REUTERS (Marea Britanie), 23 august 2017 – Ministrul român al justiţiei a propus, miercuri, o reformă semnificativă a sistemului de justiţie, pe care preşedintele a calificat-o un atac la adresa statului de drept, ce ar duce ţara înapoi cu un deceniu. România este considerată una dintre cele mai corupte state ale Uniunii Europene, iar Bruxellesul menţine sistemul său de justiţie sub monitorizare specială. Tentativele social-democraţilor şi ai partenerilor lor de guvernare ALDE de a atenua lupta împotriva corupţiei la nivel înalt au declanşat, la începutul anului, cele mai ample proteste de stradă din această ţară, din ultimele decenii. Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a propus o multitudine de schimbări, miercuri, de la modul în care sunt numiţi procurorii şefi şi până la înfiinţarea unei unităţi speciale de urmărire a infracţiunilor comise de magistraţi. „Propunerile (…) constituie un atac la adresa statului de drept, a independenţei şi a funcţionării adecvate a justiţiei, precum şi a luptei împotriva corupţiei”, a declarat preşedintele de centru, Klaus Iohannis, adăugând: „Dacă acest amestec de măsuri este adoptat de guvern şi aprobat de Parlament, eforturile României din ultimii mai bine de zece ani vor fi şterse, iar sistemul de justiţie se va întoarce într-o perioadă în care era subordonat politicii.” Conform legilor române, preşedintele numeşte procurori-şefi, la propunerea ministrului justiţiei şi după acordul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), organismul care garantează independenţa justiţiei. Totodată, Toader a propus ca ministrul justiţiei, care este numit politic, să preia controlul asupra unităţii de inspecţie judiciară, de la CSM. Analişti şi magistraţi au afirmat că acest lucru ar duce la imixtiunea politicii în sistemul de justiţie. Parchetul General consideră aceste propuneri drept un semnal de alarmă, afirmând că procurorii nu au fost consultaţi. Toader a refuzat să răspundă întrăbrilor, dar le-a spus reporterilor că propunerile se încadrează „în parametrii normali şi necesari ai statului de drept”. Propunerile vor fi transmise CSM pentru soncultare, înainte de a fi supuse aprobării guvernului şi votului în Parlament.
Traducerea: Mădălina Brotăcel