Barcelona, în Spania, la câteva ore de la un atac sângeros comis pe bulevardul La Rambla din acelaşi oraş, unde o dubă a intrat în plină viteză în pietoni, ucigând cel puţin 13 persoane şi rănind 80 de persoane. Cei doi poliţişti au suferit răni uşoare. Nu se ştie încă dacă al doilea atac are legătură cu atacul de pe La Rambla, subliniază corespondenţii CNN. (CNN INTERNATIONAL, 17 august, ora 23:00)/mbaciu/sdm2
„Jocuri de putere” – Un român ar fi fost rănit în atacul din Barcelona
REALITATEA TV (17 august, ora 22:28) – Realizator, Rareș Bogdan.
Realizator: (…) Și, informație în exclusivitate – un cetățean român a fost rănit la Barcelona. A sunat… acesta a sunat o rudă aflată în acest moment în grupul de cinci persoane, dintre care și cetățeanul rănit. Este vorba de un cetățean român rănit la Barcelona. Se află între unul dintre spitalele din…/aburtica/sdm2
Nu se ştie dacă atacul în care au fost răniţi doi poliţişti în Barcelona este legat de atacul cu dubă de pe La Rambla
RADOR (17 august) – Potrivit ultimelor informaţii, un şofer a intrat cu maşina în plin în doi poliţişti de la un punct de control din Barcelona, în Spania, după atacul de pe bulevardul La Rambla, unde o dubă a intrat în plină viteză în pietoni, ucigând cel puţin 13 persoane şi rănind peste 50 de persoane. Presa spaniolă relatează că cel puţin unul dintre poliţiştii de la punctul de control a fost grav rănit. Nu se ştie încă dacă incidentul de la punctul de control are legătură cu atacul de pe La Rambla, subliniază corespondenţii Reuters. (REUTERS – 17 august, ora 22:36)/mbaciu/sdm2
Poliţia catalană a confirmat că un şofer a intrat joi în doi poliţişti, la un punct de control din Barcelona, în Spania
RADOR (17 august) – Potrivit unor informaţii apărute pe Twitter, poliţia catalană din Barcelona, în Spania, a confirmat joi seara că anterior un şofer a intrat în plină viteză în doi poliţişti aflaţi la un punct de control din Barcelona, relatează corespondenţii Reuters. (REUTERS – 17 august, ora 22:24)/mbaciu/sdm2
Gruparea jihadistă ISIS a revendicat atacul de la Barcelona
RADOR (17 august) – Potrivit ultimelor informaţii, gruparea jihadistă Statul Islamic (ISIS) şi-a asumat responsabilitatea pentru atacul sângeros de joi din Barcelona, în Spania, unde o dubă a intrat în plină viteză în mulţimea pietonilor de pe bulevardul La Rambla, ucigând cel puţin 12 persoane şi rănind alte 80 de persoane, informează site-ul de ştiri al grupării, Amaq. (REUTERS – 17 august, ora 22:24)/mbaciu/sdm2
12 morţi şi 80 de răniţi în urma atacului din Barcelona, a anunţat conducerea provinciei Catalonia
RADOR (17 august) – Conducerea administrativă a provinciei spaniole Catalonia a declarat joi că au fost arestat două persoane după atacul de pe bulevardul La Rambla din Barcelona, unde o dubă a intrat în plină viteză în mulţimea trecătorilor, ucigând mai multe persoane şi rănind alte câteva zeci. Conducerea catalană a precizat, de asemenea, că numărul morţilor este de 12 iar al răniţilor spitalizaţi se ridică la 80, relatează corespondenţii Reuters. (REUTERS – 17 august, ora 22:00)/mbaciu/sdm2
CIA refuză să comenteze ştirea că ar fi avertizat recent Spania despre riscul unor atacuri ale grupării jihadiste ISIS în Barcelona
RADOR (17 august) – În ultimele luni, Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) din Statele Unite a avertizat autorităţile din Spania cu privire la intenţiile grupării jihadiste Statul Islamic (ISIS) de a comite atacuri în Barcelona, subliniază revista online americană „Washington Examiner”, citând ziarul spaniol „El Periodico”. Potrivit informaţiilor, CIA ar fi notificat autorităţile spaniole că ISIS ar putea viza atacuri pe bulevardul La Rambla, unde joi seara o dubă a intrat în plină viteză în mulţimea pietonilor, ucigând 13 persoane şi rănind alte peste 50 de persoane. CIA a refuzat să comenteze informaţiile publicate de „Washington Examiner”. (http://www.washingtonexaminer.com/ – 17 august)/mbaciu/sdm2
Premierul Spaniei a anunţat că se îndreaptă spre Barcelona, de unde va coordona operaţiunile după atacul de pe La Rambla
