Calendarul evenimentelor, 27 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis participă la simpozionul „Europe: Building Trust”, organizat de Fundaţia Global Special Operations Forces (Global SOF), în parteneriat cu Ministerul Apărării Naţionale, în zilele de 27 şi 28 septembrie – ora 9:30, la Hotel JW Marriott. Printre invitaţi se mai numără ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, şi şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă

– Parlament

* Ședința Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaților – ora 10:00, la Camera Deputaţilor, sala „Barbu Catargiu”, nivel P1

 – Senat

* Agenda președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu:

  • ora 10:00 – întrevederea cu Todor Ivanov Churov, ambasadorul Republicii Bulgaria în România – la Cabinet
  • ora 12:00 – întrevederea cu Pavel Rychetský, președintele Curții Constituționale a Republicii Cehe – la Cabinet

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 9:00 – Comisia pentru afaceri europene
  • ora 10:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
  • ora 11:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – etaj 5, sala 5001
  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044
  • ora 15:15 – Comisia economică, industrii şi servicii – nivel P1, sala Dimitrie Cantemir

* Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, participă la dezbaterile Comisiei economice din Senat privind situaţia băncilor comerciale şi a instituţiilor financiare nebancare – ora 12:00, etaj 4, sala 4044

 – Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • ora 10:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala 29, Corp B4, etaj 1
  • ora 10:00 – Comisia pentru transporturi şi infrastructură – sala P1, cam. 29
  • ora 10:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – etaj 4, cam. 4044

* Dezbatere organizată de Comisia pentru transporturi şi infrastructură pentru analizarea situaţiei actuale a CFR Infrastructură, precum şi a stadiului proiectelor de investiţii – ora 9:30, la sala de şedinţe a Comisiei, nivel P1, corp B4

* Programul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea:

  • întâlnire cu preşedintele Curţii Constituţionale din Cehia, Pavel Richetsky – ora 12:45, la Camera Deputaţilor, Cancelarie
  • întâlnire cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, cu participarea preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu – ora 16:00, la Senat, Biroul preşedintelui Senatului
  • participare la recepţia organizată de Ambasada Chinei cu ocazia Zilei Naţionale (1 oct.) – ora 18:40, la Ambasada Chinei, Şos. Nordului nr. 2

– Guvern

* ora 14:00 – şedința de Guvern – la Palatul Victoria

 – Uniunea Europeană

* Ploieşti şi Bucureşti: În perioada 27 – 28 septembrie, are loc vizita vicepreședintelui Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, responsabil pentru Uniunea energiei. Din programul de astăzi:

„ Ploieşti:

  • ora 12:30 – participare la „Aspen Energy Summit”, organizat de Institutul Aspen România, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Prahova, Consiliul Judeţean Prahova, Primăria Ploieşti şi Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești – la Centrul de Afaceri Multifuncţional „Lumina Verde”, Ploieşti Industrial Park, Str. Sferei nr. 1. Evenimentul se va deschide la ora 9:15
  • ora 13:15 – întâlnire cu ministrul energiei, Toma Florin Petcu – la Centrul de Afaceri Multifuncţional „Lumina Verde”, Ploieşti Industrial Park, Str. Sferei nr. 1

„ Bucureşti:

  • ora 15:15 – întâlnire cu Comisiile parlamentare reunite ale Senatului și Camerei Deputaților pentru afaceri europene, pentru economie, industrii şi servicii și pentru transporturi şi energie – la Parlamentul României, sala Dimitrie Cantemir, Str. Izvor nr. 2-4
  • ora 16:15 – întâlnire cu premierul Mihai Tudose şi cu ministrul energiei, Toma Florin Petcu – la Guvern, sala Banat, Piaţa Victoriei nr. 1
  • ora 17:30 – întâlnire cu reprezentanţi ai firmelor de tip start-up şi ai sectorului de cercetare pe tema inovării sociale în sprijinul unui sector energetic sustenabil – la Hotel Crowne Plaza, Bd. Poligrafiei nr. 1

 – Ministere

* Participarea ministrului delegat din cadrul MAE, Victor Negrescu, la reuniunea Consiliului Interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene – ora 10:00, la Palatul Victoria

– Apărare, Interne

* Alba Iulia: Conferinţă de presă cu tema „Activitatea desfăşurată şi rezultatele obţinute de Jandarmeria Alba în luna august 2017”, organizată de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba – ora 10:00, la sediul I.J.J. Alba

– Partide

* Conferinţă de presă organizată de Partidul Noua Românie privind amendamentele depuse în Parlament pentru modificarea a şase legi electorale precum şi a legii privind achiziţia terenurilor agricole în România, de către persoanele străine – ora 12:00, la sediul central al PNR, Str. Halelor nr. 17

* Uniunea Salvaţi România organizează, începând cu ora 15:00, o dezbatere pe tema educației naționale, cu scopul de a identifica cele mai relevante soluții în combaterea lacunelor sau problemelor actualului cadru legislativ – la sala Grupului parlamentar al USR, nivel 1M, corp B2

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de PNL Craiova – ora 13:00, la sediul PNL Dolj

* Sfântu Gheorghe: Conferinţă de presă organizată de UDMR Covasna, cu prilejul demarării campaniei de strângere de semnături în judeţ pentru Iniţiativa Cetăţenească Europeană (ICE) Minority SafePack – ora 10:00, în Piaţa Centrală

– Ambasade

* Gala ROCAT (Romanian Century Art Tour by Alexandra’s), prima în format internaţional, organizată de Galeria Alexandra’s şi ambasadorul Regatului Belgiei în România, Thomas Baekelandt – ora 18:30, la sediul Ambasadei Regatului Belgiei, Bd. Dacia nr. 58

* Giurgiu: Vizita ambasadorului Japoniei în România, Kisaburo Ishii, în municipiu – ora 11:45

– Administraţie

* Primarul General, Gabriela Firea, participă la festivitatea de sărbătorire a 10 ani de la înfiinţarea Şcolii Germane Bucureşti, Deutsche Schule Bukarest – ora 18:30, la Clubul Diplomatic Român

* Flash mob organizat de Uniunea Salvaţi România în cadrul şedinţei Consiliului local Sector 1 – ora 14:30, la Primăria Sectorului 1

