Preşedintele României, Klaus Iohannis i-a transmis astăzi un mesaj de felicitare cancelarului german, Angela Merkel cu ocazia câştigării alegerilor parlamentare de către Uniunea Creştin-Democrată. Şeful statului o asigură pe Angela Merkel că România este un partener stabil şi de încredere al Germaniei, un promotor al consolidării proiectului european. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis şi-a exprimat convingerea că cele două ţări vor continua colaborarea în plan european, inclusiv în ceea ce priveşte discuţiile cu privire la viitorul Europei, cât şi în perspectiva exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019./aburtica/schelaru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 septembrie)