Catalanii din Spania celebrează ziua naţională pe fondul intensificării disputei privind separarea regiunii de Spania. În mod tradiţional, sărbătoarea marchează căderea, în 1714, a Barcelonei, capitala Cataloniei, în urma războiului pentru succesiunea spaniolă. Anul acesta, însă, sărtbătoarea a fost redenumită, fiind de acum încolo cunoscută ca Diada del Si (în traducere Ziua Naţională a lui Da), însemnând o încuviinţare a promisiunii făcute de preşedintele catalan, Carles Puigdemont, de a organiza un referendum în următoarele trei săptămâni privind independenţa faţă de Spania. Preşedintele catalan şi coaliţia de guvernare „Împreună pentru Da” insistă că votul din 1 octombrie este legal, dar Madridul afirmă că este un scrutin neconstituţional şi nu trebuie să i se permită unei singure regiuni să voteze asupra unei probleme care afectează întreaga ţară. „Decidem împreună despre ceea ce ne aparţine tuturor, adică despre ţara noastră”, a subliniat Carles Puigdemont. Săptămâna trecută, Curtea Constituţională a Spaniei a suspendat aşa-numita lege a referendumului adoptată în Catalonia. Procurorii spanioli vor decide acum dacă trebuie formulate sau nu acuzaţii împotriva preşedintelui Puigdemont şi a altor parlamentari pentru abuz de putere şi insubordonare. Sondajele recente de opinie sugerează că poporul catalan este împărţit cu privire la problema independenţei regiunii de Spania, 49,1% fiind împotriva independenţei, iar 41,4% fiind pentru separarea de Spania. Cu toate acestea, sondajul privind referendumul sugerează că 72% dintre alegători se vor exprima în favoarea secesiunii, la o prezenţă la vot de 50%./mbaciu/schelaru
(EURONEWS – 11 septembrie)