* Alba Iulia: Şedinţa ordinară a Comisiei de Dialog Social a judeţului Alba – ora 10:00, la sala „Mihai Viteazul” de la sediul Prefecturii

* Avrig: Şedinţa ordinară a Consiliului local al oraşului Avrig – ora 16:00, în Sala Pavilion

* Braşov: Conferinţă de presă prilejuită de predarea către Consiliul Judeţean a Proiectului tehnic pentru cale de rulare Alfa, platforma de îmbarcare-debarcare şi extinderea reţelelor de canalizare şi drenaj aferente pistei de decolare-aterizare a Aeroportului internaţional Braşov-Ghimbav; participă preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea – ora 12:30, la Prefectura Braşov, sala 130

* Şedinţe ale Colegiilor Prefecturale:

  • Bistriţa: Bistriţa-Năsăud – ora 10:00
  • Oradea: Bihor – ora 10:00 – Sala mare a Instituţiei Prefectului Bihor

* Baia Mare: Şedinţa Consiliului Judeţean Maramureş – ora 13:00

* Oneşti: Şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Oneşti – ora 14:00, la sediul Consiliului local

* Piatra Neamţ: Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Neamţ – ora 15:00, în sala de şedinţe „Ion Creangă”

* Reşiţa: Şedinţa Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din judeţul Caraş-Severin – ora 10:00

* Reşiţa: Şedinţa Comisiei de Dialog Social a judeţului Caraş-Severin – ora 12:00

* Satu Mare: Conferinţă de presă susţinută de primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor – ora 14:00

* Suceava: Şedinţa extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava – ora 12:00

* Suceava: Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Suceava – ora 10:00, la Palatul administrativ, sala de şedinţe „Bucovina”

* Conferinţe de presă organizate de:

  • Primăria Craiova – ora 12:00
  • Primăria Suceava – ora 9:00

 – Juridic

* Târgu Ocna: Administrația Națională a Penitenciarelor organizează, în perioada 26-27 septembrie, la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Tg. Ocna, activități moral-religioase derulate în cadrul Proiectului Memorie și mărturisire în penitenciarele românești, proiect demarat în anul 2013. Din programul de astăzi:

  • Slujba de Sfântu Maslu, o slujbă de mulțumire și sfințire, urmate de un cuvânt de învățătură și binecuvântare la capela unității și la camerele de deținere
  • Vizită la Centrul Educativ Tg. Ocna, Spitalul Penitenciar Tg. Ocna (unde va avea loc și o Slujbă de Pomenire la Troița Martirilor), după care va fi organizat un Pelerinaj la Mănăstirea Măgura Ocnei și activități de grup în cadrul Proiectului Memorie și mărturisire
  • ora 14:00 – Conferința duhovnicească „Memorie și mărturisire în penitenciarele românești – Hristos după gratii, mărturia unei generații”, susținută de preotul Nicolae Bordașiu, în vârstă 93 ani, mărturisitor al credinței după ani grei de suferință în închisorile comuniste
  • ora 17:00 – Prelegeri susţinute de alţi invitați: dr. Stelian Gomboș, consilier al Secretarului de Stat pentru Culte și ieromonah Amfilohie de la mănăstirea Diaconești

– Sindicate, Patronate

* Brăila, Constanţa, Covasna, Iaşi şi Vâlcea: Acţiuni de protest organizate de Cartel Alfa prin care se revendică blocarea transferului taxelor sociale ale angajatorului către angajat  şi modificarea Legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile în judeţele Brăila, Constanţa, Covasna, Iaşi şi  Vâlcea

 – Social

* Începând cu ora 7:30, la sediul Centrului de Transfuzie Sanguina al MApN, aflat în incinta Spitalului Universitar de Urgența Militar Central, membrii Asociaţiei Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvoratorul de Mir vor dona sânge, în cadrul unei campanii umanitare

* Festivitate organizată de Asociaţia Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „OMENIA Bucureşti”, cu ocazia sărbătoririi zilei de 1 Octombrie, Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice – ora 10:00, la Colegiul Economic Viilor

* Deschiderea celui de-al doilea magazin caritabil „SocialXChange”, eveniment organizat de Primăria Sectorului 6, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 – ora 12:00, la Str. Lunca Cernei, nr. 6A

* Divorce Journey lansează primul program de revenire post-divorţ din România: „New Start 12” – ora 19:00, la Club Floreasca, Bd. Mircea Eliade nr.1

* Craiova: De la ora 19:00, în sala Filarmonicii „Oltenia”, are loc un concert caritabil, cu strângere de fonduri pentru Diana Cazan şi Emanuel Mironescu, doi tineri cu grave probleme de vedere

– Economic

* Agenţia de presă News.ro organizează conferinţa „Redresare Versus Lichidare. Salvarea firmelor în insolvență, factor important pentru asigurarea unei creșteri sustenabile”  – ora 9:00, la Hotel Sheraton, sala Iridium

* Conferinţă de presă prilejuită de aniversarea a 5 ani de existenţă a companiei Rustler România, sucursala Rustler Group, cu o tradiţie de peste 80 de ani în Real Estate pe piaţa din Europa – ora 10:30, la Olympia Tower, Bd. Decebal nr. 25-29

* Adunarea Plenară a PostEurop şi Forumul de Business – „Big Data: Love or Hate? It is Here!”, evenimente organizate de PostEurop şi CN Poşta Română SA – ora 12:00, la Hotel InterContinental, Sala Rondă (27 – 29 sep.)

* Briefing off-the-record pe tema abaterii semnificative de la obiectivul bugetar pe termen mediu al României în contextul strategiei Europa 2020 şi a guvernanţei economice europene – ora 14:00, Str. Vasile Lascăr nr. 31, et. 9, Sala Robert Schuman

* Ziarul Financiar organizează cea de-a VIII-a ediţie a Galei Avocaţilor de business, eveniment în cadrul căruia vor fi premiate casele de avocatură care au oferit asistenţă în cele mai mari tranzacţii din 10 domenii – la Hotel Marriott

* Buzău: Conferinţă de presă organizată de Direcţia Agricolă Judeţeană Buzău privind pregătirea târgului „Toamnă buzoiană” (4 – 8 oct.) – ora 11:00

* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă privind organizarea Festivalului Economiei Germane (29 sep. – 1 oct.) – ora 11:00, la Primăria Cluj-Napoca, Sala de sticlă

* Craiova: Camera de Comerţ şi Industrie Dolj organizează ediţia de toamnă a „Târgului CONTEX”, la care participă producători şi distribuitori de îmbrăcăminte, încălţăminte, tricotaje, articole pentru copii, marochinărie, piele, blană, artizanat şi hande made – ora 12:00, la Casa Tineretului (27 sep. – 1 oct.)

