Republica Moldova ar putea pierde ajutorul financiar de 100 de milioane de euro de la Comisia Europenă

Republica Moldova ar putea pierde ajutorul financiar de 100 de milioane de euro de la Comisia Europenă, potrivit unui proiect de rezoluţie al Parlamentului European ce va fi dezbătut astăzi, la Strasburg. Proiectul a fost iniţiat ca urmare a modificării, de către Parlamentul de la Chişinău, a sistemului de vot, în ciuda recomandărilor Comisiei de la Veneţia. Cristina Popuşoi, de la Radio Chişinău, are detalii:
Reporter: Proiectul de rezoluţie elaborat de un grup de deputaţi din cadrul Partidului Popular European prevede susţinerea poziţiei de suspendare a  preţurilor de asistenţă macrofinanciară, în urma deciziei Parlamentului Republicii Moldova de a trece la sistemul mixt de vot făra a se ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia. Documentul solicită în acelaşi timp aplicarea unei condiţionări stricte a oricărui tip de sprijin financiar şi propune ca orice asistenţă financiară deja convenită să fie suspendată până când impactul modificarilor legislative va fi evaluat în progfunzime. Parlamentul European se declară serios preocupat de concentarea în continuare a puterii în mâinile elementelor oligarhice şi îşi exprimă îngrijorarea că noile schimbări legislative ar putea efecte dăunătoare asupra standardelor democratice din Republica Moldova. Deputaţii europeni se declară dezamăgiţi de faptul că susţinerea pentru parcursul european, puternic promovată de către autoriităţile moldovene, a scăzut brusc din cauza corupţiei, a statului capturat, a instituţiilor slabe şi a incapacităţii de a răspunde la nevoile de bază şi preocupările cetăţenilor. Parlamentul de la Chişinău a aprobat un proiect de modificare a sistemului electoral, criticat de opoziţie şi o parte a societăţii civile, pentru că ar avantaja Partidul Democrat aflat la guvernare, precum şi Partidul Socialiştilor./aburtica/aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 octombrie