RADOR (17 august) – Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a declarat joi că se află în drum spre Barcelona, de unde va coordona eforturile pentru reinstaurarea securităţii după atacul sângeros de joi după amiază de pe bulevardul La Rambla, unde o dubă a intrat în viteză în mulţimea pietonilor, ucigând 13 persoane şi rănind alte peste 50 de persoane. „Mă aflu în drum spre Barcelorna. Coordonare susţinută pentru arestarea atacatorilor, reinstaurarea securităţii şi asistenţă acordată tuturor celor afectaţi de atac”, a scrie premierul Rajoy pe contul său de Twitter, relatează corespondenţii Reuters. (REUTERS – 17 august, ora 22:00)/mbaciu/sdm2
Un al doilea suspect în atacul din Barcelona, în Spania, a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia, informează „La Vanguardia”
RADOR (17 august) – Unul dintre suspecţii atacatori implicaţi în incidentul de joi seara din Barcelona, în Spania, a fost ucis într-un schimb de focuri cu poliţia în suburbiile oraşului, relatează ziarul spaniol „La Vanguardia”. Anterior, poliţia catalană a confirmat că a fost arestat un suspect implicat în atac şi a fost descoperită o a doua dubiţă în orăşelul Vic, conectată cu atacul din Barcelona. Nu s-a ştiut iniţial câţi atacatori au fost implicaţi în atacul de pe La Rambla, soldat cu moartea a 13 persoane şi rănirea a peste 50 de persoane. (REUTERS – 17 august, ora 21:48)/mbaciu/sdm2
Nicio grupare sau individ nu a revendicat atacul de la Barcelona, din Spania
RADOR (17 august) – Potrivit ultimelor informaţii, nicio grupare sau individ nu a revendicat atacul de pe La Rambla din Barcelona, în Spania, îunde o dubă a intrat cu peste 80 de km/h în mulţimea pietonilor, ucigând 13 persoane şi rănind alte peste 50 de persoane, informează corespondenţii CNN. (CNN INTERNATIONAL, 17 august, ora 22:00)/mbaciu/sdm2
Preşedintele Comisiei Europene a promis un răspuns european extins la atacul mişelesc din Barcelona, în Spania, scrie „The Independent”
RADOR (17 august) – Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a condamnat joi „atacul mişelesc” de pe bulevardul La Rambla din Barcelona, în Spania, unde o dubiţă a intrat în plină viteză în pietoni şi a ucis 13 persoane, rănind alte peste 50 de persoane. Oficialul european a promit că Uniunea Europeană va răspunde prompt unei asemenea atrocităţi, punând toate resursele la dispoziţia serviciilor de urgenţă şi de securitate din Barcelona pentru prinderea şi pedepsirea autorului atacului „care a vizat în mod deliberat pe cei care se bucurau de viaţă şi de timpul petrecut împreună cu familiile şi prietenii”. Preşedintele Comisiei Europene i-a felicitat pe trecătorii care în mod eroic şi-au pus viaţa în pericol şi au dat ajutor răniţilor care zăceau pe caldarâmul bulevardului. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a condamnat, de asemenea, „atacul mişelesc asupra celor nevinovaţi”, insistând că „întreaga Europă este alături de Barcelona”, subliniază ziarul britanic „The Independent”. (http://www.independent.co.uk/ – 17 august, ora 22:00)/mbaciu/sdm2
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a transmis condoleanţe în legătură cu actul terorist de la Barcelona
RADOR (17 august) – Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a transmis condoleanţe primarului Barcelonei, precum şi rudelor şi apropiaţilor victimelor actului terorist de azi. „Sunt şocat de veştile care sosesc de la Barcelona. Transmit condoleanţe rudelor şi apropiaţilor celor care şi-au pierdut viaţa şi urări de recuperare răniţilor. Transmit cuvinte de compasiune primarului Barcelonei” – a scris Sobianin pe pagina sa de Twitter. (www.rosbalt.ru – 17 august)/ssirbu/sdm2
MAE al Rusiei: Actul terorist de la Barcelona nu are nicio justificare
RADOR (17 august) – Ministerul de Externe al Rusiei condamnă categoric actul terorist de la Barcelona, se afirmă pe pagina ministerului de pe Twitter. „Condamnăm categoric actul terorist de la Barcelona. Suntem convinşi că acesta nu are nicio justificare. Transmitem cuvinte de compasiune poporului Spaniei. Suferim alături de voi” – se menţionează în mesaj. (www.rosbalt.ru – 17 august)/ssirbu/sdm2
13 morţi, peste 50 de răniţi în atacul din Barcelona, în Spania
