Președintele rus, Vladimir Putin, este convins că sancțiunile împotriva Coreei de Nord nu vor obliga Phenianul să renunțe la programul nuclear – scrie TASS, menţionând că Putin a făcut o declaraţie în acest sens, marţi, răspunzând unei întrebări în marja summitului BRICS. În acest context, preşedintele rus a amintit cazul fostului lider irakian Saddam Hussein, susţinând că „ţara este distrusă, iar Saddam Hussein a fost spânzurat”. „Toată lumea știe acest lucru, toată lumea își aduce aminte, iar în Coreea de Nord, de asemenea, acest lucru este bine cunoscut” – a declarat Putin. „Credeți că, în urma adoptării unor sancțiuni, Coreea de Nord va renunța la cursul pe care a ales să îl urmeze, acela de a crea arme de distrugere în masă?” – a întrebat retoric liderul rus. În opinia lui Putin, „utilizarea sancțiunilor în acest caz este deja inutilă și ineficientă”. Președintele rus a mai menționat că escaladarea isteriei militare în privinţa Coreei de Nord este inutilă și duce la un impas, iar orice altă modalitate de soluționare a acestei probleme, în afară de negocieri, ameninţă cu o catastrofă planetară. În opinia lui Putin, Coreea de Nord va abandona programul nuclear doar dacă se va simţi în siguranță. „Da, vor mânca iarbă, însă nu vor renunţa la acest program, dacă nu se vor simţi în siguranță” – a subliniat Vladimir Putin. „Ce anume poate asigura securitatea? Restaurarea dreptului internațional. Trebuie să se ajungă la dialog între toate părțile interesate” – a adăugat liderul rus. Vladimir Putin a mai calificat drept absurd faptul că, deşi Rusia este pe lista sancțiunilor alături de Coreea de Nord, Moscova este rugată să contribuie la soluționarea problemei./sdan/schelaru
(www.tass.ru – 5 septembrie)