Peste 200 de delegaţi din 11 ţări au participat, zilele acestea, la Summitul Internaţional Drumul Mătăsii

Peste 200 de delegaţi din 11 ţări au participat, zilele acestea, la Summitul Internaţional Drumul Mătăsii, desfăşurat în premieră în România. Comunitatea porturară din Portul Constanţa a stabilit, cu această ocazie, relaţii noi de cooperare pe ruta Europa-Asia.
Reporter: Mona Constantinescu – În cadrul reuniunii internaţionale de la Constanţa a fost dezbătută tematica specifică oportunităţilor şi provocărilor întâlnite în proiectul comercial al relansării Drumului Mătăsii, precum dezvoltarea Coridorului transcaspic şi conexiunea între continente sau noile facilităţi dezvoltate de Portul Constanţa, pentru preluarea fluxurilor de marfă transportate pe noul Drum al Mătăsii. Portul Constanţa se doreşte a fi un punct nodal de importanţă majoră pe această rută.
Dan Nicolae Ţivilichi, directorul Administraţiei porturilor maritime Constanţa: Toate mărfurile din Asia, în momentul când ajung în Constanţa, se cheamă că au ajuns în Europa. Când spun Europa, nu mă refer la Europa ca şi continent, mă refer la UE, la tot ceea ce înseamnă comunitatea europeană din care România face parte. Portul Constanţa a crescut de la 9,5 milioane de tone, în 2011, la peste 20 de milioane şi tendinţa de creştere este în continuare. Aceasta este ţinta noastră, de a reuşi să adunăm marfa de aici către Asia.
Reporter: Dezbaterea de la Constanţa a permis identificarea a noi oportunităţi de dezvoltare şi de diversificare a cooperării economice şi a relaţiilor bilaterale dintre România şi ţările de pe renumitul Drum al Mătăsii. Ministrul transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc, prezent la lucrările summitului, a prezentat importanţa Portului Constanţa, ca element de legătură multimodală cu porturile aflate la Marea Baltică şi la marea Adriatică şi conectarea Europei de Caucaz şi Asia Centrală.
Alexandru Răzvan Cuc: Datorită poziţiei sale strategice, România oferă posibilităţi de transport, fiind un punct nodal de tranzit între Europa şi Orientul Îndepărtat. Aşa se face că ţara noastră şi-a propus să joace un rol cheie în politica regională din domeniul transporturilor şi, în acest sens, am mizat şi o vom face în continuare, pe poziţia strategică a Portului Constanţa, o veritabilă placă turnantă în traficul de mărfuri dintre Asia şi Europa, fiind cel mai mare port la Marea Neagră, din România. Principalul nostru deziderat şi datorie, în acelaşi timp, este să valorificăm la maxim poziţia geostrategică prin creşterea tranzitului de mărfuri pe direcţiile est-vest şi vest-est.
Reporter: Portul Constanţa a făcut deja paşi importanţi pentru a îmbunătăţi cooperarea pe această rută de transport a noului Drum al Mătăsii, prin semnarea unor protocoale de colaborare cu porturi din China, Georgia, Kazahstan şi cu Serviciul de Stat pentru Transport Naval din Turkmenistan. Mai mult, în deschiderea summitului, s-a semnat şi protocolul de cooperare între Portul Baku din Azerbaidjan şi Portul Constanţa./lalexandrescu/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI