Zguduirea puternică a frontului rus, cu înfrângerea din Galiṭia, a oprit ofensiva victorioasă a Armatei noastre a II-a la Mărăşti şi a sugrumat ofensiva Armatei I la Nămoloasa · 3 august: germanii încep lupta de străpungere pe Putna şi Şuşiṭa · Marele Cartier german hotărăşte să-şi creeze un cap de pod defensiv în regiunea Tecuci · după trei zile vor declanşa ofensiva la Mărăşeşti.
Ion Apăṭeanu, (n. 1884), avocat, locotenent de rezervă în 1913, era pe frontul Războiului celui Mare locotenent în Regimentul 77 de infanterie. Mărturia lui înregistrată cu aproape 40 de ani în urmă are o mare valoare documentară.
„La începutul lunii martie 1917, gerul se tăiase dintr-o dată, judeţele din nordul Moldovei erau pline de regimentele retrase de pe frontul din Carpaţi şi din Muntenia pentru refacere şi pentru a fi instruite în noua metodă de luptă. Divizia primi un ordin care, deşi aşteptat, produse mare vâlvă şi emoţie în toate corpurile de trupă din nordul Moldovei, aproape în refacere. El era venit de la Marele Stat Major al Armatei. În acel ordin se preciza că perioada de refacere şi reorganizare era terminată şi că toate trupele ce se aflau în această regiune trebuiau să plece pe frontul de luptă în termen de şapte zile, îmbarcându-se în trenuri militare pe liniile Botoşani-Dorohoi-Iaşi-Tecuci. Se alesese această cale paralelă cu râul Prut, ca una care era mai depărtată de frontul Carpaţilor, mai puţin aglomerată de transporturi militare şi mai la adăpost de observatoarele inamicului decât celelalte linii Paşcani-Bacău-Mărăşeşti.
Pe la începutul lui iulie, armata condusă de generalul Averescu a întreprins o victorioasă ofensivă pe fontul de la Mărăşti. Au fost cucerite tranşeele inamice pe un front larg de câţiva kilometri în lăţime şi adâncime, eliberându-se un număr de sate de sub stăpânirea inamicului. Se făcuse astfel dovada că armata română era acum reorganizată, reînarmată, instruită şi poseda o forţă ofensivă şi un moral foarte ridicat. S-au săvârşit multe acte de eroism despre care au scris mulţi istoriografi ai Războiului nostru de Întregire. Eu nu voi consemna aci decât unul singur şi anume moartea eroică a maiorului Ignat, care a murit cu mitraliera în braţe trăgând în asaltatori până la ultima clipă a vieţii sale. Cunoşteam personal pe acest ofiţer, ca unul ce făcuse parte dintre ofiţerii Batalionului 8 vânători din Botoşani, în cursul anilor ’911-’915 şi ca vecin de locuinţă în strada Călugăreni, la Botoşani.
La începutul lunii august 1917, pe când ofensiva germană pe frontul din Mărăşeşti era în toi, oraşul Tecuci era zilnic în bătaia tunurilor inamice cu tragere lungă. După această continuă ameninţare, comandantul diviziei hotărî să mute sediul comandamentului în altă localitate. În acest scop, am fost trimis în satul Cosmeşti, la o distanţă de vreo 10 km de Tecuci, pentru a constata la faţa locului dacă mutarea cartierului s-ar putea face acolo. Am luat un docar de la cartier şi am pornit în executarea misiunii, însoţit de-un plutonier, la miezul zilei, când arşiţa şi lumina soarelui era mai puternică. La plecare nu-mi trecuse prin gând că din cauza poclitului alb al docarului voi fi bombardat de artileria inamică pe întregul parcurs al drumului! A fost aceasta una dintre cele douăsprezece întâmplări ale vieţii în care am văzut moartea cu ochii…”
[Înregistrare realizată de G. Câmpeanu, Radio România Iaşi, 1978]
