Aproape 252 de milioane de euro din Fondul European de Coeziune vor fi investite în extinderea magistralei 5 de metrou din Bucureşti

Aproape 252 de milioane de euro din Fondul European de Coeziune vor fi investite în extinderea magistralei 5 de metrou din Capitala României, care va lega vestul Bucureştiului de zona centrală a oraşului, de la Râul Doamnei la Eroilor, unde se face conexiunea cu magistralele 1 şi 3. Noua magistrală de metrou, care urmează să fie finalizată în iunie anul viitor, va avea o lungime de 7 km, cu 10 noi staţii şi un depou, iar zeci de mii de bucureşteni se vor putea deplasa între cele două puncte ale oraşului în mai puţin de un sfert de oră, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, apreciază că, datorită Uniunii Europene, Bucureştiul va dispune de o reţea de metrou modernă, cu un impact pozitiv asupra calităţii aerului, companiilor locale, turismului şi locuitorilor din cartierele respective./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 octombrie