Muntenia se află sub ocupaṭia Puterilor Centrale, iar Moldova adăposteşte un milion şi jumătate de civili şi militari refugiaṭi, suprapuşi populaṭiei preexistente · armata este reorganizată pe principiile reducerii efectivelor potrivit resurselor ṭării şi pregătirii pentru o campanie de lungă durată · sunt instruiṭi ofiṭerii şi soldaṭii, sunt familiarizaṭi cu noile metode de luptă · misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot contribuie la reorganizarea armatei noastre · toate aceste eforturi fac posibile răsunătoarele victorii din vară – la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz.
Generalul Emilian Ionescu (1897-1984) a participat la luptele din 1917 ca elev al Şcolii militare de ofiṭeri de infanterie din Dealul Spirii.
„În ianuarie 1917, lângă Bacău, îmi regăsesc regimentul meu, dragul meu regiment, cu care am făcut prima parte a războiului. Regimentul a primit ordin să se deplaseze în zona Podul Ilioaiei-Iaşi. Suntem în altă compunere, a Diviziei a 12-a. Am primit armament, în special armament automat, am primit căşti şi artileria 
noastră a primit materialul acela greu de care am dus lipsă. În plus, avioane. Acum puteam să înfruntăm vestitul barbarism.
În luna martie am fost deplasaţi pe frontul din Vrancea, am schimbat Divizia 1 de infanterie de sub comanda generalului [Dumitru] Strătilescu şi ocupăm front, stând o lună de zile. Suntem aduşi după aceea în refacere şi aduşi prin marşuri forţate spre Nămoloasa, pentru că se proiecta ofensiva noastră din vara lui 1917 de la Nămoloasa. Totuşi, din cauza unor defecţiuni ale armatei ruseşti, această ofensivă de la Nămoloasa n-a mai avut loc. Însă se hotărâse o altă ofensivă, vestita ofensivă a Armatei a II-a a generalului Averescu, bătălie la care am avut cinstea să particip cu Regimentul 61 chiar de la început, bătălie care a putut, în fine, să demonstreze că şi ostaşul român, cu acea voinţă de a-şi recuceri teritoriul ocupat şi mai ales având la dispoziţie un armament automat, cu artilerie şi aviaţie şi tot ce este necesar pentru luptă, am putut să recucerim tot ţinutul Vrancei, pe un front de vreo 30 de kilometri, adâncime de 20 şi am ajuns în preajma frontierei de pe Carpaţi. Astfel, se termină bătălia de la Mărăşti, după aceea participăm la luptele de la Oituz, în septembrie 1917, şi astfel se încheie aşa-zisul <triunghi> al bătăliei de la Porţile Moldovei, Mărăşti-Mărăşeşti şi Oituz, care a dovedit încă o dată că şi armata română, [dacă e] dotată cu cele necesare, poate să ţină piept unui inamic de talia armatei germane.”
[Interviu realizat de Muzeul de Istorie al Bucureştiului în 1979]
