Preşedintele României, Klaus Iohannis şi secretarul general NATO, Jens Stoltenberg se află la această oră la Craiova, la sediul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est, a cărei înfiinţare a fost decisă la ultimul summit al Alianţei, de anul trecut. Găzduirea de către România a acestei Brigăzi, dar şi alocarea de către ţara noastră a unui buget de 2% din PIB pentru Apărare au fost doar două din punctele pentru care secretarul general al NATO a lăudat astăzi la Bucureşti modul în care România se implică în activităţile Alianţei. Declaraţia a fost făcută la întâlnirea cu premierul Mihai Tudose care a anunţat, cu acest prilej, că mâine va fi semnat un contract important cu o firmă americană, care va produce armament în România.
Mihai Tudose: Mâine vom semna un contract important cu o firmă americană care va produce armament în România, în colaborare cu o firmă românească, tot ca un angajament pe termen lung despre prezenţa României în NATO şi ceea ce va însemna, şi sperăm că va însemna în continuare, în această zonă a Europei, pe flancul estic şi în Balcanii de Vest, ca un pilon de stabilitate şi ca un partener strategic recunoscut al Alianţei Nord-Atlantice./rpatulea/fcostea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 octombrie