Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a sosit, joi seară, în vizită oficială în Bulgaria, la invitaţia comună a omologului său bulgar, Rumen Radev, şi a premierului Boiko Borisov. Şeful statului francez a fost întâmpinat pe aeroportul din Varna de prim-ministrul bulgar. Astăzi, la Palatul Evksinograd de la Varna, Macron va avea discuţii cu preşedintele şi cu premierul Bulgariei.
Perspectivele de dezvoltare a relațiilor bilaterale dintre Bulgaria și Franța, cooperarea în domeniul economiei, investițiilor și culturii, securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene, precum și ideile privind viitorul Europei se vor afla printre cele mai importante subiecte ale întâlnirilor pe care președintele francez le va desfăşura în Bulgaria. Discuțiile vor aborda, de asemenea, prioritățile stabilite în programul Președinției bulgare a Consiliului UE, perspectiva europeană a Balcanilor de Vest și aderarea Bulgariei la Spaţiul Schengen și la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Discuţiile dintre premierul bulgar şi preşedintele francez sunt o continuare a dialogului purtat în cadrul întâlnirii din luna iunie, de la Paris, când, în cadrul unei conferinţe de presă comună, cei doi au subliniat importanţa dezvoltării relaţiilor bilaterale dintre Bulgaria şi Franţa, precum şi posibilitatea de realizare a proiectelor comune. /ddaniela/sdm2
(www.focus-news.net – 25 august)