* Dragomireşti Vale, jud. Ilfov: Conferinţă de presă organizată de CTP, cel mai mare dezvoltator şi administrator pe termen lung de parcuri industriale şi logistice premium din România şi Europa Centrală şi de Est – la CTPark Bucharest

* Galaţi: Conferinţă de presă pentru lansarea primei ediţii Oktoberfest – ora 11:00

* Hunedoara: Întâlnire a Grupurilor de Lucru LEADER (GLL) în cadrul planului de acțiuni al Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 cu participarea reprezentanților Grupurilor de Acțiune Locală autorizați pentru exercițiul financiar 2014 – 2020 și reprezentanți ai Unității de Sprijin a Rețelei, ai Autorității de Management pentru PNDR și ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. În zilele de 27 – 28 septembrie participă GAL-urile din județele Arad, Timiș, Hunedoara, Caraş Severin, Mehedinți şi Gorj

* Iaşi: La sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, are loc cea de-a II-a ediţie a Conferinţei #WebBiz – „Dezvoltarea afacerilor de succes în mediul online”

* Piteşti: Reuniunea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud – Muntenia – ora 11:00, la sediul Consiliului Județean Argeș, sala de ședințe, Piața Vasile Milea nr. 1

* Târgu Jiu: Concursul tematic „Gorjul turistic”, organizat cu prilejul Zilei Mondiale a Turismului (27 sep.) – ora 13:00, la Palatul Administrativ

– Mediu

* Craiova: Conferinţa Regională „Societatea Europeană a Reciclării – Managementul Deşeurilor & Autorizaţiile de Mediu” REGIUNEA 4 Sud Vest Oltenia – ora 10:00, la  Universitatea din Craiova, Sala Albastră

– Medicină, Sănătate

* Cluj-Napoca: Asociația Română de Medicină Perinatală organizează cel de-al XII-lea Congres, cu tema „Medicina Perinatală în secolul XXI” – ora 9:00, în Aula „Iuliu Haţieganu” (27 – 30 sep.)

* Sibiu: Societatea Română de Reabilitare Medicală organizează al 40-lea Congres Naţional Anual de Reabilitare Medicală – la Hotel Ramada (27 – 30 sep.)

* Sinaia: Al XVI-lea Congres Naţional cu participare internaţională al Societăţii Române de Oftalmologie – la Centrul de Conferinţe Casino şi la Hotel „New Montana” (27 – 30 sep.)

* Suceava: Conferinţă de presă organizată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava – ora 10:00

 – Academie

* Iaşi: Academia Română – Filiala Iaşi, Institutul de Filologie Română „A. Philippide” şi Asociaţia Culturală A. Philippide” organizează cea de-a XVI-a ediţie a Simpozionului anual internaţional al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, eveniment dedicat sărbătoririi a 90 de ani de la înfiinţarea Institutului de Filologie Română „A. Philippide” – Filiala din Iaşi a Academiei Române – ora 9:00, în Aula Institutului, Bd. Carol I nr. 8 (27 – 29 sep.)

– Învăţământ

* Seminarul cu tema „Implementarea în practica de proiectare anti-seismică din România a contravântuirilor cu flambaj împiedicat (IMSER)” – ora 11:00, la Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB), Facultatea de Construcţii Civile Industriale şi Agricole, sala I-2

* Academia de Studii Economice din București inaugurează, de la ora 14:00, un nou cămin în Str. Occidentului nr. 7, sectorul 1

* Galaţi: Cea de-a 27-a ediţie a Târgului de consultanţă educaţională „World Education Fair” are loc între orele 11:00 – 16:00, la Hotel Vega

* Timişoara: În cadrul „Săptămânii de Inițiere la UVT”, desfășurată în perioada 27 septembrie – 2 octombrie, Universitatea de Vest din Timișoara propune, pe lângă activitățile de socializare între studenți, de cunoaștere a Universității, de explorare a orașului Timișoara și de prezentare a programelor de studiu, conferințe, workshop-uri, activități culturale, sociale, teambuilding-uri, concerte, petreceri, excursii și competiții sportive – ora 9:00. Și în acest an, programul „Săptămânii de Inițiere la UVT” include festivalul „Univibes”, singurul festival de muzică ce are loc într-o universitate. Evenimentul, aflat la ediția a II-a, va avea loc în data de 2 octombrie

– Cercetare

* Bucharest Science Festival, organizat de Asociația Secular-Umanistă din România, are loc în perioada 27 septembrie – 1 octombrie – la Institutul Francez din București

  • „Exploratorii frontierelor Cosmice”, conferință susținută de prof. Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene – ora 19:00, la Cărtureşti Verona

– Istorie

* „Istoria ascunsă a Geto-Dacilor”, conferință susținută de Daniel Roxin, autor al documentarului „Dacii, adevăruri tulburătoare” – care a stârnit senzaţie în întreaga lume – ora 19:00, la Sala Dalles, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 18 (lângă Intercontinental)

– Cultură

* De la ora 10:00, la sediul Muzeului de Artă Veche Apuseană „Ing. Dumitru Furnică-Minoviciˮ, are loc masa rotundă cu tema „Promovarea și conservarea patrimoniului românesc în context europeanˮ, în cadrul căreia elevii Colegiului Național „Gheorghe Lazărˮ prezintă materialele realizate cu scopul informării şi promovării patrimoniului Muzeului de Artă Veche Apuseană „ing. Dumitru Furnică-Minoviciˮ la consolidarea identității europene

* Conferinţa de presă privind deschiderea expoziţiei de artă grafică „Un vis locuit / Un rêve habité” prezentată de Centrul Gravurii şi al Imaginii imprimate din La Louvière (Belgia), în cadrul Programului de cooperare între Valonia-Bruxelles şi România – ora 11:00, în sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României. Vor lua cuvântul Catherine de Braekeleer, Directoarea Centrului Gravurii şi al Imaginii imprimate din La Louviere (Belgia), Eric Poppe, Delegat general Valonia-Bruxelles la Bucuresti şi Liviu Constantinescu, Director General interimar al Muzeului Naţional de Artă al României. Vernisajul expoziţiei va avea loc, în data de 28 septembrie, de la ora 18:00

