Viktor Orbán s-a aflat tocmai la Cluj, unde avea loc un eveniment jubiliar organizat cu prilejul aniversării de 500 de ani a reformaţiei. Premierul ungar a ţinut şi un discurs celor adunaţi, în care a formulat – potrivit MTI – că istoria viitoare va fi scrisă în limba maghiară.
După cum a menţionat premierul, în urmă cu 500 de ani reforma a constituit răspunsul pentru o Europă care greşise drumul, apoi a întrebat retoric dacă Europa deţine un panaceu reformat la degradarea culturală de acum, la pierderea de teren economic, la atrofierea demografică şi la renunţarea de sine faţă de culturile străine.
În discurs s-a mai afirmat că o relaţie echilibrată între România şi Ungaria, în cadrul căreia se vor recunoaşte drepturile maghiarilor, constituie un interes comun. „Interesul nostru este de a avea un viitor în care închiderea unei şcoli este doar o greşeală de sistem şi nu un fenomen obişnuit” – a menţionat adăugând că pe viitor nu se va mai putea întâmpla ca atât comunitatea română, cât şi cea maghiară să nu poată învăţa în limba maternă. În opinia sa, este nevoie de un viitor în care Ungaria în ascensiune şi ţările de la Visegrad se vor asocia cu România care năzuieşte tot mai sus.
Adresându-se tinerilor teologi, Orbán le-a transmis: „va fi de datoria voastră ca în locurile unde veţi profesa să strângeţi familiile şi să le spuneţi că viitorul va fi scris în limba maghiară”, respectiv că urmează o epocă în care limitele ascensiunii şi perfecţionării nu se află în exterior ci în interior.
(Autor: Dávid Sajó)
http://index.hu/belfold/2017/09/30/orban_szerint_a_nemzeti_buszkeseg_kora_kovetkezik_az_egesz_karpat-medenceben/
INDEX (Ungaria), 30 septembrie 2017
Traducerea: Imola Stănescu