Preşedintele american, Donald Trump, a ajuns în statul Florida, devastat de uraganul Irma, pentru a evalua pagubele produse după ce a doua furtună majoră a lovit Statele Unite în acest an, omorând zeci de oameni şi lăsând câteva milioane fără curent electric. Vizita lui Trump survine la o zi după ce poliţia din Hollywood, Florida, a lansat o anchetă penală în cazul unui azil unde opt pacienţi au murit, după ce unitatea a rămas fără electricitate şi a continuat să funcţioneze, fără a putea asigura aer condiţionat. Bilanţul morţilor, în urma uraganului Irma, a ajuns, joi, la 81, peste jumătate dintre victime înregistrându-se în insulele din Caraibe, inclusiv Puerto Rico şi Insulele Virgine. Oficiali din Florida, între care guvernatorul Rick Scott şi senatorul Marco Rubio, i-au întâmpinat pe Trump şi pe vicepreşedintele Mike Pence, la Fort Meyers. „Să mergem să vedem care este situaţia, pentru că eu cred că facem o treabă bună în Florida”, a declarat Trump, la Fort Meyers, după ce a evitat întrebările referitoare la un eventual acord cu democraţii privind protejarea imigranţilor ilegali aduşi în SUA când erau copii./mbrotacel/pvelisar
REUTERS – 14 septembrie