Rătăcit în munţii Rif, parcă neatinşi de timp, ai Marocului, presăraţi cu sate berbere, izolat de lume timp de aproape 500 de ani, oraşul Chefchaouen, sau Chaouen, cum îi spun localnicii, numit de străini „perla albastră a Marocului”, a fost fondat în 1471, având rolul de fortăreaţă. Botezată după vârfurile munţilor din vecinătate, în formă de coarne (chaoua) de capră, cetatea situată în nord-vestul regatului nord-african este vestită pentru clădirile sale zugrăvite într-un albastru strălucitor, asemenea cerului nederanjat de nori. Alături de triburile din regiune, mulţi mauri şi evrei prigoniţi s-au refugiat aici, în vremea Reconquistei spaniole (722 – 1492), iar localnicii au luptat timp de secole cu invadatorii, fortăreaţa căzând, în cele din urmă, în mâinile spaniolilor, în 1920, pentru 30 de ani, şi recăpătându-şi independenţa odată cu cea a Marocului, în 1956. Tradiţia vopsirii caselor în albastru datează din vremea sosirii aici, în secolul al XV-lea, a comunităţii de evrei sefarzi din Spania, care au adus cu ei această rânduială, pentru a oglindi cerul senin şi a le aminti de Dumnezeu. O altă teorie legată de culoarea zidurilor, cea mai pragmatică, ar fi alungarea ţânţarilor, alta, mai romantică, spune ca ar fi vorba despre o reflectare a Mării Mediterane, din apropiere. Alţii cred că albastrul se referă la izvorul Ras el-Maa, din afara zidurilor cetăţii, izvor care este sursa de viaţă a locuitorilor. Încă o explicaţie găsită e aceea că albastrul ar fi fost ales pentru că relaxează vederea, mai ales vara, când soarele se răsfrânge cu putere de zidurile clădirilor. Totodată, localnicii cred că folosirea unei singure culori este un semn de unitate, pe care ei o preţuiesc mult, în acest sălaş asemenea unei tapiserii culturale de descendenţi berberi, musulmani şi evrei
Înţesat de palate, fortificaţii şi temple ce stau de strajă în aridul Deşert indian Thar, Jodhpur este al doilea cel mai mare oraş din statul Rajasthan, fondat în 1459. Cunoscut şi ca „oraş al soarelui”, graţie vremii favorabile de pe tot parcursul anului, este consacrat, însă, ca Oraşul Albastru, datorită culorii predominante ce înveşmântează casele, dând naştere unei adevărate mări lucioase, în mijlocul pustietăţii încinse de soare. Stând mărturie istoriilor unei populaţii care a plăsmuit un paradis în inima deşertului, albastrul de Jodhpur era cândva un semn al rangului social, ajungând să definească oraşul, o colecţie uimitoare de nuanţe ce se întind pe mai mult de zece kilometri, de-a lungul zidurilor vechii cetăţi. Casele vopsite în albastru, culoare asociată cu zeul Shiva, indicau faptul că acolo locuia un brahman, un preot hindus deţinător al „puterii sacre”, dar în timp culoarea a devenit un semn de identitate şi pentru cei care nu aparţineau acestei caste. Unii spun că albastrul are legatură cu termitele şi că pigmentul amestecat cu componente chimice ar alunga insectele. Psihologic, albastrul are un efect calmant. Totodată, respinge căldura, menţinând răcoarea în case.
Fondat în 1727 de către maharajahul Sawai Jai Singh II, care a şi dat numele cetatii, Jaipur este capitala statului indian Rajasthan, din vestul Indiei, denumit şi Oraşul Roz, conceput după principiile ştiinţei tradiţionale hinduse a arhitecturii, ‘Vastu Shastra’, cu străzi proiectate pentru a reprezenta străvechea hartă hindusă a universului. În 1876, în vremea maharajahului Sawai Ram Singh, unul dintre cei mai bogaţi şi mai puternici conducători ai Indiei, cetatea a fost vopsită în roz, simbol tradiţional al ospitalităţii în întinsa ţară asiatică, în iureşul pregătirilor pentru întâmpinarea şi impresionarea prinţului englez Albert. Prinţul Albert a petrecut câteva luni în zonă, timp în care maharajahul a construit şi o sală de concerte, în onoarea oaspetalui său britanic, Albert Hall. Apoi, cum soţia favorită a maharajahului adora culoarea roz, l-a convins pe acesta să dea o lege care să interzică vopsirea clădirilor, fortăreţelor şi palatelor în orice altă culoare în afară de rozul de Jaipur. Legea dată în 1877 este încă în vigoare.
Tot în statul indian Rajasthan, localitatea Jaisalmer, unde se ajunge, de obicei, prin bunăvoinţa cămilelor, cunoscută ca Oraşul Galben/sau Auriu, datorită culorii rocilor sedimentare întrebuinţate în arhitectura cetăţii fondate în 1156, e încununat de un fort conţinând palate, temple şi case, toate bine camuflate în Marele Deşert Indian. Între zidurile acestei uriaşe fortăreţe asemenea unui uriaş castel de nisip, Festivalul Deşertului, o manifestare culturală specifică, este cel mai aşteptat şi mai colorat eveniment, derulat la sfârşit de ianuarie şi început de februarie, cu ale sale curse de cămile bogat împodobite, spectacole cu dresori de şerpi şi concursuri pentru cea mai lungă mustaţă sau de legat turbane, care le dau emoţii localnicilor şi turiştilor deopotrivă, delectându-i şi cu veşmintele, muzica şi dansurile tradiţionale Kalbelia.
