La această oră este programată să înceapă la Palatul Victoria o nouă rundă de negocieri cu sindicaliştii din sănătate care au protestat ieri în faţa ministerului de resort faţă de măsurile adoptate de executiv care, spun ei, vor duce la reducerea salariilor dacă guvernul nu le va satisface revendicările. Sindicaliştii vor continua protestele şi se vor pregăti chiar de o grevă generală, a declarat vicepreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară, Gabriel Predică.
Gabriel Predică: „Noi am reiterat revendicările noastre, în special pe zona sporurilor, pentru că regulamentul de sporuri ţine de Ministerul Sănătăţii. Evident, nu putem pleca de aici cu vreo promisiune. Noi ne continuăm calendarul de proteste, în condiţiile în care rezultatele discuţiilor de la guvern nu vor fi cele pe care ni le dorim”.
Între timp, din aceleaşi motive, Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa a declanşat în această dimineaţă acţiunile de protest pe o perioadă nedeterminată. Pe toate ambulanţele vor fi afişe cu inscripţia „Protest naţional”, iar personalul va purta panglici albe pe echipamentul de lucru./apuscasu/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (5 octombrie)