Preşedintele Turciei se pregăteşte să viziteze Ucraina

Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, ar putea vizita Ucraina în luna octombrie, în marja Consiliului de Cooperare Strategică la nivel înalt. Anunţul în acest sens a fost făcut de către ministrul afacerilor interne al Turciei, Süleyman Soylu, în timpul unei întâlniri cu o delegație din Ucraina, formată din Procurorul general ucrainean, Iuri Luţenko, liderul poporului tătar din Crimeea, Mustafa Jemilev și procurorul Republicii Autonome Crimeea, Gyunduza Mamedova. „În pofida faptului că Ucraina și Turcia nu au o frontieră comună, Ankara consideră Ucraina drept stat vecin” – a remarcat Soylu, menţionând importanța strategică a statului ucrainean în privinţa stabilității regionale./sdan/dsirbu

www.qha.com.ua – 27 septembrie