Ministrul Justiţiei, Tudorel Toder, dă asigurări că proiectul de modificare a Legilor Justiţiei va parcurge toate procedurile legale

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toder, dă asigurări, din nou, astăzi, la Iaşi că proiectul de modificare a Legilor Justiţiei va parcurge toate procedurile legale şi va respecta toate fazele consultării publice. De asemenea, Consiliul Superior al Magistraturii îşi va spune punctul de vedere, înainte ca documentele să fie aprobate de guvern, a mai spus Tudorel Toader.
Tudorel Toader: „Proiectul de lege a parcurs toate fazele de consultare, de dezbatere publică. Proiectul de lege este la CSM spre avizare. Proiectul de lege nu produce efecte juridice. El va fi înaintat la guvern. Guvernul va aproba sau nu, cu modificări sau fără modificări, după care, în caz de aprobare – şi eu sper că aşa vor sta lucrurile – proiectul va fi trimis în Parlament, acolo unde se dezbat lucrurile, soluţiile şi unde se vor lua deciziile, la rândul lor, sub formă de lege producătoare de efecte juridice”.
Propunerile de modificare a Legilor Justiţiei, lansate în luna august de ministrul Tudorel Toader, vizează, printre altele, excluderea preşedintelui ţării din procedura de numire a procurorului general şi a şefilor DNA şi DIICOT şi trecerea Inspecţiei Judiciare de la CSM în subordinea Ministerului Justiţiei./fmihoc/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (22 septembrie)