Hoi An, Oraşul Galben al Vietnamului, fondat ca port comercial la finele secolului al XVI-lea, cu străzi înguste şi clădiri vechi rămase neatinse de război, reflectă influenţe ale culturii indigene şi străine, europene coloniale, chineze şi japoneze. Unii susţin chiar că influenţa coloniştilor francezi a lăsat în urmă un mic şi prăfuit Paris. Galbenul, care simbolizează regalitatea şi superioritatea în Peninsula Coreeană, China şi Vietnam, acoperă zidurile caselor şi ale altor construcţii de aici, amestecându-se cu unele elemente de arhitectură mai vechi, în nuanţe de roşu şi brun. Deşi unii mai practici cred că galbenul intens a fost ales pentru că ar absorbi mai puţină căldură, în dogoarea tropicală a ţinutului, culoarea este venerată în cultura vietnameză. În interiorul caselor, majoritatea locuitorilor au şi un altar închinat străbunilor, decorat cu ornamente şi flori, iar în timpul sărbătorilor Anului Lunar, ghivece şi ghirlande cu margarete de un galben luminos decorează intrarea fiecărei case. Oraşul Galben Hoi An are circa o mie de clădiri străvechi, dintre care 844 sunt protejate sub sigla UNESCO, pentru valoarea lor istorică, multe transformate în muzee sau ateliere de creaţie.
În Mexic, unul dintre cele mai importante oraşe din Peninsula Yucatán, Izamal, important sit arheologic al civilizaţiei mayaşe, purtând armura istoriei şi a mitologiei, numit şi Oraşul Galben, armonizează trei culturi – pre-columbiană, colonială şi modernă. Pe străzile cu piatră cubică, aliniate de vechi clădiri coloniale vopsite în ocru galben, Izamal păstrează patina timpului, între anticele piramide ce dau măreţie împrejurimilor. Declarat oficial ‘oraş magic’, Izamal-ul provincial liniştit de azi, străbătut de trăsuri trase de cai, în vâltoarea traficului modern, a fost demult un centru de cult al zeităţii mayaşe, Itzamná, şi a zeului Soarelui, Kinich-Kakmó, căruia îi este dedicat un templu aici. Cetatea a rămas un loc de pelerinaj, acum însă pentru venerarea unor sfinţi catolici. Unul dintre cele mai cunoscute edificii, de un galben intens, este bazilica de secol XV dedicată Sfântului Anton de Padova, iar mai multe statui de sfinţi aflate în oraş sunt renumite ca făcătoare de minuni.
Un mic orăşel cu o uriaşă avere arhitecturală, de pe vremea sa de colonie spaniolă, Guanajuato, fondat în 1554, care a jucat un rol foarte important în timpul războiului mexican de independenţă, îşi datorează numele actual imaginaţiei indigenilor, care i-au spus “Quanax huato”, „locul deluros al broaştelor”. Construcţiile vopsite în culori tari, galben, roz, verde, sunt în apropierea unei mine de argint, înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Străzile înguste, pietruite, piaţetele, faţadele colorate ale caselor, strania topografie te cufundă într-o lume nebănuită, unde se află şi un unic Muzeu al Mumiilor, ce adăposteşte cea mai mare colecţie de mumii conservate în mod natural, din emisfera vestică, găsite în cimitirul municipal, între jumătatea secolului al XIX-lea şi secolul XX.
Cartierul Las Palmitas din oraşul mexican captiv într-un şir de culmi muntoase, Pachuca, a suferit o transformare cromatică graţie unei colaborări între oficiali şi un grup de artişti de graffiti, Germen Colectivo, la proiectul Macromural „Pachuca se pinta”. Sute de case de aici au format un curcubeu imens, ca un omagiu adus vântului, în oraşul poreclit „la bella airosa”, frumosul oraş al brizelor. Cu obiectivul de a integra locuitorii şi de a schimba imaginea negativă a cartierului, artiştii finanţaţi de guvernul local au asudat cot la cot cu localnicii, zugrăvind casele şi străzile cu peste 20.000 de litri de vopsea.
În Spania, printre oraşele reprezentantive albe din Andaluzia, Juzcar a fost nu demult îmbrăcat în albastru, graţie unui film de animaţie. În 2011, firma producătoare a filmului le-a cerut localnicilor acordul de a vopsi oraşul în albastru, pentru un demers publicitar de promovare a filmului animat 3D, Ştrumpfii. La terminarea filmărilor, firma americană a insistat să redea zidurilor culoarea lor albă, până atunci simbolică, însă andaluzii de aici nu au mai vrut să renunţe la casele lor albastre, devenind astfel unicul „sat al Ştrumpfilor”, din lume.
Cristina Zaharia
RADOR
