Important simbol al monarhiei franceze, Palatul Versailles, reşedinţă a monarhilor Franţei începând cu Regele Soare (Ludovic al XIV-lea), continuând cu Ludovic al XV-lea, „Cel Mult Iubit”, şi Ludovic al XVI-lea, ultimul reprezentant al Absolutismului, apoi devenit muzeu, începând cu 1837, cu celebrele sale încăperi – Sala Oglinzilor, Dormitorul Regal, Sala de Recepţii, Galeria Marilor Bătălii – a redeschis, în mai 2016, Galerie des Carrosses, vechiul muzeu al trăsurilor. O mărturie a vieţii fastuoase de la curte sub Vechiul Regim, Imperiu şi Restauraţie, o colecţie de caleşti solemne sau trăsuri mici, unele pentru copiii Mariei-Antoaneta, este una dintre cele mai importante galerii din Europa, reunită de regele Ludovic-Filip de Orléans, în 1831, în numele „întregii glorii a Franţei”. Monarhul i-a cerut arhitectului Charles-Auguste Questel să închipuie un edificiu pentru adăpostirea vehiculelor, iar în 1851 se deschidea primul muzeu al acestor mijloace de transport la Trianon. În 1978, colecţia avea să ajungă la Grande Écurie, iar edificiul lui Questel era distrus. În 1997, Musée des Carrosses de Versailles se deschidea pentru public, mărit ulterior şi redeschis în 2016. Colecţia de caleşti de la Versailles cuprinde berline mari de ceremonie, fiecare dintre ele povestind o pagină din istoria Franţei: şapte berline de ceremonie comandate în 1810 pentru căsătoria lui Napoleon Bonaparte cu împărăteasa Marie-Louise, spectaculoasa caleaşcă de încoronare a lui Carol al X-lea, în 1825, un veritabil tron ambulant, împodobită cu un cap de Gorgonă şi un vultur imperial, a fost refolosită la botezul fiului lui Napoleon al III-lea, cu un decor modificat; un vehicul spectaculos, carul funerar al lui Ludovic al XVIII-lea, primul rege al Restauraţiei şi ultimul care a murit domnind, ceilalţi sfârşind în exil, ea avea să fie folosită din nou începând cu cea de-a Treia Republică, la funeraliile a şapte personalităţi politice ale Franţei. Vehiculele preşedinţiei sub cea de-a Treia Republică, impunătoare şi sobre, au fost utilizate pentru primirea suveranilor străini, până la Primul Război Mondial.
Grajdurile regale, Royal Mews, din Londra, adăpostesc trăsuri, dar şi caii Windsor care au onoarea de a tracta caleaşca din aur, construită în 1762, folosită la ceremoniile de încoronare. Îşi ţin companie în grajdurile de la Buckingham The Gold State Coach, comandată în 1760, poartă în centrul capotei trei heruvimi ce susţin coroana, reprezentând Anglia, Scoţia şi Irlanda, şi patru tritoni, reprezentând puterea imperială a Marii Britanii; The Irish State Coacha fost cumpărată de Regina Victoria, cu 858 de lire sterline, în 1852; The Scottish State Coach a fost construită în 1830, pentru prinţul Adolf, Duce de Cambridge; The Australian State Coach i-a fost oferită în dar Reginei Elisabeta a II-a cu ocazia Bicentenarului Australiei, la 8 mai 1988; Queen Alexandra’s State Coach a fost construită în jur de 1865, iniţial ca trăsură de oraş; The Glass Coach este caleaşca din sticlă de la căsătoria Prinţesei Diana, şi un Charabanc, dăruit de Ludovic-Filip al Franţei Reginei Victoria, la Castelul Windsor, în 1844. Construită în 1902, pentru regele Edward al VII-lea, trăsura State Landau a fost folosită pentru nunţi regale recente, inclusiv cele ale prinţilor William şi Kate Middleton. Dar cel mai nou exponat de la Mews este The Diamond Jubilee State Coach. Construită pentru Jubileul de Diamant al Reginei, în 2012, în Australia, îmbinând tradiţia cu tehnologia modernă, a fost folosită pentru prima oară la deschiderea sesiunii Parlamentului, în 2014. Panourile interioare includ simboluri din istoria Angliei, cu fragmente de pe vasul de luptă Mary Rose, care a purtat războaie 33 de ani, până în 1545, când s-a scufundat, de la Castelul Caernarfon, Catedrala Canterbury, Catedrala Durham, din mărul lui Newton, de la puştile de la Waterloo, din Piatra Destinului, Stone of Scone, folosită la ritualurile de încoronare scoţiene, trecută prin multe peripeţii până la a fi expusă la Castelul Edinburgh, sau de la bazele antarctice din epoca eroică a explorărilor antarctice ale căpitanului Scott. Decoraţia de pe capotă înfăţişează trandafirul Angliei, inul Irlandei, ciulinul Scoţiei şi prazul Ţării Galilor, turnate în alamă aurită. Coroana de pe capotă, sculptata în lemn din stejarul reginei Victoria, încununată de o cruce malteză şi înconjurată de patru lei asemenea celor de la Palatul Buckingham, are o cameră pentru asiguarea unei vederi panoramice a mulţimilor. 24 de diamante şi 130 de safire australiene sunt încrustate pe mânerele uşilor, placate cu aur.
