În Marea Britanie trăiesc 35.000 de radicali islamişti, fiind în număr mai mare decât în oricare altă ţară din Europa – a declarat Gilles de Kerchove, coordonatorului împotriva terorismului al UE. În opinia sa, pentru 3000 de oameni avem motive să fim îngrijoraţi, iar dintre aceștia, 500 se află sub urmărirea serviciului secret britanic MI5.
În Franţa ar exista 17.000 de oameni cu vederi radicale, în Spania sunt mai puţini, dar numărul lor s-ar cifra la peste 5000. În Belgia este vorba de 2000 de oameni, dintre care 500 provin din Siria.
„Nu aş vrea să indic o cifră concretă, dar în Europa sunt mai multe zeci de mii, chiar mai mult de 50.000”, a declarat oficialul european.
Gilles de Kerchove apreciază că, dintre aceștia, trebuie selectaţi cei mai periculoşi şi trebuie ţinuţi sub observaţie. A avertizat că în decurs de cinci ani Statul Islamic – prin cumpărarea de hackeri ruși – ar putea să declanşeze un atac informatic împotriva centralelor nucleare sau împotriva sistemelor de dirijare a traficului aerian.
Székely Ervin, RADOR