Joi, 28 septembrie, Brigitte Bardot, legenda lumii filmului francez, împlineşte 83 de ani. Brigitte Bardot a impresionat publicul cu senzualitatea sa în anii ’50 şi ’60 ai secolului trecut, când a devenit un sex-simbol al cinematografiei mondiale. Însă drumul spre faimă a fost presărat cu multe obstacole şi dezamăgiri, a trecut prin numeroase depresii, a avut patru soţi, acelaşi număr de tentative de suicid, peste o sută de iubiţi şi iubite şi o sarcină pe care nu şi-a dorit-o niciodată. Simone de Beauvoir a descris-o chiar ca fiind „locomotiva istoriei femeilor“. În opoziţie cu această imagine, aceeaşi Brigitte Bardot a ales, de la un anumit moment, să întoarcă spatele faimei şi să se dedice cauzei îngrijirii şi protecţiei animalelor.
Brigitte Anne-Marie Bardot s-a născut pe 28 septembrie 1934, la Paris, într-o familie de mici burghezi din Saint-Germain-des-Prâs.
/ AFP PHOTO / JACQUES DEMARTHON
La vârsta de doar şapte ani a simţit prima dată dorinţa de a fugi de acasă. Mai târziu avea să declare: „Mă simţeam străină în casa părinţilor… Poate de aceea am avut apoi mai multe case, pe care le-am aranjat după gustul meu, ca să mă pot simţi cu adevărat acasă la mine.” După propria-i mărturisire, căsuţele acestea i-au fost nişte adevărate cuiburi. Mai ales cea din Saint-Tropez botezată „La Madrague” după numele unei aşezări de pescari din apropiere.
Prima ei mare pasiune a fost dansul, fiind admisă în anul 1947 la Conservatorul Naţional Superior de Muzică şi Dans din Paris, unde timp de trei ani a urmat cursurile coregrafului rus Boris Knyazev.
A debutat în modă ca manechin pentru marile case de modă pariziene, apoi, în anul 1950 apare pentru prima dată pe coperta revistei Elle.
Şi-a făcut intrarea în cinematografie cu rolul din „Le trou normand” de Jean Boyer, în 1952, acelaşi an în care se căsătorește, pe 12 decembrie, cu regizorul Roger Vadim. Avea doar 18 ani.
Între anii 1952 şi 1956 a apărut în nu mai puţin de şaptesprezece filme.
În 1953 a intrat în atenţia opiniei publice prin participarea la Festivalul Filmului de la Cannes, în aprilie 1953. Media relata atunci că Bardot este „pentru un bărbat femeia pe care i-ar plăcea să o cunoască la Paris”.
Tot în anul 1953 a jucat un rol în „L’Invitation au chateau”, apoi a avut roluri în trei filme englezeşti, „Helen of Troy”, în 1954, „Act of Love”, în acelaşi an, în care a jucat alături de Kirk Douglas şi în comedia „Doctor at Sea”, în 1955.
în 1956 joacă în rolul de succes din „Et Dieu créa la femme” („Și Dumnezeu creă femeia”), alături de Jean Louis Trintignant, în regia lui Roger Vadim, cel care a lansat, prin intermediul actriţei, o nouă imagine a feminității, eliberată de complexe, directă, inocentă și provocatoare totodată.
Apariţiile ei cinematografice a fost considerate însă mult prea extravagante, atragând nemulţumirea Vaticanului, care a excomunicat-o din rândurile Bisericii Catolice. Mai mult, în anul 1958, la Expoziţia mondială de la Bruxelles, pavilionul Vaticanului a declarat-o pe Brigitte Bradot drept simbol al Răului.
În cariera sa timpurie fotograful Sam Levin a contribuit considerabil la crearea imaginii senzuale şi uşor imorale a actriţei, astfel că se spune că una din fotografiile lui Levin – care o înfăţişează pe Brigitte îmbrăcată într-un corset alb – s-a vândut în anii 50-60 mult mai bine decât cărţile poştale cu Turnul Eiffel.
În 1957 joacă în comedia „Une Parisienne”, unul din puţinele ei filme despre care actriţa avea să afirme mai târziu că este mândră.
În acelaşi an se desparte de Roger Vadim, un om mult prea aşezat pentru ea, apoi a avut o aventură cu actorul Jean Louis Trintignant, căsătorit în acea perioadă cu actriţa Stephane Audrant. Aventura a durat aproape doi ani, după care a urmat realţia cu muzicianul Gilbert Becaud.