Lângă Palatul Schönbrunn, în inima Vienei, muzeul trăsurilor, Kaiserliche Wagenburg, o colecţie unică de trăsuri şi sănii imperiale ne invită într-un turneu în istoria fostului imperiu, din vremurile aventuroase ale unor suverani ca Maria Theresa, Napoleon sau împăratul Franz Joseph. Wagenburg de la Schönbrunn, un Versailles al Imperiului Austriac, este tot ce a mai rămas din mijloacele de transport care au aparţinut odinioară curţii vieneze. După căderea Imperiului Austro-Ungar, noua republică nu a mai folosit extensiv flota imperială de 600 de caleşti şi 350 de cai. În 1922, cea mai importantă parte a colecţiei de trăsuri folosite de familia imperială şi de curtea vieneză, de ceremonii şi de gală, sedanuri şi sănii, a fost transferată din grajdurile curţii imperiale la Schönbrunn şi găzduite la fosta şcoală de echitaţie de iarnă. Caleaşca care l-a purtat pe Napoleon la încoronarea sa şi pe împărateasa Sissi, Elisabeta de Wittelsbach a Austriei, care istoriseşte impresionantul fast al ceremoniilor, stă alături de caleşti aparţinând epocii Mariei Thereza, dar şi lui Franz Josif. Deosebită este şi seria de trăsuri construite pentru încoronarea lui Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, în 1764, şi apoi folosite la diverse încoronări imperiale şi regale ale Habsburgilor.
În Bavaria lui Richard Strauss, la alambicatul Schloss (castel) Nymphenburg, din Munchen, un fermecător lăcaş al unor delicate nimfe, se ascunde un muzeu al caleştilor. Creat pentru prima dată în 1923, în fosta şcoală de echitaţie, Marstallmuseum, apoi transferat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la Nymphenburg, după distrugerea complexului Marstall, din centrul Munchenului, a fost deschis, în 1952, ca un privilegiat loc de primire a unor semeţe caleşti regale. Se păstrează aici astfel de vehicule din vremea monarhilor Casei de Wittelsbach, ca mărturie a unei tradiţii a producţiei de trăsuri a secolelor XVII – XIX din Germania, Franţa şi Anglia. Peste 40 de caleşti, litiere, sănii şi un carusel, care au aparţinut Casei de Wittelsbach, stau mărturie pentru 300 de ani de construcţie de trăsuri regale şi o cultură a călătoriilor. Piesa care fură privirile este caleaşca, în stil Rococo, a încoronarii împăratului Carol al VII-lea, Carol Albert de Bavaria, dar şi trăsurile de secol XIX ale regelui Ludovic al II-lea al Bavariei, mare iubitor al legendelor medievale, poreclit Regele Lebădă, datorită pasiunii sale pentru această graţioasă pasăre.
Straniul ‘Museu de Carrosses Fúnebres’, de lângă Cimitirul Montjuic, din Barcelona, creat în 1970, un muzeu al caleştilor funerare, unice în Europa, expune 13 vehicule originale, de o mare valoare istorică, artistică şi culturală, datând din secolul al XVIII-lea, care aduc o imagine de ansamblu asupra modului în care obiceiurile funerare s-au dezvoltat în Barcelona de-a lungul secolelor. ‘Gotica’, numită aşa pentru ornamentele sale neogotice, specifice sfârşitul de secol XIX, este caracterizată prin cromatica sa aparte, indigo. ‘Grand Doumont’, o splendidă caleaşcă în stil imperial, îşi are originea în modelul creat de ducele francez Louis d’Aumont, la Paris, pentru casa Cellini, în secolul al XVIII-lea, iar exemplarul ‘Imperial’, construit pentru înmormântări grandioase, ca pentru un împărat, atinge un punct culminant al serviciilor funerare de lux. În acelaşi timp, există un grup de caleşti albe, cu un simbolism foarte precis: albul era asociat cu puritatea, fidelitatea şi inocenţa, astfel încât acestea se utilizau pentru transportul copiilor şi al femeilor necăsătorite. Mai sunt şi vehicule cu motor, cu un decor sobru, simplu, în contrast cu luxul ostentativ al caleştilor. Situată lângă Muzeul trăsurilor funerare, biblioteca prestigioasă de la Cementiris de Barcelona este cea mai importantă bibliotecă funerară din Spania şi a doua cea mai influentă de pe continent, cu o colecţie remarcabilă de peste 3.600 de publicaţii şi materiale bibliografice dedicate obiceiurilor funerare ale diferitelor civilizaţii, din preistorie până în prezent, incluzând o secţiune specială dedicată egiptologiei.
Pe tărâmul faraonilor, cu ziduri păzite, printre ogive, de capete de cal, muzeul trăsurilor regale din Cairo păstrează vehiculele familiei lui Muhammad Ali, vicerege al Egiptului între 1805-1849, fondatorul statului modern. Membrii dinastiei pe care el a întemeiat-o şi care a domnit de la începutul secolului al XIX-lea până la revoluţia din 1952, au folosit trăsurile păstrate în acest muzeu în multe ocazii, inclusiv la ceremonii de nuntă şi procesiuni oficiale. Muzeul a fost inaugurat în 1983 şi reinaugurat după o amplă renovare, în 2013, şi expune trăsuri folosite într-o perioadă cuprinsă între domnia lui Khedive Ismail, sau Ismail Magnificul, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, până la cea a regelui Farouk, forţat de Revoluţia egipteană din 1952 să abdice şi să plece în exil în Italia. Peste douăzeci dintre trăsurile din colecţie sunt daruri oferite de monarhi ai Europei conducătorilor Egiptului, şi tot în dar a fost oferită de Napoleon al III-lea lui Ismail Magnificul trăsura folosită la ceremonia de deschidere a Canalului Suez, în 1869, care a avut apoi onoarea de a transporta monarhi ai Europei şi ai altor naţiuni cu ocazia călătoriilor lor în Egipt. Tot aici stă şi trăsura ce l-a puratat în multele sale călătorii pe regele Fuad I, primul rege al Egiptului din era modernă, şi o trăsură cubaneză, folosită de familia regală.(Cristina Zaharia)
