530 de persoane, printre care pompieri, lucrători silvici şi voluntari, participă la stingerea incendiului din Defileul Kresna din Bulgaria. Locuitorii din satele din apropiere au fost evacuaţi. „Incendiul a fost localizat, însă există încă pericolul de a se extinde. Se intervine cu buldozere şi un elicopter, aşteptăm şi intervenţia celui de-al doilea. Pericolul nu a trecut, vom continua acţiunile de stingere, însă nu ştim dacă vom reuşi astăzi, din cauza întinderii foarte mari”, a declarat ministrul bulgar de interne, Valentin Radev, care se află la faţa locului. Potrivit acestuia, zona afectată este cuprinsă între 500 și 700 de hectare de teren. „Vom şti cu exactitate care sunt pagubele ulterior. Acum se depun eforturi pentru stingerea flăcărilor. Nu avem probleme legate de furnizarea apei, ceea ce este foarte bine. Aşteptăm să ni se alăture şi voluntari de la Plovdiv”, a mai spus ministrul Radev.
(www.focus-news.net – 25 august)/ddaniela/sdm2