Eveniment editorial inedit: lansarea primului volum de poezie scris în limba turcă de un autor român contemporan, Nevzat Yusuf Sarıgöl și a primului volum de poezie românească tradusă în limba turcă de către autorul însuși, Marian Ilie
Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul va găzdui sâmbătă, 16 septembrie, începând cu ora 16:00 o dublă lansare de carte: volumul de poezii Turna Yeri (Locul berzei) de Nevzat Yusuf Sarıgöl publicat în limba turcă de editura USAR în iunie 2017 și volumul Dalgaların Hüznü (Tristeți pontice) de Marian Ilie, editura USAR, Turcia, 13 iunie 2017. Evenimentul va fi onorat de prezența poetului Marian Ilie, reprezentantul editurii USAR – Hasan Örnek și de patru poeți turci Osman Bozkurt, Afşar Timucin, Ayten Mutlu și Ahmet Özer.
Este un proiect de mare debut pentru ICR Istanbul deoarece urmărește lansarea primului volum de poezie scris în limba turcă de un autor român contemporan care locuiește în România (Nevzat Yusuf Sarıgöl) și a primului volum de poezie românească tradusă în limba turcă de către autorul însuși (Marian İlie), ambele publicate anul acesta de una dintre cele mai cunoscute edituri de profil din Istanbul.
Lansarea acestor volume direct în limba turcă este o foarte bună ocazie pentru a stimula interesul publicului turc pentru autori români care scriu atât în limba română, cât și în limba turcă, dar și pentru a promova o imagine pozitivă a relațiilor culturale dintre cele două țări și a importanței acordate de către ambele state în dezvoltarea acestei cooperări.
Nevzat Yusuf Sarıgöl este şi membru al Uniunii Scriitorilor din Turcia, iar volumul de poezii Turna Yeri publicat anul acesta a fost scris direct în limba turcă. Prin folosirea unui limbaj preponderent mistic anatolian în versurile sale, poetul depășește granițele literaturii reușind să reprezinte un exemplu viu al interacțiunii dintre culturi.
Volumul Dalgaların Hüznü (Tristeți pontice) de Marian Ilie a fost publicat anul acesta de editura Betta din București în ediție bilingvă.Poetul român Marian Ilie şi-a tradus el însuşi în limba turcă poemele într-un excepțional stil literar care l-a convins pe Hasan Ornek, directorul editurii USAR din Turcia să publice volumul. „Autorul poemelor din cartea de faţă şi traducătorul sunt una şi aceeaşi persoană. Nu am cunoştinţă ca pâna acum să mai fi existat în Turcia un caz similar. Cartea aceasta, pentru care nici măcar nu s-a pretins dreptul de autor, este poate prima operă oferită cititorilor din Turcia de către autor în varianta turcă în ideea întăririi legăturilor dintre literaturile celor două popoare prietene”. – poetul turc, Osman Bozkurt
Poet şi etnograf român de origine turco-tătară Nevzat Yusuf Sarigöl s-a născut în 1936, în comuna Albești, județul Constanța. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Bucureşti absolvind Secţia de limbă tătară. A fost cadru didactic la Secţia de limba şi literatură turcă a actualului Departament de Limbi şi Literaturi Orientale al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, vreme de mai bine de patru decenii.
A participat la numeroase manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, în special în domeniul turcologiei; a publicat cărţi, articole şi studii pe teme de lingvistică, literatură şi critică literară, etnografie şi folclor, precum şi în alte domenii conexe. A fost redactor la revistele Karadeniz şi Renkler, apărute sub egida comunităţilor turcă şi tătară din România. În perioada 1991-1995 a fost lector de limba română la Facultatea de Filologie, Istorie şi Geografie a Universităţii din Ankara (Turcia).
Dintre cărţile apărute sub semnătura sa, în calitate de autor sau traducător, amintim: Lirică turcă contemporană (în colaborare cu Nicolae Ioana şi Agiemin Baubec), Bucureşti, Editura Albatros, 1974; Poezia turcă de la începuturi până azi, Bucureşti, Editura Minerva, 1979; Nasrattin Hocaga Dair Masallar/ Povești despre Nastratin Hogea, Bucureşti, Editura Kriterion, 1983; Poezia populară turcă, Bucureşti, Tipografia Universităţii din Bucureşti, 1986; Ghid de conversaţie român-turc, Iaşi, Editura Polirom, 2001; Ghid de conversaţie turc-român, Iaşi, Editura Polirom, 2005; Fuzûlî, Gazeller / Gazeluri (selecţie şi prefaţă: Nevzat Yusuf Sarıgöl, traducere şi note: Nermin Yusuf, Selma Yusuf, cuvânt înainte: Eldar Hasanov), Bucureşti, Editura Kriterion, 2005; Dede Korkut: Povestiri (traducere, adaptare, notă asupra ediţiei şi glosar de Nermin Yusuf şi Nevzat Yusuf Sarıgöl, cuvânt înainte de Nevzat Yusuf Sarıgöl, postfaţă de Şamil Cemşidov), Bucureşti, Paideia, 2002; Cele mai frumoase basme turceşti (selecţie, traducere din limba turcă şi note de Nermin Yusuf şi Nevzat Yusuf Sarıgöl), Iaşi, Editura Polirom, 2011.
La acestea se adaugă două volume de proză originală, în limbile turcă şi tătară (Tabanıma Gömelek Caktım, Bucureşti, Editura Kriterion, 1995, şi Kelebeklerimin Öldüğü Gün, Bucureşti, Editura Kriterion, 1999), precum şi numeroase poezii în limbile tătară, turcă şi română, publicate în diverse periodice din ţară şi străinătate.
Marian Ilie s-a născut în anul 1950 în satul Gulianca din judetul Brăila. A absolvit Secţia Turcologie a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost încadrat în rândul Forţelor Armate ale României şi a îndeplinit diferite funcţii pe linie de diplomaţie militară. Cea mai mare parte din cariera sa s-a derulat în Secţia Legături Militare Externe şi ca ataşat al apărării al României la Ankara. La vârsta de 48 de ani s-a pensionat. Ulterior a desfăşurat activităţi de consultanţă pe lângă diferite firme şi în Ministerul Economiei. În ultimii zece ani a lucrat în tursim, ca ghid.
Marian Ilie, care a început să scrie poezie încă din anii de studenţie s-a arătat interesat îndeaproape şi de poezia turcă. În anul 2012, la un festival internaţional de poezie organizat în România a fost răsplătit cu un premiu pentru traducerile de poezie din Fazıl Hüsnü Dağlarca, poet turc asupra căruia s-a aplecat încă din anii de studenţie. Primele poezii i-au fost publicate în anul 1972 în revista literară Amfiteatru.
Volume publicate: Dreaptă dragostea mea Mellactonia (poezie, 2007), A doua Scrisoarea III (poezie, 2010), Cântece din Prepeleac (poezie, 2011), Lampa mea cu gânduri mov (poezie, 2012), Cuvintele, ah, cuvintele!!!… (poezie, 2015). – transmite ICR Istanbul.
Contact:
Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir-Istanbul
Siraselviler Cad. 21, Taksim, Beyoglu, Istanbul
tel:(+90212) 292 43 45
fax:(+90212) 292 46 26
email: icr.istanbul@icr.ro