Poşta Română va livra la domiciliu permise auto şi certificate de înmatriculare şi în următorii patru ani

Poşta Română va livra la domiciliu permise auto şi certificate de înmatriculare şi în următorii patru ani. Beneficiarii vor primi documentele prin divizia de curierat rapid PrioriPost. Compania Naţională Poşta Română a câştigat un contract de peste 31 de milioane de lei, fără TVA, cu RA-APPS. Livrarea va fi asigurată în toate localităţile din ţară, iar predarea actelor în cazul persoanelor fizice se va face în baza cărţii de identitate. Potrivit unui comunicat, contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise, la care a depus o ofertă şi una dintre cele mai importante firme de curierat din România./eradu/atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 septembrie)