Plenul reunit al Parlamentului l-a validat, cu majoritate de voturi, pe senatorul PSD Claudiu Manda ca membru şi preşedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii. După vot, Claudiu Manda a depus jurămândul în plenul reunit. El a fost ales la conducerea Comisiei la propunera grupurilor parlamentare ale PSD, pentru a-l înlocui pe senatorul Adrian Ţuţuianu./fmihoc/atataru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 septembrie)