Joi, 31 august, se împlinesc 20 de ani de la moartea neaşteptată a Dianei, Prinţesă de Wales, un moment care a constituit poate cea mai misterioasă şi comentată dispariţie a unei personalităţi din istoria recentă a lumii. Lady Diana a intrat în atenţia publică după căsătoria cu prinţul Charles, un eveniment care era menit să sporească prestigiul Coroanei britanice, însă care a fost marcat de numeroase scandaluri, o poveste care avea să devină nu o poveste sinceră de dragoste ci o legătură de circumstanţă, finalizată dealtfel cu divorţul celor doi. S-a vorbit despre aventurile Dianei în timpul căsătoriei, de relaţii neprincipiale ale prinţului, de personalitatea ei dificilă, de inadaptarea ei la rigorile Casei Regale, povestea ei de viaţă finalizându-se cu moartea sa neaşteptată, într-un groaznic accident de circulaţie, învăluit încă în multe necunoscute, suspectat adeseori de complot şi, mai ales, extrem de amplu mediatizat, chiar şi acum, la 20 de ani distanţă.
Viaţa Dianei, dar şi moştenirea lăsată de ea, au rămas extrem de importante, atrăgând fascinaţia puternică a britanicilor de rând dar şi a lumii întregi.
Diana Spencer s-a născut la 1 iulie 1961, la Sandringham, Marea Britanie, fiind a patra născută din cei cinci copii ai familiei lui John Spencer, Viconte de Althorp, devenit ulterior al VIII-lea Conte Spencer şi ai soţiei sale, Frances, Vicontesă de Althorp, fostă Onorabilă Frances Burke Roche şi apoi Frances Shand Kydd. Ceilalţi fraţi ai Dianei erau Lady Sarah Spencer, născută în anul 1955, Lady Jane Spencer, născută în 1957, John Spencer (născut la 12 ianuarie 1960 şi mort la doar câteva ore de la venirea lui pe lume) şi Charles Spencer, născut în anul 1964.
Trebuie menţionat faptul că, timp de secole, mebrii familiei Spencer au fost apropiaţi de familia regală britanică, începând cu secolul al XVII-lea, fiind de menţionat că bunica Dianei din partea mamei, Ruth Burke Roche, Baroană de Fermoy, a fost prietenă şi doamnă de companie pentru a regina-mamă Elisabeta, iar tatăl ei a fost ofiţer al palatului în perioadele domniei Regelui George al VI-lea şi a Reginei Elisabeta a II-a.
Diana a fost botezată la 30 august 1961, la Biserica Sfânta Maria Magdalena, naşul ei fiind John Floyd, director pe atunci al Casei de licitaţii Christie’s.
În anul 1969, părinţii ei divorţează, iar Diana, alături de fratelei ei mai mic, Charles, rămân alături de mama sa, urmând să locuiască în cartierul Knightsbridge, la Londra, alături de noul partener al acesteia, Peter Shand Kydd, un afacerist în domeniul tapetului.
În iarna acelui an, copiii merg în vizită la tatăl lor, de la care nu se vor mai întoarce, un proces de custodie încheindu-se cu rămânerea celor doi copii alături de tatăl lor.
Diana a frecventat Silfield School din Norfolk, apoi a studiat la Riddlesworth Hall, din acelaşi oraş.
A fost înscrisă, apoi, la Şcoala de fete West Heath, în Sevenoaks, Kent.
În 1975, tatăl primeşte titlul de Conte Spencer, iar fiica lui devine Lady Diana Spencer.
În anul 1976, Lordul Spencer se căsătoreşte cu Raine, Contesă de Dartmouth, cu care Diana nu se înţelegea, motiv pentru care ea călătoreşte mult prin ţară, locuind fie cu tatăl ei, în Northamptonshire, fie cu mama ei, în Insula Seil, pe coasta de vest a Scoţiei.
În anul 1977, Diana a urmat pentru scurt timp cursurile Institutului Alpin Videmanette din Elveţia, perioadă în care urmează şi cursuri de balet, pasiunea ei din adolescenţă.
