Elevii din clasa a V-a nu vor avea la începutul anului şcolar manuale, însă ei nu vor fi afectaţi de această situaţie, susţine ministrul educaţiei, Liviu Pop. Lipsa manualelor va fi suplinită timp de două luni de ghidul pe care profesorii îl vor folosi pentru a preda la clasă. În momentul de faţă se lucrează la elaborarea acestui ghid care va conţine 296 de pagini, pe care profesorii îl vor primi gratuit la începutul anului, între 3 şi 8 septembrie. Profesorii care predau la clasa a V-a vor învăţa să folosească acest ghid, a mai spus ministrul educaţiei.
Liviu Pop: „Nu am oprit licitaţia şi nici nu puteam să opresc licitaţia nici eu ca ministru al educaţiei şi niciun alt ministru. Licitaţia şi-a parcurs termenii normali, evident s-au depus contestaţii de către 16 edituri. Aceste contestaţii sunt astăzi la CNSC. Soluţia de rezervă pe care am anunţat-o public se apropie de final, în sensul în care, până în data de 8 septembrie, în fiecare unitate şcolară va ajunge acel îndrumător ghid pentru elevi. Acest îndrumător ghid, care va acoperi materiile din planul de învăţământ, cele la care nu s-au făcut contestaţii – că dacă nu aveam contestaţii aveam toate manualele – în aşa fel încât în primele două luni de şcoală elevii să nu fie afectaţi de predare”./dursache/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 august)