Veniturile medii ale unei familii din România au crescut în al doilea trimestru al acestui an cu 2,4 la sută faţă de trimestrul anterior, până la echivalentul a 727 euro pe lună. În acelaşi timp, potrivit Institutului Naţional de Statistică, cheltuielile s-au majorat cu 1,3 procente, la echivalentul a 611 euro. Peste 61 la sută din veniturile totale ale gospodariilor au provenit din salarii, nivel în creştere faţă de cel înregistrat în primul trimestru, când salariile reprezentau doar 60 la sută din venituri. O pondere importantă o deţine şi contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii – peste opt procente, mai arată datele publicate astăzi de INS./aboboc/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 octombrie