După despărţirea de Roger Vadim, succesul i-a fost umbrit de dezvăluirea amănuntelor din viaţa ei intimă, făcute publice de secretara ei, ziarului France Dimanche. Ca urmare actriţa a intrat în stări depresive, iar pe 9 februarie 1959 Los Angeles Times scria că Brigitte Bardot se afla în Italia, unde se recupera dupa o cădere nervoasă, urmată de o tentativă de sinucidere cu somnifere. Episodul a fost negat vehement, atunci, de staff-ul actriţei.
Pe 18 iunie 1959 Bardot s-a căsătorit cu actorul Jacques Charrier, cu care a jucat în „Babette Goes to War”, peliculă apărută în acelaşi an.
Pe 11 ianuarie 1960 se naşte singurul ei fiu, Nicolas – Jacques Charrier, unul nedorit de actriţă, o fire ea însăşi mult prea copilăroasă pentru această postură, care a afirmat chiar că sarcina a fost „o tumoare care creştea în ea”.
În anul 1960, joacă în filmul „Vie privee”, apoi, în acelaşi an, în „Le mepris”, în regia lui Jean Luc Godard, unul dintre cele mai reuşite roluri ale actriţei, ale cărei scene sunt considerate începutul Revoluţiei Sexuale din anul 1960.
În anul 1962, divorţează de Charrier, iar Nicholas a fost crescut de familia tatălui, fără să mai ia contact cu mama lui.
A urmat o perioadă în care Brigitte Bardot a fost distribuită în filme alături de mari actori: Alain Delon, în „Famous Love Affairs” şi „Spirits of the Dead”, Jean Gabin în „In Case of Adversity”, Sean Connery în „Shalako”, sau Jeanne Moreau în „Viva Maria !.
A încercat şi o a treia căsătorie, pe 14 iulie 1966, de data asta cu Gunther Sachs, un playboy german, care a impresionat-o teribil prin faptul că trecea cu elicopterul personal pe deasupra casei ei de unde îi lansa buchete enorme cu trandafiri. Cei doi au petrecut o aventuroasă lună de miere în insulele Tahiti, dar, desigur, la scurtă vreme, l-a părăsit şi pe acesta.
În 1970 apare în filmul „Les Novices”, în care joacă rolul unei călugariţe pe nume Agnes, însă scena explicită în care aceasta făcea baie a fost cenzurată pentru a nu se crea un nou conflict cu Biserica.
În anul 1973, după turnarea celui de-al patruzeci şi şaselea film al său, „Don Juan”, în regia aceluiaşi Roger Vadim, Bardot s-a retras de pe platourile de filmare.
A devenit o susţinătoare înflăcărată a cauzei animalelor, mai ales a câinilor şi a focilor. Bardot are marele merit de a fi convins autorităţile Uniunii Europene să creeze o legislaţie care să interzică importul pieilor puilor de focă în ţările UE.
În anul 1986 a înfiinţat Fundaţia Brigitte Bardot pentru Îngrijrea şi Protecţia Animalelor, vânzându-şi casa şi bijuteriile, iar apoi a devenit vegetariană.
Pe 16 august 1992, se căsătoreşte cu Bernard d’Ormale, un industriaş prosper şi susţinător al partidului naţionalist Frontul Naţional.
A urmat o perioadă în care Brigitte a avut de-a face cu justiţia, fiind acuzată de mai multe ori pentru „incitare la ură rasială”.
În anul 1997, a fost amendată pentru comentariile ei publicate în cotidianul Le Figaro, iar un an mai târziu a fost acuzată pentru o declaraţie referitoare la numărul în creştere al moscheilor din Franţa.
Apoi, în anul 1999, în cartea pe care a scris-o – „La Carre de Pluton”, a criticat procedeul de sacrificare a mieilor în timpul festivalului musulman Eid al-Adha, aspect pentru care a fost amendată, în iunie 2000, de justiţia franceză cu 30.000 de franci.
A urmat, în anul 2001, un articol intitulat Open Letter to My Lost France, în care Bardot afirma că Franţa este „invadată” de o populaţie străină, mai ales musulmani, iar în mai 2003, Mişcarea Anti-Rasism şi Pentru Prietenia dintre Popoare a acţionat-o în judecată.
În fine, în anul 2008 a fost acuzată de „instigare la ură religioasă şi rasism”, ddin cauza unei scrisori adresate ministrului Internelor.
În anul 2007 Brigitte Bardot a fost desemnată de revista Empire printre cele mai sexy 100 de actriţe de film din toate timpurile.
