Stabilirea datei la care are loc referendumul pentru revizuirea Constituţiei nu este o prevedere conformă cu Legea fundamentală, a stabilit CCR

Stabilirea de către Guvern a datei la care are loc referendumul pentru revizuirea Constituţiei nu este o prevedere conformă cu Legea Fundamentală, a stabilit astăzi Curtea Constituţională a României. Judecătorii au apreciat că în acest fel sunt nesocotite competenţele constituţionale conferite Parlamentului în acest domeniu. De asemenea, Curtea a decis şi că stabilirea unui termen de două zile în care Legislativul să trimită la CCR proiectul legii de revizuire pentru control nu îşi găseşte nicio justificare în procedura urgentă ce caracterizează acest tip de verificare. Sesizarea în legătură cu modificarea Legii referendumului a fost făcută de parlamentarii PNL şi USR./mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITI- 3 octombrie