Un elicopter care participa la operaţiunile de stingere a incendiilor din nordul Portugaliei s-a prăbuşit şi a explodat, duminică. Pilotul aparatului şi-a pierdut viaţa în tragicul accident, informează autorităţile portugheze. „Elicopterul a lovit liniile de înaltă tensiune şi s-a prăbuşit. La impactul cu solul, aparatul a luat foc şi a explodat, provocând moartea pilotului, care era singur la bord”, a anunţat comandantul pentru protecţie civilă, Rui Esteves. Săptămâna trecută, guvernul de la Lisabona a declarat stare de calamitate în mai multe zone ale ţării, după ce a ajuns la 64 numărul morţilor în urma incendiilor./mbaciu/pvelisar
REUTERS – 20 august