Manifestaţii pentru unitate şi dialog, în Spania

În Spania au loc astăzi manifestaţii pentru unitate şi dialog în privinţa viitorului regiunii Catalonia, la aproape o săptămână de la referendumul de independenţă. Potrivit corespondentei Radio România Actualităţi, Annamaria Damian, oamenii vor să se pronunţe pentru apărarea naţiunii spaniole, a Constituţiei şi a statului de drept, atât în marile oraşe, precum Madrid, Barcelona, Valencia, Malaga sau Sevilla, precum şi în faţa ambasadelor Spaniei la Paris, Londra sau Bruxelles. Autorităţile de la Madrid au interzis reuniunea programată peste două zile în Parlamentul regional. Liderul secesionist, Carles Puigdemont, a anunţat, la rândul său, că se va adresa Parlamentului marţi după-amiază, când ar putea să anunţe unilateral şi independenţa provinciei. Spania se confruntă cu cea mai gravă criză politică după întoarcerea la democraţie, în 1977./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 octombrie