Declarația președintelui Serbiei înainte de vizita la Sarajevo

Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat înainte de vizita la Sarajevo (7 și 8 septembrie) că fiecare vizită, întâlnire sau discuție este importantă deoarece presupune o mai mare responsabilitate. „Este important și bine și pentru Serbia și pentru Bosnia-Herțegovina. Este important să ne îmbunătățim relațiile și mereu încercăm să obținem rezultate concrete” – a declarat Vučić pentru cotidianul „Avaz” de la Sarajevo, citat de Agenția bosniacă de știri FENA. Președinte Serbiei a declarat că la Sarajevo va aborda teme importante, de la cele politice până la cele juridice. A dat exemplul rezolvării problemei frontierei comune, care este stabilită pe 97% din lungime. „Dacă vom reuși, avansarea spre Uniunea Europeană ar fi mai rapidă. Am demonstra că respectăm integritatea teritorială a celeilalte părți” – a declarat Vucic.
Preluând interviul, Agenția croată de știri HINA a citat declarația lui Vučić în care acesta avertiza că orice conflict sau instabilitate din Bosnia-Herțegovina va avea consecințe serioase asupra întregii regiuni și de aceea Serbia și Croația trebuie să facă totul pentru a evita o astfel de evoluție a situației. „Dacă se întâmplă ceva în Bosnia-Herțegovina nu există pace și stabilitate în regiune” – a declarat Vučić, adăugând că eventuale conflicte din Bosnia-Herțegovina nu se vor limita doar la nivel local. Vučić a subliniat că este responsabilitatea comună a Serbiei și Croației, a croaților, sârbilor și bosniacilor, pentru ca așa ceva să nu se întâmple. Vučić a promis, în numele puterii de la Belgrad, că Serbia va face totul pentru evitarea instabilității.
Întrebat de ce tolerează ca președintele Republicii Srpska, Milorad Dodik, să afirme în prezența sa că entitatea sârbă din Bosnia-Herțegovina și Serbia vor fi într-o zi un stat, Vučić a răspuns că îl „respectă mult” pe Dodik, dar Serbia nu are niciun fel de pretenții teritoriale față de Bosnia-Herțegovina. Vučić a subliniat că Belgradul nu dorește să se implice în problemele interne ale Bosniei-Herțegovina și principial salută orice acord dintre cele trei popoare constitutive. Vučić a respins toate acuzațiile potrivit cărora anunțata declarație privind situația poporului sârb din regiune ar avea conotații politice și a reiterat că este vorba doar de protejarea limbii, culturii și identității naționale a sârbilor./rmihaj/atataru

(www.rts.rs – 7 septembrie)