Diplomatul ucrainean, Bogdan Iaremenko, fost consul general al Ucrainei la Istanbul şi preşedinte al fundaţiei „Maidanul Afacerilor Externe”, a declarat că nu există niciun fel de scandal pe marginea noii Legi ucrainene a educaţiei şi a menţionat că scandaloasă şi inacceptabilă poate fi doar reacţia Ungariei, care a anunţat că va bloca integrarea Ucrainei în UE. În acest sens, Iaremenko i-a recomandat ministrului educaţiei de la Kiev, Lilia Grinevici, să nu se întâlnească, deocamdată, cu omologul său ungar, pentru a discuta pe marginea Legii învăţământului, deoarece, deşi Kievul şi-a exprimat deja poziţia şi a prezentat argumente în acest sens, „partea maghiară nu se va lăsa convinsă, pentru că nu îşi doreşte acest lucru”. Pe de altă parte, diplomatul a salutat întrevederea pe care Lilia Grinevici a avut-o cu ministrul român al educaţiei, Liviu Pop, şi discuţiile pe care cei doi miniştri le-au purtat referitor la prevederile noii Legi a învăţământului, în special privind respectarea drepturilor minorităţii române. „Există state care vor să colaboreze cu noi şi salut în acest sens întâlnirea cu partea română. A fost o discuţie foarte interesantă, iar România are o cu totul altă poziţie faţă de noi, spre deosebire de Ungaria, care vrea doar scandal. Cred că avem nevoie de o pauză. Trebuie să ne respectăm. Mai trebuie să ţinem cont de faptul că etnicii maghiari sau români sunt cetăţenii noştri şi, atât timp cât aşteptăm decizia Comisiei de la Veneţia cu privire la problematicul articol 7 din Legea educaţiei, nu trebuie să discutăm cu alte state, ci cu cetăţenii noştri, cărora avem ce să le explicăm” – a declarat Bogdan Iaremenko, în cadrul unei emisiuni difuzate de televiziunea 1+1. La rândul său, ministrul ucrainean al educaţiei a declarat că este în asentimentul diplomatului Iaremenko şi a menţionat că ceea ce trebuie să facă acum partea ucraineană este să colaboreze cu minorităţile naţionale, prezentându-le un plan de implementare a reformei învăţământului, „pentru a elimina toate aceste temeri inventate de ţara vecină”./sdan/denisse
(www.1plus1.ua – 29 septembrie)