Consumatorii casnici de energie electrică au posibilitatea să-şi scadă facturile şi cu 30%, dacă încheie noi contracte

Consumatorii casnici de energie electrică au posibilitatea să-şi scadă facturile şi cu 30%, dacă încheie noi contracte, susţin din nou furnizorii de curent electric. Aceştia consideră că de la 1 ianuarie 2018, când piaţa energiei electrice se va liberaliza complet, vechile contracte ar putea rămâne cu cele mai mari tarife. Pe de altă parte, Cristina Micu, membru în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia, atenţionează populaţia să se informeze corespunzător înainte de a alege un alt furnizor pentru a evita eventualele capcane ale viitoarelor contracte.
Cristina Micu: „Odată cu liberalizarea pieţei de energie, avem multe opţiuni în ceea ce priveşte alegerea furnizorului şi datorită concurenţei între furnizorii de energie electrică, preţul obţinut de consumatori este mai mic. Ofertele sunt combinate, există furnizori care dau un preţ fix al energiei electrice, alţii care dau un preţ mai mic, dar adaugă un tarif de rezervare, trebuie făcut un calcul şi văzut exact între cele două rezultate ale facturii practic plătite”.
Toate ofertele şi informaţiile necesare încheierii unor noi contracte pentru furnizare de energie electrică se găsesc pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglememtare în domeniu./dursache/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 septembrie)