Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova a fost convocat la sediul MAE al Rusiei din cauza ideii retragerii trupelor rusești din Transnistria

 Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguța, a fost chemat la Ministerul de Externe al Rusiei din cauza planurilor Chișinăului de a introduce pe ordinea de zi a celei de a 72-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU problema retragerii forțelor armate străine din țară – au comunicat surse din cadrul departamentului de politică externă al Rusiei. Diplomatul moldovean a fost la sediul MAE astăzi, unde s-a întâlnit cu adjunctul ministrului rus de externe, Serghei Riabkov. Diplomatul rus a atras atenția asupra “inițiativei provocatoare a Chișinăului de a introduce pe agenda celei de a 72-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU punctul suplimentar intitulat ‘Retragerea completă a forțelor armate străine de pe teritoriul Republicii Moldova’”. După cum a afirmat Riabkov, Moscova consideră că acest pas ignoră “adevăratele cauze inițiale și realitatea prezenței contingentului militar rusesc restrâns” în Transnistria și îl consideră ca fiind o nouă verigă în ”șirul de acțiuni ostile, întreprinse în ultimul timp la Chișinău de adversarii schimbărilor pozitive survenite în legăturile ruso-moldovenești”. După cum au remarcat sursele din MAE rus, autorii inițiativei ”trebuie să-și dea seama de inevitabila lor influență negativă atât asupra colaborării bilaterale, cât și asupra procesului reglementării problemei transnistrene”. După cum reamintește RIA – Novosti, reprezentantul permanent al Republicii Moldova la ONU, Victor Moraru, a trimis Secretariatului ONU o scrisoare în care se spune că Republica Moldova speră că va pune în discuția apropiatei Sesiuni, a 72-a, a Adunării Generale a ONU, problema retragerii militarilor străini de pe teritoriul ei. /snicolau/avladucu

(www.rian.ru – 25 august)