RADOR (17 august) – Potrivit ultimelor informaţiilor, 13 persoane au fost ucise şi peste 50 au fost rănite în oraşul spaniol Barcelona după ce o dubă a intrat cu peste 80 de km/h în mulţimea pietonilor de pe bulevardul La Rambla. Un suspect a fost arestat, iar o a doua dubă implicată în atacul din Barcelona a fost descoperită în orăşelul Vic din apropiere, relatează corespondenţii CNN. (CNN INTERNATIONAL, 17 august, ora 21:00)/mbaciu/sdm2
Poliţia din Barcelona, în Spania, a dezminţit informaţiile potrivit cărora ar fi fost luaţi ostatici într-un bar
RADOR (17 august) – Poliţia catalană din Barcelona, în Spania, a declarat joi seara, ca reacţie la ultimele informaţii apărute despre atacul de pe La Rambla, că nu a fost luat niciun ostatic într-un bar din Barcelona. Anterior, au fost date publicitătii informaţii potrivit cărora un un bărbat înarmat ar fi luat mai multe persoane ostatice într-un local, după atacul în acare o dubă a intrat în plin în mulţimea trecătorilor de pe La Rambla, ucigând 13 persoane şi rănind alte 32, dintre care 10 se află în stare foarte gravă. (REUTERS – 17 august, ora 21:12)/mbaciu/sdm2
Poliţia din Barcelona, în Spania, a arestat un suspect în atacul de pe Las Ramblas
RADOR (17 august) – Poliţia din Barcelona, în Spania, a confirmat joi seară că a arestat o persoană suspectată că ar fi implicată în atacul de pe Las Ramblas, soldat cu moartea a 13 persoane şi rănirea altor 32, dintre care 10 se află în stare foarte gravă, informează corespondenţii CNN. (CNN INTERNATIONAL, 17 august, ora 21:00)/mbaciu/sdm2
Cel puţin o persoană a murit şi 32 sunt rănite în urma atacului comis la Barcelona
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 august, ora 21:00:00) – Numeroase victime în atacul comis astăzi după-amiază la Barcelona. Potrivit informaţiilor oficiale, cel puţin o persoană a murit şi 32 sunt rănite, între care 10 grav, după ce o dubă a intrat în viteză în mulţime în centrul Barcelonei. Autorităţile au cerut publicului să evite zona şi au închis staţiile de metrou şi de tren din apropiere. Potrivit corespondentului noastre, Ana Maria Damian, autorul atacului ar fi un tânăr marocan, instalat de curând în Spania, şi care era în atenţia autorităţilor pentru infracţiuni de drept comun, dar nu pentru activităţi teroriste. La Ambasada României la Madrid, a fost instituită o celulă de criză. Consulatul General al României la Barcelona face verificări pentru a afla dacă printre victimele atacului terorist sunt sau nu şi cetăţeni români. Momentan, nu există indicii în acest sens – ne-a transmis redactorul nostru Carmen Gavrilă./aburtica/sdm2
A fost găsită o a doua furgonetă care ar putea aparţine teroriştilor din Barcelona, informează mass-media
RADOR (17 august) -A fost găsită o a doua furgonetă, care se presupune că ar aparţine teroriştilor din Barcelona, informează televiziunile. Poliţia spaniolă a găsit cea de-a doua maşină în oraşul Vic, situat la circa 64 de kilometri de Barcelona, anunţă postul de televiziune local TV3. Potrivit unor informaţii, forgoneta a fost închiriată. În urma verificărilor, poliţiştii au găsit în interior un paşaport al unui cetăţean spaniol. (www.tass.ru – 17 august)/ssirbu/sdm2
Consulatul General al României la Barcelona face verificări pentru a afla dacă printre victime sunt sau nu şi cetăţeni români
RADOR (17 august) – La Ambasada României la Madrid a fost instituită o celulă de criză. Consulatul General al României la Barcelona face verificări pentru a afla dacă printre victime atacului terorist sunt sau nu şi cetăţeni români. Momentan, nu există indicii în acest sens – a transmis redactorul Radio România Actualităţi, Carmen Gavrilă. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 august ora 20:01:31)/eendrefy/sdm2
Poliţia din Spania a cerut să nu fie distribuite fotografii şi materiale video despre actul terorist