* Conferinţă de presă susţinută de Brandon Bays, autoarea best-seller-ului şi a metodei de vindecare mentală, fizică şi emoţională „The Journey” (Călătoria) – ora 11:00, la Double Hilton Hotel, Bd. Nerva Traian nr. 3A

* Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Miercuri la takla” propune o discuție pe tema „Făină cât cuprinde. Despre bucătărie și literatură”, alături de invitații: Vintilă Mihăilescu (antropolog, profesor universitar) și Răzvan Exarhu (personalitate media, bucătar) – ora 18:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu

* Ambasada Spaniei la București, Institutul Cervantes și Editura Humanitas organizează întâlnirea-dialog dintre autoarea bască Luisa Etxenike și scriitorul Mircea Cărtărescu – ora 18:00, la Institutul Cervantes, Bd. Regina Elisabeta nr. 38. Întâlnirea va fi moderată de Lidia Bodea, director general al Editurii Humanitas

* Are loc lansarea cărţii „Angelei, cu melancolie”, autor Mihaela Proca, unul dintre cele mai noi titluri apărute la editura Vremea – ora 18:00, la Galeria Romană, Bd. Lascăr Catargiu nr. 1

* În perioada 1 septembrie – 1 octombrie, la Muzeul Municipiului Bucureşti – Palatul Suţu, va putea fi vizitată expoziţia „CineBucureşti. 100 de ani de modernitate – lectura modernităţii bucureştene prin prezentarea apariţiei şi devenirii sălilor de cinema”. Expoziţia face parte din proiectul cultural CineBucureşti. 100 de ani de modernitate, iniţiat de Asociaţia Pro Cultura pentru o istorie a civilizaţiei universale, proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. În cadrul expoziţiei, astăzi, de la ora 18:30, la Palatul Suţu, va fi organizată conferinţa „Sala de cinema în oraş” ce va completa expunerea vizuală cu prelegeri susţinute de specialişti din domeniile arhitecturii şi filmului. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Muzeul Municipiului București prezintă recitalul „De la Enescu la contemporani” – ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu. Cu: Maria Chifu – fagot, Olga Podobinschi – pian, Mihaela Pletea – soprană, Ciprian Ghiță – contrabas. Invitat special: Teodor Iliescu, tenor

* Are loc o nouă ediţie a „Galeriei Întâlnirilor”, coordonată de Daniel Sur – ora 19:00, la Gallery, Str. Leonida nr. 9-11. Cu această ocazie actorii Oana Dragnea și Massimiliano Nugnes vor lectura fragmente din piesa de teatru „A doua scrisoare pierdută”, scrisă de Eugen Șerbănescu, lectură urmată de o dezbatere pe tema piesei. Invitat: Eugen Şerbănescu. Evenimentul se derulează sub egida Asociaţiei Naţionale pentru Arte Vizuale Contemporane

* Are loc lansarea romanului „Celălalt pe care-l adoram”, de Catherine Cusset, considerat de majoritatea criticilor francezi cel mai bun roman al anului trecut – ora 19:30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Bd. Regina Elisabeta nr.38. Alături de autoare, la lansare vor participa: Ioana Pârvulescu, scriitoare și critic literar, Mihaela Dedeoglu, jurnalist cultural, Adina Dinițoiu, critic literar și Despina Jderu, membră a echipei Proiectului „Liste Gouncourt – Le Choix roumain”. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction

* Casa Artmark organizează două licitaţii la Athénée Palace Hilton:

  • ora 19:30 – „Licitația de Artă Asiatică din Colecții Românești”
  • ora 20:30 – „Licitația Colecției Ninette Schapira & Gheorghe Răut”

* Casa de Licitații Goldart organizează, de la ora 19:30, o sesiune de licitații dedicată valorilor confirmate ale artei românești intitulată „Valori ale picturii românești” – la sediul Casei de licitații Goldart

* Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează o întâlnire cu regizorul Cristi Puiu, care încheie proiectul „Filmul şi Literatura” – ora 20:00, în Grădina MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Artistul belgian Wim Vandekeybus va prezenta, alături de compania sa, Ultima Vez, de la ora 20:00, la Sala Studio a Teatrului Național “I.L. Caragiale” Bucureşti, spectacolul “In Spite of Wishing and Wanting (Revival 2016)”, un eveniment ce readuce în atenția publicului român vocabularul inconfundabil al celebrului creator flamand, prezent în cadrul eXplore festival și în edițiile din 2010 cu Monkey Sandwich (Teatrul Odeon) și 2012 cu booting Looting (WASP-Working Art Space and Production)

* Brăila: Muzeul Brăilei „Carol I” organizează, la sediul din Piața Traian nr. 3, două activități culturale:

  • ora 12:00 – vernisajul expoziției „Comorile Peleșului”, organizată în colaborare cu Muzeul Național Peleș (27 sep. – 20 nov.)
  • ora 13:00 – lansarea cărții „Despre cultura de ieri și românii de azi/ Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu”, apărută la Editura RAO, cu participarea autorului: Narcis Dorin Ion. Invitați: acad. Răzvan Theodorescu, Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO şi prof. dr. Viorel Coman

* Craiova: Secţiile de Istorie-Arheologie şi Etnografie ale Muzeului Olteniei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, organizează cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Naţionale „Oltenia. Interferenţe culturale” – ora 11:00, în Sala de Conferinţe a Muzeului Olteniei, Str. Madona Dudu nr. 14 (27 – 29 sep.)

