Furtuna de dumincă din partea de vest a României a produs pagube în valoare de cel puţin 4,3 milioane de lei, informează ziarul „România Liberă”, citat de BTA. Au murit în total opt persoane, cinci dintre acestea în judeţul Timiş, iar aproape 140 au fost rănite în timpul calamităţii, când viteza vântului a depăşit 100 de km/h. 13 persoane încă mai sunt internate la Spitalul Judeţean din Timişoara, cu diferite afecţiuni. În Timişoara au căzut circa 3.500 de pomi, iar înlocuirea lor cu alţii va costa 3,5 milioane de lei. De asemenea, Grădina Zoologică din Timişoara are nevoie de 800.000 de lei pentru a recupera pagubele, a menţionat primarul oraşului Nicolae Robu.
„Avem un bilanţ care nu e definitivat. S-a calculat că circa 3.500 de copaci au fost distruşi.Valoarea cheltuielilor pentru înlocuirea lor, pentru a nu lăsa Timişoara cu mai puţini pomi, se ridică la circa 3,5 miliaone de lei”, a menţionat primarul. Pagube însemnate a înregistrat şi Grădina Zoologică Timişoara, unde o femeie a murit fiind lovită de o creangă. Potrivit estimărilor autorităţilor locale, e nevoie de circa 800.000 de lei pentru recuperarea acestor pagube. De asemenea, din cauza furtunii au avut de suferit 17 unităţi şcolare, precum şi acoperişurile a trei spitale. „Întreaga documentaţie îi va fi prezentată domnului premier, pentru a primi bani de la bugetul de stat ca despăgubiri. În primul rând, ne orientăm către pagubele din şcoli şi spitale”, a mai menţionat Robu. Direcţia pentru Mediu a evaluat pagubele la cel puţin 4,3 milioane de lei, cu TVA, subliniază ziarul „România liberă”.
Marţi, premierul Mihai Tudose a oferit din nou asigurări că persoanele afectate de calamitate vor fi despăgubite de guvern în cel mai scurt timp.
El a lăudat autorităţile locale din Timişoara pentru modul în care au reacţionat, însă a criticat din nou compania italiană de electricitate Enel, declarând că la 48 de ore de la furtună, unele spitale şi şcoli continuă să nu aibă curent electric. ANM a emis o nouă avertizare de ploi abundente, grindină şi un vânt de până la 60 de km/h în partea de nord a ţării şi în anumite regiuni din partea de sud. Avertizarea este în vigoare de la ora 17 la ora 23, joi.
24 CHASA (Bulgaria), 20 septembrie 2017
Traducerea: Mirela Petrescu