RADOR (17 august) – Poliţia spaniolă s-a adresat locuitorilor Barcelonei şi turiştilor cu solicitarea de a nu răspândi în reţelele de socializare şi de a nu oferi mass-media fotografii şi materiale video de la locul comiterii actului terorist, precum şi filmări din ceea ce se întâmplă în acest moment în oraş, informează canalul francez de ştiri BFMTV. De asemenea, poliţia din Barcelona a cerut tuturor să folosească cât mai puţin telefoanele mobile, pentru a nu încărca reţeaua de telefonie şi a nu bloca alte canale de comunicare. Se anunţă că există temerea că teroriştii s-au ascuns într-un din restaurantele sau cafenelele din zonă. De asemenea, sunt informaţii că într-una din cafenelele din centrul Barcelonei s-au auzit câteva focuri de armă. (www.tass.ru – 17 august)/ssirbu/sdm2
Facebook a lansat serviciul „Safety Check” în urma actului terorist de la Barcelona
RADOR (17 august) – Reţeaua de socializare Facebook a activat serviciul „Safety Check”, în urma intrării unei furgonete într-o mulţime de oameni, în centrul turistic al Barcelonei. Serviciul permite utilizatorilor reţelei să anunţe în timp operativ că se află în siguranţă în urma catastrofei sau a actului terorist. Amintim că, potrivit ultimelor informaţii, în urma actului terorist din centrul Barcelonei şi-au pierdut viaţa 13 persoane. (www.tass.ru – 17 august)/ssirbu/sdm2
Doi bărbaţi înarmaţi s-au baricadat într-un bar din Barcelona după atac – presa spaniolă
RADOR (17 august) – Doi bărbaţi înarmaţi s-au baricadat într-un bar din centrul Barcelonei după ce o dubă a doborât zeci de oameni, a relatat joi ziarul El Periodico. Ziarul a scris că s-au tras focuri de armă în zona pieţei La Boqueria, dar nu a citat o sursă pentru informaţie. Nu este deocamdată clar dacă bărbaţii sunt şoferii dubei.(www.reuters.com – 17 august)/asuba/schelaru
Poliţia din Barcelona: a fost un „atac terorist”
RADOR (17 august) – O dubă a izbit zeci de oameni în centrul Barcelonei provocând mai multe răniri, conform poliţiei. Poliţia din Barcelona a calificat incidentul, care a avut loc în zona turistică Las Ramblas, drept un „atac terorist”. Serviciile de urgenţă catalane au scris pe Twitter că a avut loc un incident în Placa Catalunya şi au îndemnat publicul să evite zona./asuba/schelaru
(http://www.euronews.com – 17 august)
Ultimele detalii despre incidentul din Barcelona
Poliţia spaniolă a informat că zeci de oameni au fost răniţi când o dubă a intrat în viteză într-o mulţime din celebra zonă a Barcelonei Las Ramblas. Un comunicat al poliţiei vorbeşte de o „coliziune masivă”. Zona a fost izolată şi vehiculele serviciilor de urgenţă sunt la faţa locului. Staţiile din apropiere de metrou şi tren au fost închise. Un martor ocular: „Am auzit un zgomot de izbire, întreaga stradă a început să ţipe, toţi au început să fugă, aşa că am început şi eu să fug. Oamenii fugeau în magazine, familiile ţipau. Evident, am fugit. În câteva secunde poliţiştii sosiseră, şi ambulanţele, maşinile de pompieri.” Se crede că şoferul dubei a fugit pe jos şi căutarea lui este în curs. Motivul atacului nu este clar. Unele ştiri afirmă că poliţia îl consideră un incident terorist./asuba/schelaru
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 august)
O dubă a intrat în mai mulţi trecători în zona Rambla din Barcelona
Centrul oraşului Barcelona este izolat şi magazinele au fost evacuate. O dubă a călcat în această după-amiază mai multe persoane în zona La Rambla din Barcelona. Potrivit mai multor martori şi confirmării aduse de Mossos d’Esquadra, un conducător auto a intrat pe Rambla accidentând mai mulţi cetăţeni. S-au deplasat în primă instanţă o duzină de echipe de servicii de urgenţă, care în aceste momente acordă îngrijiri mai multor cetăţeni răniţi, la faţa locului. Rambla este acum izolată şi au fost evacuate sediile din centrul oraşului./czaharia/schelaru
(https://elpais.com/)
REUTERS: Serviciile de urgenţă catalane au cerut închiderea staţiilor de metrou şi tren din zona incidentului din Barcelona – Twitter
RADOR (17 august) – Serviciile de urgenţă catalane au anunţat joi, după un accident implicând o dubă în Barcelona, că au cerut închiderea staţiilor de metrou şi de tren în zona din apropierea bulevardului Las Ramblas, în centrul oraşului. Poliţia locală a declarat că duba a doborât zeci de oameni în zona turistică aglomerată, rănind mai mulţi dintre ei./asuba/schelaru
(www.reuters.com – 17 august)