* Deva: Violoniştii Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru vor susţine, în compania pianistului Horia Mihail, spectacolul inedit „Duelul viorilor” – ora 19:00, la Sala Pro Arte. Turneul „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, ediţia a VII-a, va avea loc în perioada 27 septembrie – 1 octombrie, în 4 oraşe din România. Coproducători: Radio România Cultural, Radio România Regional şi TVR 3. Eveniment co-finanţat de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR). Parteneri: Accendo, Muzeul Naţional „George Enescu”, Senia Music, Arena Comunications. Printre partenerii media: Orchestrele şi Corurile Radio, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional

* Galaţi: În perioada 20 – 28 septembrie, au loc mai multe evenimente dedicate celui mai recent roman al Doinei Ruşti, „Logodnica”, apărut de curând în colecţia „Fiction Ltd.” a editurii Polirom (print şi digital). Din program:

  • Literatură şi film – Doina Ruşti & David Kinsella – ora 18:00, la Librăria Humanitas, Str. Domnească nr. 45. Invitaţi: A.G. Secara, Doru Castaian.Traducere: prof. Mariana Anton

* Iaşi: Prima ediție a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași va avea loc în perioada 27 septembrie – 1 octombrie. Vor participa interpreți specializați pe diferite ramuri ale acestui gen muzical din Grecia, Muntele Athos, Liban, Serbia, Statele Unite ale Americii și România

* Oradea: În cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Oradea (24 sep. – 1 oct.), are loc lansarea cărţii „Alexandru Tocilescu se povesteşte” (vol. I şi II), volum îngrijit de Florica Ichim – ora 16:00, la R&R bookstores & coffee houses, Str. Republicii nr. 22

* Piatra Neamț: Premiera lungmetrajului „Octav”, cu Marcel Iureș în rol principal, eveniment organizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Piatra Neamț – ora 19:00, la Cinema Dacia

* Ploieşti: De la ora 19:00, pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu”, are loc un concert simfonic, desfășurat sub egida Ambasadei Germaniei la București, care îi va avea ca invitaţi pe dirijorul Walter Hilgers și tubistul Mihai Luigi

* Sibiu: Supranumită „Madame Bulandra” în lumea teatrului contemporan datorită perfecționismului său, Ofelia Popii va fi protagonista unei noi ediții „Round Table Sibiu”, seria spectacolelor – conferință dedicate valorificării elitelor actuale românești, de la ora 18:00, la Teatrul Gong – Str. Alexandru Odobescu nr. 4

* Timişoara: Are loc primul concert din turneul de lansare a CD-ului „Twenty Shades of Music”, ai cărui protagonişti sunt: flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare – ora 19:00, la Filarmonica Banatul. Turneul va continua cu concerte la Buzău (10 oct.), Bucureşti (24 oct.), Sibiu (28 nov.), Braşov (29 nov.) şi se va încheia cu două concerte la Beijing (6 şi 8 dec.), organizate sub egida Institutului Cultural Român. Printre parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Zalău, jud. Sălaj: Vernisajul expoziției taberei de fotografie „Sălaj – Frumusețe, Tradiție, Poveste” – ora 17:00, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 11

* Ucraina: Institutul Cultural Român prin Direcția Românii din Afara Granițelor inițiază în premieră evenimentul „Caravana cu povești” în Nordul Bucovinei (Ucraina) în perioada 27 septembrie – 4 octombrie, în cinci sate românești: Gimnaziul din Crasna (28 septembrie), Casa de cultură din Boian (29 septembrie), Casa de cultură din Mămăliga (1 octombrie), Casa de cultură din Herța (2 octombrie) și Casa de cultură din Iordănești (3 octombrie)

 – Sport

* Delegaţia României pleacă la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Montréal – ora 10:30, pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” – Otopeni

* Are loc meciul FC Dinamo Bucureşti – CS Concordia Chiajna din etapa a 11-a a Ligii 1 de fotbal – ora 16:30, pe stadionul „Dinamo” – Bucureşti

* Conferinţă de presă prilejuită de prezentarea echipei de volei masculin a Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti pentru noul sezon competiţional – ora 17:00, la Cercul Militar Naţional, sala Bizantină

* Dinamo Bucureşti înfruntă echipa elveţiană Kadetten Schaffhausen, în Grupa C a Ligii Campionilor la handbal masculin – ora 19:00, la Sala Dinamo – Bucureşti

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de echipa de fotbal CS Universitatea Craiova – ora 14:00, la sala de conferinţe a Hotelului Ramada Plaza; participă antrenorul principal Devis Mangia şi unul dintre componenţii lotului

* Oradea: CSM CSU Oradea joacă împotriva echipei bulgare BK Balkan Botevgrad în manşa a doua a turului I preliminar al FIBA Europe Cup la baschet masculin – ora 19:00, pe Arena „Antonio Alexe”

* Râmnicu Vâlcea: Echipa națională de handbal feminin a României va întâlni reprezentativa Austriei, în preliminariile „EURO 2018” – ora 19:00, în Sala Traian

* Se joacă meciurile din prima manşă a turului I al Cupei României la baschet feminin:

  • CSBT Alexandria – UPM BC Sirius Tg Mureş – ora 18:00, la Sala Sporturilor – Alexandria
  • CS Phoenix Galaţi – CS Universitatea Alba Iulia – ora ora 19:00, la Sala Dunărea – Galaţi
  • Universitatea Cluj-Napoca – CS Municipal Satu Mare – ora 19:00, la sala Horia Demian – Cluj-Napoca
  • CS SCM Timişoara – FCC ICIM Arad – ora 19:00, la Sala Constantin Jude – Timişoara

* Jucători români la turnee internaţionale de tenis:

  • China: Marius Copil – Henri Laaksonen, în turul al doilea al turneului de la Shenzhen – ora 9:00

– Diverse

* Câmpia Turzii, jud. Cluj: Consiliul Local şi Primăria municipiului organizează cea de-a XI-a ediție a „Zilei Recoltei” – ora 10:00, în Piața Unirii

– S-a întâmplat într-o zi de 27 septembrie

* Cu 143 de ani în urmă (1874) România a semnat, la Berna, ca membru fondator, Tratatul privind înființarea Uniunii Poștale Generale (din 1878, Uniunea Poștală Universală), prin care țările semnatare formau un singur teritoriu poștal pentru schimbul reciproc al corespondențelor și obiectelor între birourile lor de poștă. Tratatul a intrat în vigoare la 1 iulie 1875

* Acum 121 de ani (1896), în cadrul unei ceremonii internaţionale festive, desfăşurate în prezenţa împăratului Austro – Ungariei, Franz Josef, a regelui Serbiei, Alexandru I şi al României, Carol I, a avut loc inaugurarea canalului navigabil Porţile de Fier, defileu pe fluviul Dunărea. Face parte din graniţa dintre Serbia şi România şi are o lungime de 134 km. Defileul se află între partea de nord a României şi cea de sud a Serbiei, punct în care râul separă Munţii Carpaţi de Balcani. Un nume alternativ românesc pentru ultima parte a acestuia este “Clisura Dunării”