Actriţa a avut câteva vizite în ţara noastră, legate de problema câinilor fără stăpân, dar şi nenumărate luări de poziţii, pe tema modului în care autorităţile din Bucureşti gestionează această problemă.
În anul 1998, celebra actriţă s-a întâlnit cu primarul general al Capitalei de la acea vreme, Viorel Lis, care s-a declarat încântat că are şansa să o întâlnească pe franţuzoaică. După numai trei ani, Bardot a revenit la Bucureşti să se întâlnească cu edilul oraşului, Traian Băsescu, care demarase o campanie de sterilizare a câinilor comunitari. Actriţa a declarat că s-a înţeles foarte bine cu Băsescu, care a exclamat atunci când a văzut-o: “Am aşteptat 30 de ani să vă văd. Sunt un mare admirator al dumneavoastră”. După câteva luni însă, lucrurile între cei doi s-au schimbat radical, după ce primarul Traian Băsescu a trecut la eutanasierea maidanezilor. Bardot a afirmat atunci: “Băsescu m-a înşelat. Nu merită să fie primar. Nu respectă nimic şi pe nimeni”.
În aprilie 2011, Bardot le-a trimis o scrisoare deschisă deputaţilor care urmau să aprobe o lege privind eutanasierea maidanezilor, în care arăta, printre altele: „Cu această ocazie, opinia publică internaţională îşi va da seama dacă în ţara dumneavoastră domnia sângeroasă a fostului dictator va ieşi din nou la suprafaţă. Dumneavoastră vorbiţi despre eutanasiere, eu vorbesc despre crimă, deoarece nu se pune problema scurtării suferinţelor unei fiinţe, ci a exterminării unei populaţii aflate în deplină sănătate”.
În octombrie 2013, Bardot a publicat pe site-ul fundaţiei sale o scrisoare deschisă către preşedintele României, acelaşi Traian Băsescu, în care a lăsat la o parte politeţea şi a criticat violent eutanasierea câinilor fără stăpân şi gestionarea proastă a fondurilor destinate maidanezilor.
Se estimează că Bardot a donat în total mai mult de 140.000 de dolari pentru sterilizarea în masă a câinilor vagabonzi din Bucureşti.
În martie 2017, cu prilejul apariției cărții sale de aforisme, „Repliques et piques”, Brigitte Bardot a acordat un interviu revistei franceze Valeurs Actuelles, în care a surprins prin câteva idei despre ţara sa: „Am fost crescută în spiritul onoarei, iubirii și respectului față de țara mea. Când văd ce a ajuns, mă cuprinde disperarea. Când văd ce au făcut dintr-o țară a cărei bogăție intelectuală, calitate a limbii, a scrierii, primatul ei în materie de arhitectură, de modă, de eleganță, de patrimoniu care strălucea în toată lumea, mă simt deprimată. Cum zice bunicul, îmi vine să dau cu ei de pământ și să-i calc în picioare !”.
În mai 2017, fosta actriță franceză le-a cerut iubitorilor de animale să nu voteze pentru candidatul la preşedinţia Franţei, Emmanuel Macron. Aceasta a invocat totala lipsă de empatie a acestuia: „Îi invit pe cei care iubesc și respectă animalele să nu voteze cu Macron ! În timp ce scandalurile se multiplică, el ia partea crescătorilor și vânătorilor împotriva asociațiilor de protecție a animalelor care se luptă cu dificultate în fața lobby-urilor care par să dețină controlul total asupra acestui candidat”, a precizat actrița.
Artista nu a recurs niciodată la operaţii estetice, aşa cum au făcut multe dintre colegele ei de generaţie, de la Sophia Loren la Jane Fonda, şi despre „B.B.” se spune că a făcut mai mult pentru comerţul exterior al ţării, decât întreaga industrie franceză de automobile…
Astăzi, diva de altădată abia mai poate merge din cauza artrozei şoldului şi doar cu ajutorul unui baston, şi trăieşte pe superba ei proprietate din Saint Tropez, „La Madrague”, cumpărată în anul 1958. “La Madrague” a devenit o mică rezervaţie naturală, unde cresc păsări, măgari, capre, porci, inclusiv o familie de porci mistreţi. BB revine mereu în mijlocul fermei sale de animale, ca un fel de terapie: “La Madrague mă consolează puţin după ce resimt ca pe un şoc electric suferinţa cumplită a lumii în care trăim. Din fericire, există natura. Ea a fost mereu religia mea”…
