Unul dintre cele trei partide aflate în coaliţia de guvernare din Islanda s-a retras de la putere, pe fondul unui scandal în care este implicat tatăl premierului ţării, Bjarni Benediktsson. Decizia, luată de Partidul pentru un Viitor Luminos (Björt framtíð – BF), a atras după sine colapsul guvernului, la numai nouă luni de la formarea lui. BF a decis retragerea de la guvernare, după ce au apărut informaţii în presă potrivit cărora partidul premierului, Partidul pentru Independenţă (Sjálfstæðisflokkurinn), ar fi încercat să ascundă o scrisoare scrisă de tatăl premierului, Benedikt Sveinsson, în care acesta încerca să îşi ajute un prieten condamnat pentru abuzuri sexuale împotriva copiilor, insistând pentru achitarea dosarului, informează corespondenţii BBC./mbaciu/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 septembrie)