THE WASHINGTON POST: România: Sinodul ortodox se reuneşte pentru discuţii vizând implicarea unui episcop într-un scandal sexual

Bucureşti, Româna – Joi, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit pentru a discuta măsurile care trebuie adoptate împotriva unui episcop care, în imagini video, a fost surprins întrţeinând relaţii sexuale cu un student.
În prezent, Episcopul de Huşi, Corneliu Bârlădeanu, în vârstă de 51, este suspendat din funcţie şi pretinde că filmul, care durează 18 minute, este trucat.
Este pentru prima oară în cei 92 de ani de istorie ai acestui for când Sinodul se întruneşte pentru a discuta măsurile pe care să le ia într-un scandal de natură sexuală.
Joi, într-o dimineaţă toridă, pelerinii şi credincioşii s-au adunat în curtea din faţa instituţiei, au aprins lumânări din miere de albine, s-au rugat şi au vizitat biserica patriarhală. Cei mai mulţi dintre ei nu erau la curent cu întrunirea sinodului, dar mulţi români cer ca puternica Biserică Ortodoxă, de care aparţin peste 85% dintre ei, să-şi asume o mai mare responsabilitate. Biserica a fost criticată din cauza masiveor subvenţii de care le primeşte din partea statului şi pentru că ea este exceptată de la plata anumitor taxe.
Indignarea populaţiei provocată de episcop şi de un alt scandal în care este implicat un preot acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu un student de sex masculin a fost cu atât mai mare dat fiind faptul că respectivele cazuri sunt de natură homosexuală. Totuşi, biserica afirmă că episcopul ar fi fost la fel de criticat şi dacă ar fi întreţinut relaţii „nepotrivite” cu o femeie.
Stelian Tănase, un comentator, e de altă părere. „Societatea nu acceptă încă homosexualitatea”, spune el. „Şi, în ultimii ani, biserica şi-a mai pierdut din popularitate” din diverse motive, „astfel încât ea trebuie să acţioneze”.
Purtătorul de cuvânt al bisericii, Vasile Bănescu, a declarat pentru Agenţia Associated Press că „mesajul este acela că nu poţi fi hirotonisit dacă nu întruneşti condiţiile bisericii”. El a spus că, pe viitor, biserica se va dovedi mai aspră faţă de călugării care şi-au încălcat jurământul de castitate. Potrivit credinţei ortodoxe, episcopilor li se cere să se călugărească în prealabil.
„Mi-e greu să cred că aceste poveşti sunt adevărate”, a declarat Susana Mureşan, în vârstă de 86 de ani, care merge şapte staţii cu autobuzul ca să ajungă la Patriarhie. „Dacă este adevărat, sunt convinsă că episcopul va fi judecat corect”.
Articol de Alison Mutler
Traducerea: Alexandru Danga
https://www.washingtonpost.com/world/europe/romania-orthodox-synod-meets-to-discuss-bishop-sex-scandal/2017/08/17/ea16149e-8330-11e7-9e7a-20fa8d7a0db6_story.html?utm_term=.497ed0ac5bc9

THE WASHINGTON POST (SUA), 17 august 2017

Traducerea: Alexandru Danga