Diana s-a mutat apoi la Londra, în apartamentul nelocuit al mamei sale, iar din anul 1979 a locuit, timp de doi ani, în Kensington, într-un apartament cumpărat de tatăl ei, perioadă în care devine educatoare.
În vara anului 1980, Diana este invitată la un weekend regal, la care se afla şi Prinţul Charles, cel care o cunoştea pe Diana de câţiva ani, şi care avusese o relaţie cu sora mai mare a acesteia, Lady Sarah Spencer. Prinţul se intresează în mod serios de Diana, mai ales în contextul în care Casa Regală britanică exercita asupra lui anumite presiuni pentru a-şi găsi o parteneră stabilă de viaţă, care, desigur, trebuia să îndeplinească o listă completă de cerinţe, câteva dintre acestea fiind: să fie romano-catolică, sau anglicană, pentru păstrarea rândului la succesiune al prinţului, să provină din mediul regal sau aristocratic şi să fie virgină. Aici trebuie precizat că marea dragoste a lui Charles fusese Camilla Parker Bowles, pe care o întâlnise la un meci de polo, în anul 1970, care însă nu era considerată de Regina Elisabeta a II-a ca o o potenţială viitoare prinţesă.
Apropierea dintre Diana şi Charles s-a aprofundat în următoarele luni, culminând cu prezentarea ei, la Balmoral, reginei Elisabeta a II-a.
La 6 februarie 1981, Charles o cere pe Diana în căsătorie, iar logodna devine oficială la 24 februarie, în acelaşi an. Unele surse afirmă că după anunţarea logodnei dintre cei doi, Casa Regală ar fi vrut să se asigure că viitoarea mireasă putea avea copii, astfel că Diana ar fi fost supusă unor controale de specialitate amănunţite.
A urmat, la 29 iulie 1981, o nuntă de vis, desfăşurată la Catedrala St. Paul, un eveniment care, se spune, a avut o audienţă de 750 de milioane de persoane, la nivel mondial. Diana – devenită Alteţa sa regală prinţesa consoartă a lui Charles Philip Arthur George, prinţesă de Wales şi contesă de Chester, ducesă de Cornwall, ducesă de Rothesay, contesă de Carrick, baroană de Renfrew, Lady a Insulelor şi prinţesă de Scoţia – , o tânără aparent firavă, intra, la doar 20 de ani, definitiv, în atenţia lumii, dar şi în sfera de preocupări a tabloidelor britanice, care aveau să se dovedească nemiloase în raport cu viaţa ei privată.
La 21 iunie 1982, se naşte primul copil al celor doi, prinţul William, iar la 15 septembrie 1984, apare pe lume prinţul Henry de Wales. Diana a fost o mamă extrem de devotată, extrem de atentă şi de iubitoare cu copii săi, fiind cea care se preocupa de studiile lor, de modul în care se îmbrăcau, ba chiar şi de organizarea timpului lor liber, îndatoririle ei publice fiind organizate în funcţie de programul celor doi micuţi. În paralel, opinia publică constata cu surprindere că nevoia de afecţiune a tinerei prinţese din partea partenerului ei era practic ignorată, relaţia de vis a cuplului britanic, devenind o experienţă din ce în ce mai dureroasă pentru ea, iar vestiţii paparazzi au adâncit, prin agresivitatea lor, starea de depresie a Dianei. Tabloidele aveau şi creau subiecte care făceau senzaţie la nivelul opiniei publice, tocmai pe seama suferinţei ei.
Prinţesa de Wales şi-a urmat îndatoririle ce au decurs din rolul ei oficial, implicându-se mai ales în susţinerea pentru proiecte şi activităţi caritabile, asumându-şi inclusiv rolul de patronare a unor organizaţii ce luptau împotriva urmărilor unor maladii sau a altor probleme mai generale din domeniul sănătăţii.