* Acum 108 ani (1909), avea loc inaugurarea oficială a Portului Constanţa. În perioada 1941-1944 portul a primit destinaţie militară, fiind lovit de aviaţia sovietică în peste 120 de raiduri. În 1944 a fost ocupat de sovietici, iar flota militară şi cea comercială au fost confiscate. Abia în anul 1961 s-a aprobat proiectul de extindere a portului. Tot atunci au început construcţiile la digul de larg, platforme, cheiuri şi dane. După anul 1984, Portul a cunoscut o nouă perioadă de înflorire. Mai aproape de zilele noastre, în 2004 a avut loc inaugurarea terminalului de containere, iar doi ani mai târziu, traficul de containere atingea 1037068 TEU. În noiembrie 2005 s-a inaugurat şi terminalul de pasageri, o investiţie de 2,8 milioane de euro. În septembrie 2009, traficul de cereale înregistra o cifră-record de 7 milioane de tone, dublu practic faţă de aceeaşi perioada a anului 2008, considerat anul celei mai mari creşteri economice din România post-decembristă

* În urmă cu 107 ani (1910), la invitaţia Ministerului de Război, aviatorul Aurel Vlaicu a participat la manevrele militare de toamnă, ducând, în zbor, un mesaj de la Slatina la Piatra-Olt. Din acel moment România a devenit a doua ţară, după Franţa, care folosea avionul în scopuri militare. Inginerul şi pilotul Aurel Vlaicu este creatorul primelor planoare româneşti, pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1882 – m. 1913; s-a prăbuşit cu un monoplan proiectat şi construit de el, „Vlaicu II”, lângă Câmpina, în timp ce încerca să treacă Munţii Carpaţi)

* Acum 98 de ani (1919) s-a format un guvern în frunte cu generalul Arthur Văitoianu, principala sa misiune constând în organizarea primelor alegeri parlamentare pe baza votului universal din istoria României întregite

* Într-o zi de 27 septembrie, cu 98 de ani în urmă, s-a înfiinţat, la Bucureşti, Societatea corală „Cântarea României” – primul dirijor: Marcel Botez

* Acum 91 de ani (1926), la Paris, a avut loc primul Congres internaţional al cinematografului, sub egida Societăţii/Ligii Naţiunilor

* În urmă cu 77 de ani, în data de 27 septembrie 1940, s-a semnat, la Berlin, Pactul Tripartit, care a pus bazele unei alianţe politico-militare între statele semnatare, Germania, Italia şi Japonia. A fost actul oficial de constituire a Axei Berlin-Roma-Tokyo, care s-a opus Aliaţilor în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale

* Acum 27 de ani (1990) România a ratificat Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20.XI.1989, care a intrat în vigoare la 2.IX.1990

* Cu 19 ani în urmă (1998) a fost fondată compania Google, de către Larry Page şi Serghey Brin, doctoranzi la Universitatea Stanford. În scurt timp Google a devenit cel mai folosit motor de căutare pe internet, iar în prezent numără peste 8 miliarde de site-uri indexate. Numele Google reprezintă un joc de cuvinte, pornind de la cuvântul „googol”, un neologism inventat în anul 1938, care reprezintă cifra 1 urmată de 100 de zerouri. Utilizarea acestui termen întruchipează misiunea de a organiza o cantitate aparent infinită de informaţii de pe web

Aniversări – Comemorări

– Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti (Calendarul Creştin-Ortodox 2016). NOTĂ: Cărturarul Antim Ivireanul, adus în Ţara Românească de Constantin Brâncoveanu, în jurul anului 1690, ajunge stareţ al mănăstirii Snagov (1694 – 1701), episcop la Râmnic (1705 – 1708) şi mitropolit al Ţării Româneşti (1708 – 1716); autor de scrieri didactico-morale, orator bisericesc, traducător a unor scrieri de cult, tipograf, caligraf, gravor, miniaturist şi sculptor; ctitor al limbii liturgice româneşti şi fondator al limbii române literare; ctitorul ansamblului monastic Antim din Bucureşti (1716). În septembrie 1716 a fost ucis de turci (în drumul spre surghiunul pe muntele Sinai). A fost canonizat ca sfânt de BOR în iunie 1992 (n. ~1650/1660, în Iviria/Georgia de azi)

– Sf. Vincenţiu de Paul, preot (m. 1660) (Calendarul Romano-Catolic 2017; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– 1827, 27.IX/9.X: S-a născut Alexandru Papiu-Ilarian, jurist, istoric şi om politic; unul dintre conducătorii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania; membru al Societăţii Academice Române din 1868 (m. 1877) – 190 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-2003) dă naşterea la 27.IX/9.X.1828

– 1903: S-a născut pictorul Alexandru Ciucurencu; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1977)

– 1905: S-a născut Sebastian Popovici, poet, prozator şi traducător (m. 1974)

– 1914, 27.IX/10.X: A murit Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, proclamat domnitor al României la 10.V.1866; după cucerirea Independenţei (1877), la 10.V.1881 Carol I este încoronat, devenind primul rege al României; şi-a legat numele de acte importante ale istoriei moderne româneşti, contribuind la consolidarea instituţiilor democratice ale statului; membru de onoare al Societăţii Academice Române (1867); protector (1867-1914) şi preşedinte de onoare (1879-1914) al Academiei Române (n. 1839, la Sigmaringen/Germania)

– 1929: S-a născut compozitorul Mircea Istrate (m. 2003)

– 1933: S-a născut poetul Grigore Hagiu; redactor la mai multe reviste („Drum Nou”, „Luceafărul”, „Gazeta literară”) (m. 1985)

– 1934: S-a născut poetul şi eseistul Ilarie Hinoveanu (m. 2013)

– 1945: S-a născut poetul ucrainean de origine română Vasile Tărâţeanu; în anul 1989 a fondat, alături de alţi scriitori români din Ucraina, Societatea pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”

