Cadrele didactice vor beneficia, anul viitor, de o majorare salarială netă cuprinsă între 25 şi 30 de procente, a anunţat după discuţiile de ieri, cu premierul Mihai Tudose, liderul Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României, Alexandru Cumpănaşu. El a precizat că aceste creşteri vor avea loc în două etape, de la 1 ianuarie, respectiv 1 martie 2018. La rândul său, preşedintele Confederaţiei Sindicale Alma Mater, Anton Hadăr, a declarat că abia cea de-a doua majorare se va simţi în buzunarul prefesorilor.
Anton Hadăr: Banii care vor intra în ianuarie 2018 în bună parte vor fi orientaţi către acoperirea dărilor noastre, de aceea în bună parte s-a recunoscut că aceasta va fi strategia. E drept, n-au ieşit public să spună acest lucru, dar câtă vreme cu noi au discutat aşa ceva este clar că vor folosi această nouă modalitate, pentru că 25 de procente creştere salarială reprezintă ceva, dar în bună parte aceştia sunt folosiţi aşa cum v-am spus eu, pentru noul sistem de impozitare. Momentan s-a renunţat la ideea de a fi scutiţi de impozite, vorbesc de impozite, nu de partea de contribuţii sociale care se pare că va fi 35% din salariul brut, exact cum am tot precizat eu. De abia după următoarele creşteri salariale se va vedea o creştere serioasă în buzunarul salariatului.
Anton Hadăr a mai spus că profesorii ar urma să-şi primească drepturile salariale câştigate în instanţă la rectificarea bugetară din luna noiembrie./ilixandru/fcostea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 august