În aprilie 1987, Prinţesa de Wales a fost una dintre primele celebrităţi marcante care a fost fotografiată atingând o persoană infectată cu HIV, contribuţia ei la schimbarea percepţiei opiniei publice în privinţa bolnavilor cu această maladie fiind sintetizată admirabil, peste ani, de fostul preşedinte american Bill Clinton: „În 1987, când atât de mulţi încă mai credeau că SIDA se poate transmite prin atingere, Prinţesa Diana a şezut pe patul unui bolnav de SIDA şi l-a ţinut de mână. Ea a arătat lumii întregi că bolnavii de SIDA nu merită izolare, ci compasiune şi bunătate. Lucrul acesta a ajutat la schimbarea opiniei întregii lumi şi le-a adus speranţe bolnavilor de SIDA”.
În acest timp, Charles şi-a reluat mai vechea relaţie cu Ducesa Camilla de Cornwall, fiind bănuit şi de alte aventuri extraconjugale, iar Dianei i s-au atribuit mai multe relaţii extramaritale, cel puţin una dintre acestea fiind confirmată, anume cea cu instructorul ei de călărie, James Hewitt.
La 3 decembrie 1993, Diana surprindea pe toată lumea, anunţându-şi retragerea din viaţa publică, pentru ca la finalul anului 1995, inclusiv Regina Elisabeta a II-a să îşi dea acceptul pentru divorţul fiului ei de Diana, decizia ei fiind anunţată public la 20 decembrie.
La 28 august 1996, era pronunţat oficial divorţul celor doi, în urma separării Diana primind o sumă de aproximatov 17 milioane de lire sterline, dreptul de a locui în apartmentul din Palatul Kensington şi dreptul de a rămâne Prinţesă de Wales şi, oficial, membră a Familiei Regale, fiind mama celui de al doilea şi a celui de al treilea pretendent la succesiunea la tron.
Însă viaţa Dianei nu avea să devină liniştită, în anii care au urmat despărţirii oficiale de Charles fiind tratată de tabloide şi de aceiaşi agasanţi paparazii cu tot atâta insistenţă. Însă Diana a continuat să îşi dedice atenţia copiilor săi, s-a păstrat departe de politică şi s-a implicat puternic în cauze caritabile, în activităţi derulate de Crucea Roşie, în Campania Internaţională pentru Interzicerea Minelor Terestre – care a primit premiul Nobel pentru Pace în anul 1997. În egală măsură, Diana a călătorit foarte mult, iar tabloidele informau „cu promptitudine”, despre relaţiile ei amoroase, reale sau fictive, fie că era vorba de cea cu un cardiolog pakistanez pe nume Hasnat Khan, sau cu Dodi Al-Fayed, producător egiptean de film, fiu al miliardarului Mohamed al-Fayed, patron al lanţului de magazine Harrod’s, simbol şi puternic pol de putere al britanicilor.
La începutul anului 1997, fotografii cu Diana aflată pe un teren minat din Angola făceau înconjurul lumii, iar în vara aceluiaşi an, cu puţin înainte de sfârşitul ei tragic, era prezentată în mijlocul unui grup de copii din Bosnia, victime ale minelor terestre din această ţară.
Tot în vara anului 1997, paparazzi au imortalizat sărutul celebru dintre Dodi şi Lady Diana, surprins pe când cei doi se aflau la bordul unui iaht privat. A fost momentul în care presa parcă a luat-o razna, tocmai în perioada în care Diana căuta şi credea că a găsit un partener capabil să-i ofere protecţia şi atenţia de care avea nevoie atât de mult.
La 30 august, Diana şi Dodi au zburat din Sardinia spre Paris, iar Diana urma să se întoarcă la Palatul Kensington în dimineaţa următoare, după ce va fi petrecut noaptea în vila din Paris a partenerului său. După ce Diana şi Dodi au luat cina la restaurantul hotelului Ritz din Paris, aflat în proprietatea tatălui lui Dodi, cei doi au fost informaţi că în faţa intrării au apărut o mulţime de paparazzi, iar pentru a-i evita, Dodi i-a spus şoferului său să ducă maşina înapoi la vila sa, într-o încercare de a-i atrage pe fotografi, iar Henri Paul, şeful securităţii de la Hotelul Ritz, urma să fie noul şofer.