– 1947: S-a născut cercetătorul şi exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă; liderul cercetării polare româneşti, a fost primul român care a atins Polul Nord (1995). În anul 2006

a pus bazele primei şi singurei staţii de cercetări polare româneşti în Antarctica, Law-Racoviţă (m. 2011) – 70 de ani

– 1952: S-a născut cosmonautul Dumitru Prunariu (nume complet: Dumitru-Dorin Simion Prunariu), inginer aeronautic, primul român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, în perioada 14-22 mai 1981, la bordul navei cosmice sovietice „Soiuz-40”; zborul a durat 7 zile, 20 ore şi 42 minute, activitatea spaţială desfăşurându-se la bordul staţiei orbitale „Saliut-6”; membru de onoare al Academiei Române din 2011 – 65 de ani

– 1969: S-a născut Bogdan Suceavă, matematician, scriitor și publicist

– 1972: A murit interpreta de muzică populară Maria Lătăreţu; era numită „Privighetoarea Gorjului”, ”Crăiasa cântecului românesc” sau ”Prinţesa cântecului popular românesc” (n. 1911) – 45 de ani

– 1972: A murit Aurelia Fătu-Răduţu, interpretă a cântecelor populare bănăţene (n. 1929) – 45 de ani

– 1974: A murit compozitorul Ion Ghiga (n. 1895)

– 1978: S-a născut pianista Mihaela Ursuleasa (m. 2012)

– 1990: A murit Ion Biberi, prozator, eseist şi critic literar, de profesie medic (n. 1904)

– 1991: S-a născut jucătoarea de tenis Simona Halep; pe 24 august 2013 a câştigat turneul Premier de la New Haven, urcând astfel de pe locul 23 pe locul 19 în clasamentul WTA (Women’s Tennis Association); este a patra româncă din istorie care accede în Top 20 WTA, după Virginia Ruzici, Irina Spârlea şi Ruxandra Dragomir şi prima sportivă din România care se numără printre cele mai bune 20 de jucătoare de tenis din lume după mai bine de 13 ani; la 16 februarie 2014, a câștigat Qatar Open, fiind cel de-al șaptelea turneu cucerit de Simona Halep în carieră. În urma acestui succes, Halep a urcat pe locul 9 în clasamentul WTA; a reușit să urce până în mai 2014 pe locul 4 WTA; la data de 5 iunie 2014, Simona a ajuns la Roland Garros în prima ei finală de Grand Slam, după ce le-a învins în sferturile de finală pe Svetlana Kuznețova și în semifinale pe Andrea Petkovic. În finală românca a întâlnit-o pe câștigătoarea turneului, Maria Șarapova; pe data de 31 iulie 2016 a câştigat Turneul de tenis de la Montréal, iar la 10 iunie 2017, Simona a disputat a doua ei finală la Roland Garros, fiind învinsă în trei seturi (6-4, 4-6, 3-6) de Jeļena Ostapenko; în prezent ocupă locul al doilea în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA)

– 2001: A murit (într-un accident rutier) poetul Florin Muscalu; redactor la Televiziunea din Focşani; împreună cu prozatorul Traian Olteanu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (n. , la Lipnic-Ocniţa, azi în R. Moldova)

– 2001: A murit (într-un accident rutier) prozatorul Traian Olteanu; împreună cu poetul Florin Muscalu, a fondat, după 1990, la Focşani, „Revista V” (iniţiala din titlu fiind de la judeţul Vrancea) (n. 1941)

– 2001: A murit (într-un accident rutier) poetul Iustin Panţa, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori sibieni; după 1990 a participat la fondarea revistei „Euphorion”, a cărei direcţie a şi asigurat-o în ultimii ani (n. 1964)

– 2016: A murit sculptorul monumentalist Pavel Bucur (n. 1945) – 1 an

– 2016: A murit actorul Sebastian Papaiani (n. 1936) – 1 an

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă noi proiecte privind politica migraţionistă

– Bruxelles: Seminar organizat de Comisia Europeană privind economia circulară

– Bruxelles: O nouă rundă de negocieri între reprezentanţii UE şi cei ai Marii Britanii privind ieşirea acestei ţări din blocul comunitar (27 – 28 sep.)

– Strasbourg: Grupul de experți al Consiliului Europei privind acțiunile împotriva violenței împotriva femeilor și violenței domestice (GREVIO) va publica două rapoarte de evaluare privind Austria și Monaco

– Strasbourg: Reuniunea Comitetului ad-hoc al Consiliului Europei privind drepturile persoanelor cu handicap (CAHDPH) va include o discuție privind punerea în aplicare a Strategiei drepturilor persoanelor cu handicap 2017-2023, precum și două mese rotunde care se axează pe accesul la justiție, informare, asistență medicală, sport, servicii bancare și design universal pentru persoanele cu handicap (27 – 29 sep.)

– Lucca, Italia: Consiliul Europei sărbătoreşte cea de-a 30-a aniversare cu ocazia celui de-al 7-lea Forum consultativ în care va evidenţia relevanța rutelor culturale pentru promovarea diversității culturale, a dialogului intercultural și a turismului durabil. Evenimentul este organizat de Consiliul Europei, în cooperare cu Ministerul italian al patrimoniului cultural și activităților turismului, regiunea Toscana, provincia Lucca, orașul Lucca și Institutul European de Rute Culturale. Prima declarație de deschidere va fi transmisă de secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni – la Palazzo Ducale și Real Collegio  (27-29 sep.)

– Lyon, Franţa: Președintele francez, Emmanuel Macron şi premierul italian, Paolo Gentiloni, participă la Summit-ul franco-italian

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, are o întrevedere cu premierul georgian, Giorgi Kvirikashvili

– Indianapolis, Indiana: Președintele american, Donald Trump, îşi prezintă planurile de reformă fiscală în cadrul unui discurs la Indianapolis, în speranța de a revigora o agendă legislativă marcată de eșecuri în sistemul de sănătate

– Paris: Guvernul francez prezintă proiectul de buget pe anul 2018

– Torino: Reuniune a miniştrilor turismului din statele ce alcătuiesc G7

– Santiago de Chile: Prințul Akishino al Japoniei și soția sa, Prințesa Kiko, se vor întâlni cu președintele Republicii Chile, Michelle Bachelet, pentru a comemora 120 de ani de legături diplomatice

– Luxemburg: Reuniunea anuală neoficială a șefilor de stat din țările vorbitoare de limbă germană (Germania, Austria, Elveţia)

– Ottawa: A treia rundă de negocieri între Canada, SUA şi Mexic privind Acordul nord-american de liber-schimb

– Washington: Întrunirea Comisiei Senatului american privind securitatea internă şi afaceri guvernamentale

– Geneva: Președintele Republicii Centrafricane, Faustin-Archange Touadéra, susţine o declarație în fața Consiliului ONU pentru Drepturile Omului

– Haga: Conferinţa Europol şi Interpol privind criminalitatea informatică (27 – 29 sep.)

