Traficul este restricţionat în zona Piaţa Victoriei din Capitală, unde câteva sute de persoane protestează la această oră faţă de propunerile de modificare ale legislaţiei din domeniul justiţiei. Acestea au fost anunţate astăzi de ministrul Tudorel Toader şi prevăd, între altele, ca numirile în funcţiile de conducere de la Ministerul Public să fie făcute de Secţia pentru Procurori a CSM, la propunerea ministrului de resort, trecerea în cadrul Ministerului Justiţiei a Inspecţiei Judiciare şi înfiinţarea unei direcţii specializate în cadrul Ministerului Public care să aibă competenţă exclusivă în cercetarea faptelor penale comise de magistraţi. /dursache/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 august)