Acesta se urcă la bordul unei limuzine închiriate, pentru a-i conduce pe cei doi la vila afaceristului egiptean, însă la intrarea în tunelul stradal numit Pont de l’Alma, în momentul în care bolidul era condus cu peste 200 de km la oră, pentru a scăpa de fotografi – într-o zonă în care circulaţia era limitată la 50 de km pe oră -, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un stâlp, care susţinea partea superioară a tunelului. Dodi şi Henri Paul au decedat pe loc, iar Diana, aflată încă în viaţă, a fost extrasă cu întârziere din fiarele contorsionate ale maşinii, însă avea răni grave la nivelul pieptului, fiind transportată la Hôpital de la Salpêtrière. La ora 3 în dimineaţa zilei următoare – 31 august – a fost constatat decesul Dianei, la doar 36 de ani. Garda personală a lui Fayed, Trevor Rees-Jones, care era pe locul din dreapta în faţă, a fost singurul supravieţuitor al accidentului.
Ancheta ulterioară a stabilit că Henri Paul era în stare de ebrietate avansată, el fiind vinovat de accident.
La 6 septembrie 1997 au avut loc funeraliile prinţesei de Wales, aceastea fiind difuzate la TV pentru o audienţă mondială cotată la circa 2,5 miliarde de persoane. Casa Regală Britanică a fost criticată cu înverşunare fiindcă că nu a împărtăşit întocmai durerea poporului britanic, care a alimentat pe parcursul anilor care au trecut, teoriile conspiraţioniste având în centru Familia Regală.
Sicriul Dianei a fost dus de la Kensington până la Westminster Abbey într-o caleaşcă trasă de cai, fiind condusă de circa un milion de britanici îndureraţi – într-o revărsare de tristeţe cum nu s-a mai întâlnit -, iar în ultima parte a traseului, imaginile emoţionante i-au surprins pe fiii Dianei, William, în vârstă de 15 ani şi Harry, în vârstă de 12 ani, însoţiţi de tatăl lor, prinţul Charles, de bunicul lor, prinţul Philip şi de unchiul lor Charles, contele Spencer, care au însoţit cortegiul funerar până la Westminster. În timpul ceremoniei, unul dintre momentele emoţionante a fost interpretarea, de către Elton John, a unei noi versiuni a melodiei „Candle In The Wind”, adaptată special pentru evenimentul tragic al morţii Dianei.
Trupul neînsufleţit al Dianei a fost condus, apoi, la vechea moşie a familiei sale, lângă Althorp, unde îşi găseşte somnul de veci, pe o insuliţă, umbrită de arbori, în mijlocul unui mic lac.
Începând cu februarie 1999, tatăl lui Dodi, Mohamed Al-Fayed, a susţinut că accidentul a fost rezultatul unei conspiraţii, şi de atunci a fost convins că accidentul a fost organizat de Serviciile Secrete, urmând instrucţiunile Prinţului Philip, Ducele de Edinburgh. Aceste afirmaţii au fost respinse de o investigaţie juridică franceză, şi de Operaţiunea Paget, precum şi de cercetările Poliţiei Metropolitane, care s-au încheiat în 2006. De asemenea, un juriu al Curţii Regale de Justiţie de la Londra a decis, la 7 aprilie 2008, că Diana şi Dodi au fost ucişi din cauza modului neglijent de a conduce al şoferului Henri Paul şi din cauza fotografilor.
Încheiem prin prezentarea cuvintelor biografei regale Sarah Bradford, care a afirmat: „Singura vindecare pentru suferinţa ei (a Dianei) ar fi fost dragostea Prinţului de Wales pe care şi-a dorit-o cu atât de multă pasiune, dar care i-a fost mereu negată. El a fost cel care a refuzat-o; modul în care el a discreditat-o în mod constant a dus-o la disperare.”
