Curtea de Conturi Europeană a publicat astăzi Raportul anual pe anul trecut referitor la execuţia bugetului Uniunii Europene. A constatat o îmbunătăţire faţă de anul precedent, dar atrage atenţia că au fost angajate cheltuieli foarte mari din bugetele viitoare.
Reporter: Carmen Gavrilă – Aproximativ jumătate din cheltuielile Uniunii, auditate în 2016, s-au situat sub pragul de 2% stabilit pentru nivelul de eroare şi este mai mic decât în anii precedenţi. Este vorba despre plăţi care includ ajutoare directe către fermieri, granturi acordate studenţilor şi cercetătorilor şi cheltuieli cu personalul. Însă pentru domeniul coeziune economică, socială şi teritorială, nivelul de eroare estimat a fost de 4,8%.
Preşedintele Curţii Europene de Conturi, Klaus-Heiner Lehne, a avut şi un mesaj de avertizare:
Klaus-Heiner Lehne: Totalul plăţilor pe care Uniunea l-a angajat din bugete viitoare a înregistrat un nivel record în 2016, ajugând la 238,8 miliarde de euro. Eliminarea acestor restanţe şi evitarea altora noi ar trebui să se numere printre priorităţile avute în vedere la planificarea cheltuielilor Uniunii pentru perioada de după 2020.
Reporter: Preşedintele Curţii a precizat că este important ca cetăţenii să ştie că fondurile publice sunt cheltuite cu respectarea legilor, dar şi că există rezultate traduse în locuri de muncă şi creştere economică. De aceea – a anunţat Klaus-Heiner Lehne -, pentru a veni în întâmplinarea preocupărilor actuale ale cetăţenilor, Curtea va introduce o serie de schimbări importante ale modului în care auditează bugetul şi se va apleca asupra unor chestiuni reale de performanţă, cum ar fi: obţinerea rezultatelor scontate, impactul lor şi modul în care activităţile Uniunii afectează viaţa de zi cu zi a oamenilor./rpatulea/cvanatoru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 septembrie