Ministrul agriculturii, Petre Daea, a cerut finalizarea rapidă a evaluării pagubelor produse culturilor în urma condiţiilor meteo extreme. Aflat în judeţul Timiş, unul dintre cele mai afectate de secetă, el a precizat că a luat măsura de a informa Comisia Europeană despre situaţia deosebită din România, pentru că este necesară o decizie a forului comunitar pentru ca avansul pentru subvenţii din toamnă să fie mai mare, adică de 70%, iar acestea să fie distribuite fermierilor din 16 octombrie.
Petre Daea: Am ţinut tot timpul legătura cu fermierii din Timiş, cu structurile judeţene din agricultură pentru a cunoaşte care este evoluţia plantelor, care este gradul de afectare, motiv pentru care aştept ca acele comisii înfiinţate prin ordinul prefectului să stabilească exact care este pierderea de recoltă, în ce procent şi după aceea stabilim ce este de făcut. După ce se stabilesc aceste nivele de afectare vom lua măsurile care se impun.
Ministrul agriculturii, Petre Daea, a participat la „Ziua Grâului”, un eveniment în cadrul căruia au fost premiaţi fermierii care au obţinut în această vară cele mai mari producţii – după cum ne-au informat colegii noştri de la Radio România Timişoara./rpatulea/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 26 august