Diplomaţi, oameni de ştiinţă şi cultură au primit, astăzi, distincţia „Membru de onoare” al Forumului B’nai B’rith România, în cadrul unei ceremonii organizate la Templul Coral din Capitală. Titlul a fost acordat ambasadoarei Statului Israel la Bucureştia, Tamar Samash, consilierului prezidenţial Sergiu Nistor, consulului onorific al Romaniei în Israel, Zvi Herman Bercovici, preşedintelui Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, academicianului Nicolae Victor Zamfir, director al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară. Distincţiile sunt un semn de recunoştinţă pentru sprijinirea proiectelor Forumului B’nai B’rith Romania, pentru contribuţia la lupta împotriva discriminării, rasismului şi antisemitismului şi pentru promovarea unei ţări democratice. În cadrul ceremoniei, Federaţia Comunităţilor Evreieşti i-a acordat consulului onorific al României în Israel, Zvi Herman Bercovici, medalia de onoare „Prieten al comunităţilor Evreieşti din România” pentru sprijinul acordat şi pentru dezvoltarea relaţiei de prietenie dintre ţara noastră şi Israel.
Zvi Herman Bercovici: În această perioadă, s-a vorbit şi de legătura dintre evrei şi alte minorităţi, şi de faptul cum facem ca aceste legături dintre evrei şi alte minorităţi care locuiesc în România să se întărească. Eu fac totul – m-am născut în România şi am rădăcini puternice româneşti. Pentru mine România este foarte importantă – şi fac totul ca aceste legături dintre România şi Israel şi între poporul israelian şi poporul român să se întărească şi pentru mine este o satisfacţie deosebită când văd că aceste legături sunt realizate şi sunt făcute într-adevăr după cum eu doresc şi pentru mine este o satisfacţie personală./cpodea/gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 septembrie)
Acasă ROMANIA Relatii internationale Diplomaţi, oameni de ştiinţă şi cultură au primit distincţia „Membru de onoare”...