– Brighton, Marea Britanie: Discurs al liderului Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, în cadrul Congresului anual

– Teheran: Ceremonie funerară publică în onoarea unui tânăr luptător iranian decapitat în Siria de către grupul jihadist Statul islamic

– Nürnberg, Germania: A X-a ediţie a Festivalului de Film dedicat Drepturilor Omului (27 sep. – 4 oct.)

– Londra: Obiecte personale ale actriţei Audrey Hepburn (1929-1993) vor fi scoase la licitaţie de Casa Christie’s

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Turismului”; se marchează în fiecare an potrivit hotărârii adoptate de cea de-a treia sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Mondiale a Turismului (Torremolinos/Spania, septembrie 1979); la stabilirea datei s-a ţinut seama de faptul că 27 septembrie este o dată-reper pentru turismul mondial – ziua când, în 1970 a fost adoptat Statutul Organizaţiei Mondiale a Turismului

– În fiecare an, în ultima zi de miercuri din luna septembrie, peste 40 de ţări din întreaga lume sărbătoresc „Ziua Mondială a Laptelui în Şcoli”. Această zi a fost instituită pentru prima dată în anul 2000 de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, devenind de atunci, un eveniment anual pe care multe ţări l-au transformat în sărbătoare naţională

– 1389: S-a născut Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea Republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii „Laurenziana” (m. 1464)

– 1871: S-a născut scriitoarea italiană Grazia Deledda; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1926 (m. 1936). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1875

– 1880: S-a născut violonistul francez Jacques Thibaud; împreună cu violoncelistul Pablo Casals şi pianistul Alfred Cortot au format un renumit trio, foarte bine apreciat atât de public, cât şi de critică (m. 1953, într-un accident de avion deasupra Alpilor, în timp ce se deplasa spre Japonia; vioara sa, un Stradivarius din 1720, a pierit odată cu el)

– 1882: A murit graficianul italian Amedeo (Domenico) Preziosi; a lucrat în România (1868-1869), unde a realizat desene, acuarele şi litografii care reprezentau vederi din Bucureşti şi din alte zone ale ţării, executate adeseori în colaborare cu C. Popp de Szathmary (n. 1816, în Malta) – 135 de ani

– 1915: A murit Remy de Gourmont, scriitor, critic literar şi teoretician simbolist francez (n. 1858). NOTĂ: Unele surse (http://www.bmlisieux.com/litterature/gourmont/gourmont.htm) dau ca dată a morţii 17 septembrie 1915

– 1917: A murit Edgar Degas, pictor, grafician şi sculptor francez (n. 1834) – 100 de ani

– 1918: S-a născut Sir Martin Ryle, fizician şi radioastronom englez care a dezvoltat sisteme revoluţionare pentru telescoape radio şi le-a folosit pentru a localiza şi fotografia cu precizie surse slabe de unde radio. Ryle şi Antony Hewish au primit Premiul Nobel pentru Fizică în 1974, primul premiu Nobel acordat pentru merite în cercetarea astronomică (m. 1984)

– 1919: A murit soprana de origine italiană Adelina Patti (n. 1843, la Madrid)

– 1921: A murit compozitorul german Engelbert Humperdinck, cunoscut mai ales pentru opera „Hänsel und Gretel” (n. 1854)

– 1921: S-a născut regizorul ungar de film Miklós Jancsó (m. 2014)

– 1922: S-a născut Arthur Penn, regizor, actor şi producător american de film, autorul celebrei pelicule „Bonnie and Clyde” (m. 2010) – 95 de ani

– 1924: S-a născut scriitorul ceh Josef Škvorecký (m. 2012)

– 1925: S-a născut fiziologul britanic Sir Robert (Geoffrey) Edwards, considerat „părintele fertilizării in vitro”; împreună cu chirurgul Patrick Steptoe, Edwards a reşit în premieră concepţia prin intermediul fertilizării in vitro, ceea ce a dus la naşterea primului copil conceput prin acest procedeu, Louise Brown, la 25 iulie 1978. Robert G. Edwards a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru medicină pe 2010, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro şi punerea la punct a acestei tehnici de inseminare artificială (m. 2013)

– 1932: S-a născut Yash Chopra, producător de film, regizor şi scenarist indian; supranumit „regele romantismului de la Bollywood” (m. 2012) – 85 de ani

– 1940: A murit (s-a sinucis) Walter Benjamin, scriitor, traducător, filosof şi critic literar german (n. 1892)

– 1944: A murit sculptorul şi pictorul francez Aristide Maillol (n. 1861)

– 1947: S-a născut Meat Loaf (pe numele său adevărat Michael Lee Aday), cântăreţ american de rock şi actor – 70 de ani

– 1950: S-a născut scriitorul australian John Marsden

– 1961: A murit scriitoarea americană Hilda Doolittle (n. 1886)

– 1972: S-a născut cântăreaţa americano-mexicană Lhasa (Lhasa de Sela), stabilită în ultimii ani ai vieţii în Canada (m. 2010) – 45 de ani

– 1984: S-a născut Avril Lavigne, cântăreaţă şi textieră canadiană

– 2003: A murit cântăreţul, dansatorul şi actorul american de film Donald O’Connor (n. 1925)

– 2012: A murit Herbert Lom (numele real: Herbert Charles Angelo Kuchacevich ze Schluderpacheru), actor de film şi televiziune britanic de origine cehă (n. 1917) – 5 ani

– 2015: A murit saxofonistul american Wilton Felder, renumit muzician de jazz (n. 1940)

– 2015: A murit regizorul britanic de film John Guillermin; a cunoscut succesul cu filme precum “Infernul din zgârie-nori” (1974) şi “King Kong” (1976) (n. 1925)