Bursa de Valori Bucureşti a închis prima şedinţă de tranzacţionare din această săptămână în scădere. Indicele BET, care reuneşte cele mai importante 13 companii, a continuat tendinţa de la sfârşitul săptămânii trecute şi a ajuns la 7995,97 de puncte. Pe parcursul zilei, cele mai tranzacţionate companii au fost: Banca Transilvania, Societatea Electrica şi SIF Banat Crişana – acţiunile celei din urmă fiind azi cele care s-au apreciat cel mai mult, cu un câştig de 4 procente într-o singură zi, potrivit datelor transmise de Bursa de Valori Bucureşti. În privinţa cursului valutar, BNR a stabilit azi un curs de referinţă pentru euro de 4 lei şi 59,82 de bani, comparabil cu precedentul. Moneda naţională a câştigat în schimb în raport cu dolarul american, echivalat la 3 lei şi 84,92 de bani, sau cu lira sterlină, la 5 lei şi 21,28 de bani, dar a scăzut uşor faţă de francul elveţian, calculat la puţin peste 4 lei şi 1 ban./rduinu/atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 septembrie